26 decembrie 2024

Ajutor GRATUIT pentru mamele infectate COVID-19

70 de mame suspecte de sau diagnosticate cu COVID-19 vor beneficia gratuit de consiliere privind menținerea lactației și servicii de consiliere psihologică în cadrul proiectului SAMAS la bine și la greu. Proiectul este derulat de Asociația SAMAS, organizație non-profit, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

În plus, 40 dintre mamele aflate în situații dificile de viață (provenind din familii cu venitul mediu/membru familie sub 500 lei, victime ale violenței în familie, mame minore, femei în situații de risc) vor primi o pompă manuală de sân, pentru a-și putea menține lactația pe durata separării de bebelușul lor. Tot în cadrul programului SAMAS la bine și la greu, educatorii perinatali SAMAS vor fi formați de specialiști, pentru a gestiona impactul COVID-19 asupra mamelor și bebelușilor, se va actualiza platforma care pune la dispoziția mamelor informații la zi, pentru sănătatea lor și a bebelușului și se vor realiza materiale informative destinate părinților, în format print și video în legătură cu impactul pandemiei asupra perioadei perinatale. Pentru a asigura accesul facil la informație, toate materialele vor fi distribuite de către Asociație maternităților COVID-19 din țară.



„Prin acțiunile propuse, proiectul se adresează în mod direct mamelor suspecte de sau diagnosticate cu COVID-19, precum și copiilor acestora, care, conform Convenției ONU pentru Drepturile Copilului, au dreptul la alăptare. Pentru a beneficia de consiliere mamele aflate în maternitățile COVID-19 pot apela numărul 0786.489.687 sau pot scrie la ajutormame@programsamas.ro, iar Asociația SAMAS le va organiza sesiunile gratuite de sprijin prin telefon sau video call”, a explicat Simona Calancea, de la Departament Comunicare „Sănătos de mic”, un alt program al Asociației.

Proiectul SAMAS la bine si la greu a fost inițiat de Asociația SAMAS în luna aprilie, anul acesta, ca răspuns la o situație acută și care nu putea fi anticipată: pandemia de coronavirus. Ministerul Sănătății a decis, prin Metodologia publicată în data de 30 martie 2020, ca bebelușii născuți de o mamă confirmată cu coronavirus să fie separați de aceasta până când testele demonstrează că mama este sănătoasă. Nou-născuții au fost, astfel, privați de beneficiile laptelui matern și de legătura profundă creată în momentul alăptării. Iar mamele, la rândul lor, au trecut printr-o perioadă extrem de grea, fiind nevoite să facă față stării dificile de lăuzie, dar și situației de incertitudine și separării de bebelușii lor.

Chiar dacă metodologia de îngrijire a bebelușului născut de o mamă infectată cu COVID-19 a fost actualizată, când mama este diagnosticată cu SARS-CoV-2 (indiferent de prezența sau absența simptomatologiei), interacțiunea dintre aceasta și nou-născut este realizată cu ajutorul personalului medical prin intermediul dispozitivelor de comunicare de tip video call/video-record. Noua metodologie menționează că susținerea emoțională a acestor mame trebuie să fie asigurată pe durata internării de către personalul medical specializat, cu menținerea monitorizării acestor paciente și după externarea din maternitate, având în vedere gradul crescut de anxietate asociat acestei perioade, în rândul populației de gravide, precum și riscul asociat de depresie postpartum. Tocmai de aceea, Asociația SAMAS oferă, prin programul SAMAS la bine și la greu, sprijin mamelor care aduc pe lume un bebeluș în plină pandemie.

Asociația SAMAS este o organizație non-profit, care a dezvoltat prima comunitate națională de educatori perinatali (din rândul asistenților medicali și moașelor), pentru a oferi cel mai extins program de sănătate și suport pentru mame și sugari în primele 1.000 de zile, înainte și după naștere, atunci când pot fi puse bazele unei vieți sănătoase a viitorului adult. Obiectivele Asociației pe termen lung sunt creșterea ratei de alăptare exclusivă, informarea corectă a mamelor despre procesul nașterii, îmbunătățirea stării de sănătate a mamei, dar și a bebelușului, printr-o nutriție echilibrată din timpul sarcinii, cât și postnatal.  În paralel, Asociația SAMAS și-a propus extinderea Comunității de Educatori Perinatali SAMAS, oferind burse de formare cadrelor medicale (asistenți medicali și moașe), care, în urma cursurilor intensive și a perioadei de practică, devin Educatori Perinatali Certificați SAMAS, cu acreditarea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR).



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img