9000 de semnaturi pentru tratament egal din partea Primariei
Vasile Dragusanu, fostul manager al CET Bacau, a initiat un proiect de hotarâre pentru acordarea de ajutoare suplimentare de caldura pentru toti bacauanii. Demersul acestuia este sustinut de aproximativ 9000 de bacauani. Acestia au semnat pentru initiativa lui Dragusanu. Proiectul a fost depus la registratura Primariei si va aparea pe Ordinea de zi a sedintei de miercuri a Consiliului Local (CL). In acest moment, Primaria acorda ajutoare suplimentare de incalzire doar pentru bacauanii bransati la CET. Acestia alcatuiesc doar 30 la suta din populatia municipiului.
Fostul manager al CET vrea ca Primaria sa subventioneze caldura pentru toti bacauanii, indiferent de sursa acestora de incalzire. In acest sens, Vasile Dragusanu a initiat un proiect de hotarâre care urmeaza sa fie supus dezbaterii in CL Bacau, cel mai probabil la sedinta de miercuri, 30 noiembrie, a forului deliberative. Proiectul a fost depus la registratura Primariei, alaturi de doua dosare voluminoase, continând 9000 de semnaturi de sustinere. Potrivit afirmatiilor lui Dragusanu, proiectul a fost sustinut inclusiv de bacauani bransati la sistemul public de termoficare.
“Am adunat 8897 de semnaturi, mult peste limita prevazuta de Legea 215 la capitolul initiative cetatenesti. E pentru prima data in istoria municipiului când are loc o initiativa cetateneasca de asemenea dimensiuni. E un demers in interesul bacauanilor si ma refer aici la cei 70 la suta din locuitorii Bacaului care au ca sursa de incalzire centralele, sobele, lemnele sau carbunii. Acestia au fost uitati anul trecut de catre administratia locala la acordarea ajutoarelor suplimentare de caldura, in plus fata de ce da Guvernul”, a declarat el.
Anul trecut, un proiect similar initiat de acelasi Dragusanu a picat in Consiliul Local, majoritatea PNL controlata de primarul Romeo Stavarache votând impotriva. Fostul sef al CET a precizat ca de aceasta data isi pune sperantele in cele 9000 de semnaturi de sustinere, el apreciind ca alesii bacauanilor nu pot trece cu vederea acest fapt.
“Anul trecut am initiat tot eu un proiect de hotarâre, dar a fost rejectat, fara niciun motiv, de administratia locala. Anul asta am reluat demersul, cu sprijin cetatenesc de data aceasta. Eu zic ca exista mari sanse ca acest proiect sa fie promovat, chiar daca nu au semnat toti cei 70 la suta din bacauanii care nu-s bransati la CET. Cred ca alesii vor lua in discutie, cu maxima atentie, necesitatea ca in Bacau fiecare cetatean sa fie tratat egal, atâta vreme cât plateste – ca toata lumea – taxe si impozite locale”, a conchis Dragusanu.
370 lei/luna pentru proprietarii de apartamente cu centrala proprie
Potrivit proiectului de hotarâre initiat de Vasile Dragusanu, cei peste 70 la suta din bacauani care utilizeaza surse independente de incalzire au sustinut sistemul public de termoficare, fara ca municipalitatea sa le ofere vreo subventie. In schimb, pentru clientii CET, Primria a instituit – inca de anul trecut – un ajutor suplimentar semnificativ. Conform propriilor calcule, Dragusanu a apreciat ca Primaria poate oferi un ajutor suplimentar de 370 de lei/luna, pentru apartamentele incalzite cu centrala proprie, respectiv 100 de lei pe luna pentru imobilele incalzite cu combustibili solizi si petrolieri. Pentru garsonierele incalzite cu centrala proprie ajutorul lunar pe care municipalitatea l-ar putea oferi se ridica la 236 lei.
Peste 20 milioane lei pentru CET
Societatea de termoficare bacauana a primit, doar in acest an, peste 20 de milioane de lei din partea Guvernului.
La sedinta Cl Bacau din septembrie, consilierii locali au promovat un proiect de hotarâre vizând stabilirea unui regulament de facturare a energiei termice livrate clientilor CET. Potrivit proiectului aprobat de CL, clientii casnici care incheie conventii individuale cu CET beneficiaza de reducerea cu pâna la 50 la suta a penalitatilor la plata energiei termice. Aproximativ 70 la suta din locuitorii municipiului Bacau beneficiaza de surse de incalzire independente (n.r. – centrale termice, sobe etc) si doar 30 la suta sunt bransati la sistemul public de termoficare.
Lucian Bogdanel
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.