Marți a fost Dr. Jekyll. Pentru ca vineri să se transforme în Mr. Hyde. La trei zile de la spectaculoasa victorie obținută în Challenge Cup, contra azerelor de la Azerrail Baku, echipa de volei feminin a Științei a fost de nerecunoscut la Timișoara, în prima etapă a returului Diviziei A1.
Cu un blocaj inexistent (cu precădere în primul act) și cu acțiuni de atac care au avut consistența gelatinei, studentele au pierdut pe terenul Agrolandului în trei seturi. Un 0-3 fără drept de apel. Materializat în 90 de minute. Primele două acte au fost surori gemene. Atât din punct de vedere al jocului, cât si al evoluției scorului. 8-4, 10-5, 12-6, 14-11, 16-12: iată bornele identice de pe tabelă.
Cât privește jocul, serviciile precise ale lui Pârv, dublate de atacurile lui Cărbuneanu și Bacșiș au creat mereu panică în rândul băcăuancelor. Spre deosebire de parțialul de debut, pierdut la o diferență de șapte puncte, în setul secund, Știința a lăsat impresia că poate reveni imediat după cel de-al doilea time-out tehnic. Oaspetele s-au apropiat la 16-17, însă n-a fost loc de mai mult.
Mașina de puncte a timișorencelor și-a reluat parcursul, câștigând setul la 20 pe un atac al lui Cărbuneanu. În setul al treilea, Știința a aprins câteva focuri de paie, conducând cu 3-1 și 4-2. Atât și nimic mai mult. Sigură pe ea, Agroland s-a aflat mereu în avantaj de la 4 egal încolo, câștigând parțialul cu 25-19 și meciul cu 3-0. Meritat.
Știința plătește tribut oboselii fizice și psihice, terminând anul cu un eșec care îi complică raportul cu podiumul. Campionatul, în schimb, nu se încheie aici. Doar se întrerupe. Pe 13 ianuarie, în runda a 11-a, Știința va primi vizita Lugojului. Și, sperăm, își va relua atacul la primele locuri ale clasamentului.
Știința: Ciocian (Kapelovies), Cazacu, Lupa, Faleș (Matache), Sipoș, Rogojinaru (Berdilă, I. Radu), Albu- libero (Ciucu- libero).
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.