Compania Agricola Internațional, din Bacău, a urcat pe primul loc al podiumului Galei Piața 2017, organizată de revista Piața. Agricola Internațional a concurat la Secțiunea a II-a „Cea mai eficientă promoție – produse de carne” a Galei, cu promoția „Mesele de poveste îți aduc premii pe săturate” și a obținut 36,10% din totalul voturilor exprimate.
Agricola – au spus organizatorii evenimentului – a arătat continuitate în organizarea celor mai eficiente promoţii la produse din carne, după victoriile de anul trecut în același concurs.
„Mese de Poveste – a declarat, la Gală, Cristian Călin, Corporate Manager al Grupului Agricola – este conceptul de comunicare în care brandul Agricola a așternut, în ultimii trei ani, emoțiile oamenilor reuniți în intimitatea relațiilor lor de familie sau de prietenie. Este, așadar, despre oameni, cărora Agricola le dedică în fiecare zi, prin varietatea produselor sale, ocazii de a se reuni și bucura de gust și savoare”.
Campania Mese de Poveste include opt spoturi TV și online, dar și o componentă de digital și social media, precum și una de campanii la raft în Key Accounts. Cele trei categorii de produse vizate de campanie sunt carnea de pasăre, salamurile crud-uscate, cu sortimentele Salam de Sibiu și Salam Bănățean și produsele ready meals, cu focus pe chiftelele vegetale, nuggets și noile preparate picante – șnițel și gujoane din piept de pui.
La Gala Premiilor PIAŢA, ediţia a XII-a 2017 au fost premiate 27 de companii. Gala a reprezentat un omagiu adus excelenţei în industria bunurilor de larg consum. Cele 51 de trofee disputate au fost atribuite pe baza voturilor exprimate de 758 de electori – 609 comercianţi independenţi, 17 manageri de achiziţii din Top 20 retaileri, 58 de directori de vânzări din Top 100 companii furnizoare şi 69 de directori de marketing din Top 100 companii din retail şi FMCG.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.