Magistratul de la Judecătoria Oneşti, prea puţin impresionat de coşmarul prin care a trecut o copilă de 13 ani, a considerat că tatăl agresor se poate „îndrepta” în libertate. Deşi cunoscut ca o persoană violentă şi consumator de alcool, instanţa i-a aplicat o pedeapsă cu suspendare. „Nu cunosc detaliile dosarului, dar chiar şi aşa, este incredibil să se dea o sentinţă cu suspendare”, a fost reacţia unui avocat.
Inculpatul G.F., din Oneşti, a fost trimis în judecată, la începutul acestui an, în stare de arest, pentru infracţiunea de agresiune sexuală asupra fiicei sale minore. Despre coşmarul prin care trecea fata au aflat poliţiştii de la sora acesteia, G.R.. Ea a fost cea care a făcut plângere penală în care a arătat că G.M.A., în vârstă de 13 ani, a fost victima unor acte de natură sexuală comise de tatăl lor, G.F..
Agresiunile au început în decembrie 2017, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, când inculpatul devenea violent. De mai multe ori, sora mai mică, de 3 ani, a fost salvarea victimei. Se întâmpla ca fetiţa să intre în dormitor şi să îl surprindă pe tatăl lor, iar atunci, G.M.A. profita de moment ca să fugă. „În toate cazurile, pe fondul stării de teamă pe care i-a inspirat-o inculpatul, care, în urma consumului de băuturi alcoolice, este violent atât cu membrii de familie, cât şi cu alte persoane cu care intră în contact, minora nu a relatat mamei sale că este victima unor acte de agresiune sexuală din partea acestuia. (…)
După ultimul incident, minora a hotărât să relateze cele întâmplate atât mamei – G.L., cât şi mătuşii sale – Z.G., fratelui său – G.R. şi prietenei acestuia – R.A.A..”, se menţionează în rechizitoriu. În decembrie 2017, înainte de Crăciun, fata îi povestise mamei sale despre agresiunile la care este supusă şi că „îi este frică să mai stea cu tatăl ei în casă”. De frica inculpatului, mama nu a avut curajul să meargă la Poliţie, dar a decis, totuşi, trei săptămâni mai târziu, ca minora să se mute la fratele ei major. Femeia şi toţi membrii familiei erau frecvent ameninţaţi cu moartea de către inculpat.
Anchetatorii susţin că bărbatul a mai agresat o minoră, prietenă cu fiica lui. „Inculpatul a mai comis acte de natură sexuală şi faţă de minora P.A.M., prietena minorei G.A.M., care precizează că: «în trei sau patru rânduri, în timp ce mă aflam în locuinţa familiei G., în prezenţa M., am fost mângâiată de numitul G.F. pe coapse şi fund. (…) ştiu că era pe timpul verii anului 2017. (…)
În urma celor relatate mai sus, eu am evitat să mai merg la locuinţa familiei G.». Minora nu a relatat aceste aspecte tatălui său – P.A., în îngrijirea căreia se află, de teama inculpatului, care este perceput ca fiind o persoană nervoasă, aptă să-şi pună în practică ameninţările, cu atât mai mult cu cât în prezenţa minorei a afirmat că «îi taie capul fiicei sale M. şi a mamei sale G.L.» După arestarea inculpatului, minora P.A.M. i-a relatat tatălui său că a fost victima unor acte cu tentă sexuală din partea inculpatului, însă acesta nu înţelege să formuleze plângere împotriva inculpatului”, se arată în rechizitoriu.
Raportul de evaluare psihologică concluzionează că în viaţa minorei a existat, cu siguranţă, un eveniment traumatizant de natură sexuală, confirmă existenţa elementelor specifice unei agresiuni sexuale manifestată din partea tatălui. S-a apreciat că minora a fost expusă unui eveniment traumatic foarte puternic şi manifestă simptomele specifice post-traumă, iar riscul de a dezvolta comportamente disfuncţionale pe termen mediu şi lung este foarte ridicat, având în vedere structura emoţională a minorei.
Condamnat la 3 ani de închisoare, dar cu suspendare
Inculpatul a fost reţinut în data de 17.01.2018, iar ulterior, arestat preventiv până în luna mai. Din cercetările efectuate, a rezultat că inculpatul a comis infracţiunea de agresiune sexuală şi faţă de minora P.A.M., faptă comisă în vara anului 2017, spun anchetatorii. Însă, în lipsa unei plângeri din partea victimei, s-a dispus clasarea. În ceea ce priveşte agresiunile asupra fiicei sale, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Oneşti în februarie 2018. Dacă la urmărirea penală, inculpatul nu a recunoscut nimic, în instanţă, el a mers pe recunoaştere, pentru a beneficia de reducerea pedepsei.
Astfel, instanţa l-a condamnat pe G.F. la 3 ani de închisoare, dar cu suspendare. Pentru că individul nu a mai fost condamnat anterior, pentru că acceptă să muncească în folosul comunităţii şi ţinând cont de „persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că executarea efectivă a pedepsei nu este necesară, fiind suficientă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru o perioadă determinată”.
Adică 4 ani. Dar îi impune, totuşi, inculpatului să nu se mai apropie de victimă: „Având în vedere declaraţia dată de către minoră în sensul că în prezent locuieşte cu fratele său G.R. – mun. Oneşti, precum şi raportul de evaluare psihologică privind evaluarea şi consilierea psihologică a minorei G.M.A., din care rezultă că dintre comportamentele şi mecanismele psihologice observate şi constatate la minoră, s-au reţinut următoarele: preocupare şi manifestare a unor teme despre sexualitate, autoculpabilizarea şi manifestarea unor forme de agresivitate îndreptată împotriva propriei persoane şi nevoia puternică de securitate şi siguranţă, instanţa consideră necesară interzicerea drepturilor civile (dreptul de a comunica şi de a se apropia de partea vătămată minoră G.M.A. şi dreptul de a se apropia de locuinţa declarativă, respectiv în mun. Oneşti, la numitul G.R., fratele persoanei vătămate, şcoală sau alte locuri unde persoana vătămată îşi desfăşoară activităţile sociale), cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 5 ani.” De asemenea, bărbatul are obligaţia să frecventeze un program de reintegrare socială. Instanţa a constatat încetarea de drept a arestului preventiv faţă de inculpat, măsură care este executorie. Sentinţa poate fi atacată cu apel.
Unul dintre avocaţii care au apărat, în instanţă, victime ale agresiunilor sexuale, s-a arătat stupefiat de această sentinţă:
„Nu cunosc detaliile dosarului, dar chiar şi aşa, este incredibil să se dea o sentinţă cu suspendare. Eu nu am mai auzit aşa ceva. Eu nu înţeleg cum e posibil aşa ceva, chiar dacă a recunoscut fapta. Nu contează! Ori îl achiţi, dacă e nevinovat, ori îl bagi la închisoare. Legea, într-adevăr, permite să dai cu suspendare, dacă e sub trei ani. Dar la o asemenea infracţiune?! Să consideri că o persoană care face aşa ceva nu e pericol social? Păi, în dosarul cu fetiţa acostată (în faţa unui liceu din Bacău, n.r.), s-au dat 6 ani cu executare. Problema mare este că omul acela nu se face bine, în marea majoritate din cazuri, inculpaţii recidivează. Dacă îi dai cu suspendare e ca şi cum îi dai şansa să continue faptele.”
avocat Vlad Fesan