15 noiembrie 2024

Agentia pentru Protectia Mediului Bacău: Drept la replica

Investitia propusă in comuna Gârleni se realizează in cadrul proiectului „Controlului Integrat al Poluării cu Nutrienti, Componenta 1 – Investitii la nivel de comună in zonele vulnerabile la poluarea cu nitrati, care vine in sprijinul indeplinirii cerintelor pe care le are Guvernul României privind alinierea la cerintele Directivei 676/91/CEE – Directiva Nitrati – privind protectia resurselor de apă impotriva poluării cu nitrati proveniti din surse agricole. Titularul şi beneficiarul acestui proiect este Comuna Gârleni care face parte din lista localitătilor vulnerabile la poluare datorita existenţei surselor de nitraţi din activităţi agricole, conf. Ordinului nr. 1552/2008 pentru aprobarea listei localitătilor pe judete unde există surse de nitraţi din activităţi agricole. Finantatorul investitiei este Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice prin Unitatea de Management a Proiectului Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi. Scopul acestui proiect este tocmai acela de a proteja resursele de apă impotriva poluării cu nitrati proveniti din surse agricole, implicit o gestionare controlată a gunoiului de grajd. Valorificarea gunoiului de grajd se va face conform cerintelor Codului de bune practice agricole pentru protecţia apelor impotriva poluării cu nitraţi din surse agricole, pe bază de studiu OSPA, la faza de emitere a autorizatiei de mediu. Pentru proiectul „Infiinţare platforma de depozitare şi gospodărire a gunoiului de grajd şi a deşeurilor menajere, imprejmuire teren”, propus a se realiza in comuna Gârleni s-a depus solicitare de emitere a acordului de mediu (notificare). După analizarea notificării depusă de titular, ARPM Bacău a incadrat proiectul la pct. 11 lit. b din Anexa 2 a HG nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului. Autoritatea publică pentru protectia mediului decide pe baza examinării, de la caz la caz, conform criteriilor de selectie prevăzute in Anexa 3 la HG nr. 445/2009 si luând in considerare informatiile furnizate de către titular, dacă proiectul se supune sau nu se supune impactului asupra mediului. Urmare a parcurgerii etapelor procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, conform Ordinului nr. 135/2010 pentru aprobarea metodologiei de aplicare a evaluării impactului asupra mediului, pentru proiecte publice şi private si având in
vedere faptul că in urma mediatizării proiectului pe toată perioada derulării procedurii nu au fost observatii din partea publicului, APM Bacău a emis Decizia etapei de incadrare. În luarea deciziei etapei de incadrare a proiectului s-a ţinut cont de Avizul de gospodărire a apelor emis de SGA Bacău, precum şi de avizul Directiei de Sănătate Publică care reglementează distanţele minime de protecţie sanitară. Conform Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 536/1997 pentru aprobarea Normelor de igiena şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei, în vigoare la acea dată, distanţa minimă de protecţie sanitară a acestor obiective este de 500 m şi reglementarea în acest sens este de competenţa Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană Bacău. „Este regretabil faptul că un proiect atât de important pentru protejarea resurselor de apă se confruntă cu reticentă din partea unor locuitori din zonă. Astfel de proiecte s-au implementat cu succes în tară, in alte judeţe, de ex. Călăraşi, Iaşi, Neamţ, Mureş Vâlcea. APM Bacău a derulat corect procedura şi a emis decizia etapei de incadrare în baza competenţelor legale. Decizia etapei de incadrare reprezintă actul administrativ al APM Bacău care se emite la faza de proiect, urmând ca după realizarea investitiei să se emită autorizaţia de mediu, dacă se vor respecta condiţiile impuse in decizie. Eforturile Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice de a ajuta autorităţile locale să-şi rezolve problemele de mediu ar trebui să fie primite cu mai multă deschidere, deoarece scopul acestor proiecte este tocmai acela de a proteja resursele de apă împotriva poluării cu nitrati. Trebuie să conştientizăm faptul că implementarea unor astfel de proiecte de mediu in prezent vor fi benefice pentru generaţiile viitoare.”

Corina Pricope, director executiv APM Bacău.
Redactat, cons. Maria Ionos, purtător de cuvânt



Platforma de gunoi din Gârleni trebuia sa aiba acord de mediu

Conducerea Agentiei pentru Protectia Mediului considera ca articolul “Scandal in Gârleni – Oamenii refuza sa traiasca lânga o groapa de gunoi de grajd”, publicat in editia din 13 octombrie 2014 a ziarului Desteptarea, a adus atingere imaginii publice a autoritatii de mediu si, ca atare, a trimis un drept la replica pe care l-am publicat mai sus. In materialul mentionat, precizam faptul ca APM Bacau a considerat ca pentru platforma de depozitare a gunoiului de grajd si a deseurilor menajere din comuna Gârleni nu este necesar un acord de mediu sau autorizatie de mediu, decizie pe care o sustine in continuare. Pentru corecta informare a cititorilor, vom publica si câteva dintre dispozitiile din Ghidul pentru amplasarea si realizarea platformelor de depozitare a gunoiului de grajd (omise din dreptul la replica), postat pe site-ul Ministerului Mediului, din care rezulta ca pentru astfel de proiecte trebuiau obtinute acord de mediu si autorizatie de mediu de la APM si trebuiau facute studii de impact. (Catalina Chifu)

Autorizaţia de construcţie şi funcţionare
Construcţia platformei va necesita mai multe avize şi autorizaţii. Autorităţile locale au obligaţia întocmirii documentaţiei necesare, urmând următorii paşi: (…)
– depunerea cererii pentru obţinerea Certificatului de Urbanism de la autorităţile judeţene şi obţinerea tuturor aprobărilor inclusiv acordul de mediu, aşa cum se precizează în Certificatul de Urbanism.

Evaluarea impactului asupra mediului
Chiar dacă construcţia şi exploatarea platformei comunale de gunoi de grajd nu necesită un studiu privind impactul asupra mediului in conformitate cu actuala legislaţie (195/2005), un acord de mediu trebuie obţinut de la Agenţia locală de Protecţia Mediului (APM), înainte de inceperea lucrarilor de constructie.
Acordul de mediu poate fi obţinut numai după o serie de studii de impact însoţite de dezbateri publice, cele din urmă fiind considerate o etapă importantă a procedurii. Se recomandă puternic organizarea dezbaterilor publice şi obţinerea sprijinului şi colaborării din partea populaţiei pentru realizarea investiţiei.
După demararea proiectului, este necesară obţinerea unei autorizaţii de mediu. Aceasta se va obţine după ce personalul APM va verifica conformitatea cu prevederile acordului de mediu. Fără aceste certificate, lucrările nu pot fi demarate. Acordul de mediu se poate obţine simultan cu alte avize necesare, însă autorizaţia de mediu este acordată numai după obţinerea unor aprobări, acordul Administratiei Nationale a Apelor fiind cel mai important.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014