Au mai rămas doar câteva zile până la Gala Premiilor Comunității Băcăuane, organizată de FSC Bacău și găzduită de „Levisticum”.
Băcăuanii au nominalizat online organizațiile, instituțiile, companiile și persoanele considerate drept cele mai implicate, anul trecut, în viața comunității. După ce s-a încheiat această etapă, jurații au evaluat și au notat, în baza unor criterii clar definite, proiectele și activitățile desfășurate de acestea.
Ca și la edițiile trecute ale Galei FSC, trei sunt secțiunile pentru care s-au făcut nominalizări: instituții/organizații, firme/companii și persoane fizice.
La categoria „Instituții și organizații”, finaliștii (în ordine alfabetică) sunt Asociația „Lumina”, care a înființat hospice-ul pentru copiii cu boli incurabile, Asociația „Mi-e drag acasă!”, cu proiectul „Omul de zăpadă”, inițiat și coordonat de soprana Gabriela Iștoc, și Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”, cu proiectul „Sadoveanu”.
Cei trei finaliști ai secțiunii „Persoană fizică” sunt Andreas Kuemin, cu proiectul „Amenajarea spațiului de terapii în aer liber”, Dragoș Fînaru – „Shape the Future” („Făurește-ți viitorul”) și Simona Boghiu, DGASPC Bacău, cu proiectul „Infrastructura socială comunitară pentru persoane adulte cu dizabilități”.
La categoria „Firme și companii”, intră în finală Cora Bacău, nominalizată pentru proiectul „Luna inimilor deschise”, ISSCO, pentru implicarea în multiple proiecte ale comunității, și Kaufland Bacău, cu proiectul „Renovare centru educațional și teren de joacă – Podu Turcului”.
Pentru „Premiul de excelență”, nominalizările sunt făcute de jurați. În baza punctelor obținute, finaliștii acestei ediții sunt Adrian și Dragoș Pavăl, proprietarii companiei DEDEMAN, Ioan Măric, pictor băcăuan, și Teodora Balaș, elevă a Colegiului „Ferdinand I”, delegat al României la Consiliul Europei pe probleme de tineret.
Gala Premiilor Comunității Băcăuane are drept obiectiv strângerea de fonduri pentru susținerea programelor sociale destinate copiilor și bătrânilor săraci, dar și premierea acelor proiecte și acțiuni care „au vizat dezvoltarea comunității locale, rezolvarea unor probleme de interes general, ajutorarea semenilor aflați în nevoie și sprijinirea categoriilor defavorizate.”