Cu Florin Bratu la comandă, Aerostar Bacău știe una și bună: să bată. „Aviatorii” au ajuns la a treia victorie consecutivă de când și-au instalat… „Mitraliera” pe banca tehnică. După echipele timișorene Ripensia și ACS Poli, sâmbătă a venit rândul unei alte grupări din Vest să se încline în fața băcăuanilor: UTA Arad. Contra arădenilor, Aerostarului, cu peste 800 de oameni în tribune, i-a fost de ajuns o repriză pentru a fixa tabela în favoarea sa. O repriză și o lovitură liberă. O lovitură liberă executată magistral de Cornel Căinari direct la vinclu, de la aproximativ 22 metri. Golul, care avea să fie și cel al victoriei, a căzut exact când trebuia: în min. 44.
Și a avut ca preambul alte trei mari situații de gol consumate la poarta lui Bodea. În min. 15, Hurdubei, scăpat perpendicular spre poarta oaspeților, și-a prelungit prea mult balonul, dând posibilitatea lui Bodea să intervină. În min. 21 și 25 a fost rândul lui Buhăcianu să treacă pe lângă deschiderea scorului. Mai întâi, trimițând alături, din unghi, după ce driblase și portarul, iar apoi, văzându-și șutul respins de pe linia porții de Benga. În prima parte, UTA a avut o singură ocazie, în min. 18, prin C. Rus, al cărui șut din unghi l-a găsit însă la post pe Potcoavă. După pauză, echipa lui Ionuț Popa a punctat la capitolul posesie, dar și în ceea ce privește nervii.
Grațiat de un cartonaș galben în min. 65, când a lovit balonul după fluierul arbitrului, capitanul oaspeților, Ciprian Rus a fost eliminat până la urmă în min. 90, pentru cumul de avertismente, primul fiind încasat pentru proteste la o fază la care UTA a solicitat un penalty, iar al doilea venind ca urmare a unui fault în atac asupra lui Chirilescu.
Cu șase Under în formulă, arădenii nu au avut doar nervi, ci si nerv, însă Potcoavă s-a dovedit la post în min. 46, când a deviat in-extremis din fața lui Janos și în min. 55, când a scos de sub transversală mingea trimisă de Rus. Aerostar (care a încheiat și ea meciul cu cinci jucători Under în teren), rămâne astfel fără gol primit din acțiune în mandatul lui Bratu și, cu nouă puncte în ultimele trei runde, respiră aerul curat din zona de siguranță a clasamentului.
Aerostar: Potcoavă- B. Ardei, A. Mutu, Al. Ichim, Chirilescu- Căinari (min. 66 Sahru), Adăscăliței, Chirilă, Hurdubei (min. 90+5 A. Pavel)- Vraciu, Buhăcianu (min. 81 A. Gavrilă).
Etapa gazdelor
Rezultatele etapei a 16-a: CS Mioveni- Dacia Unirea Brăila 4-0, Petrolul Ploiești- Ripensia Timișoara 1-0, Luceafărul Oradea- Metaloglobus București 3-0, Energeticianul- CS Balotești 3-0, Aerostar- UTA Arad 1-0, FC Argeș- ACS Poli Timișoara 5-0, Daco-Getica București- Farul Constanța 3-0, Chindia Târgoviște- Pandurii Tg. Jiu 2-1, „U” Cluj- Academica Clinceni 3-0. Azi e programat ASU Politehnica Timișoara- FC Snagov.
Clasament
1. Chindia 16 12 2 2 36-17 38p.
2. Petrolul Ploiești 16 11 2 3 33-14 35p.
3. Universitatea Cluj 16 10 3 3 38-13 33p.
4. Academ. Clinceni 16 11 0 5 33-11 33p.
5. Sportul Snagov 15 10 3 2 26-12 33p.
6. FC Argeș 16 9 5 2 30-12 32p.
7. CS Mioveni 16 10 2 4 29-11 32p.
8. Energeticianul 16 7 3 6 25-19 24p.
9. UTA Arad 16 7 2 7 25-23 23p.
10. Pandurii Tg. Jiu 16 6 3 7 29-24 21p.
11. Daco-Getica 16 5 6 5 26-25 21p.
12. ASU Politehnica 15 6 2 7 14-17 20p.
13. Metaloglobus 16 6 2 8 14-30 20p.
14. Luceafărul 16 5 3 8 21-30 18p.
15. Aerostar Bacău 16 5 3 8 21-31 18p.
16. Ripensia Timiș. 16 3 5 8 18-29 14p.
17. Farul Constanța 16 4 1 11 21-37 13p.
18. CS Balotești 16 3 2 11 14-35 11p.
19. ACS Poli 16 1 2 13 13-41 5p.
20. Dacia Unirea 16 0 5 11 14-49 5p.
Programul etapei viitoare (17-18 noiembrie): Farul Constanța- Luceafărul Oradea, Dacia Unirea Brăila- Daco-Getica București, Ripensia Timișoara- CS Mioveni, Academica Clinceni- Aerostar, CS Balotești- ASU Politehnica Timișoara, Pandurii Tg. Jiu- Energeticianul, Metaloglobus București- Chindia Târgoviște, ACS Poli Timișoara- Petrolul Ploiești, Sportul Snagov- „U” Cluj, UTA Arad- FC Argeș.
”O mică bijuterie”
La finalul ultimului antrenament dinaintea jocului cu UTA, „aviatorii” au exersat executarea loviturilor libere. „După antrenament, Căinari, Hurdubei și Mihăeș mi-au cerut să-i mai las 10-15 minute pentru a bate lovituri libere. Am fost de acord, având parcă un presentiment că am putea înscrie din lovitură liberă”, a declarat antrenorul Aerostarului, Florin Bratu, care a etichetat golul lui Căinari drept „o mică bijuterie”. Tehnicianul băcăuan a elogiat și forța de grup a Aerostarului: „De la un meci la altul suntem mai uniți, mai organizați, mai agresivi. Dacă vom continua pe linia asta, va fi foarte dificil pentru echipele adverse să ne bată. Mă bucur, încă o dată, că am ales să vin la Bacău”. Despre jocul cu UTA, „Mitraliera” a spus: „Am avut un meci greu, cu o echipă de tradiție, dar, din fericire, în fotbal se câștigă și cu 1-0”.
Au spart o ușă
Nervoși din cale afară pe teren, jucătorii celor de la UTA au avut reversări de furie și când au ajuns în vestiar, unde au făcut bucăți o ușă! Antrenorul arădenilor, Ionuț Popa a pus starea de nervozitate a echipei pe greșelile de arbitraj: „De etape bune arbitrii greșesc împotriva noastră. Și aici, la Bacău, trebuia să beneficiem de două lovituri de la 11 metri. Am avut o posesie zdrobitoare, dar ce folos dacă nu reușim să dăm gol? E neverosimil să pierzi așa”.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.