Etapa a opta a Ligii a III-a a adus a doua înfrângere stagională pentru Aerostar Bacău. Și prima după o suită de șase victorii, suită care propulsase echipa lui Andrei Vatră pe primul loc al Seriei 2. Sâmbătă, „aviatorii” (lipsiți de cel mai experimentat jucător al lor, Aeroaiei, accidentat la genunchi), au cedat fără drept de apel, cu 3-0 (1-0), pe terenul Unirii Braniștea, coborând astfel pe poziția secundă a clasamentului. Frunză a deschis scorul la ultima fază a primei părți, pentru ca după pauză, Răducan și Grădinaru să majoreze diferența. De notat și intervențiile foarte bune ale portarului de la Braniștea, Gabriel Ursu, care, la 0-0, s-a opus salutar în două rânduri în fața lui Nicolas Constantinescu.
„Am întâlnit o echipă care azi a fost mai bună ca noi, impunându-se printr-un plus de maturitate și un joc foarte agresiv pe faza de atac”, a recunoscut, cu fair-play, managerul general al Aerostarului, Remus Pozînărea. O ultimă remarcă legată de jocul Unirea Braniștea- Aerostar: în timp ce „veteranul” băcăuanilor a fost portarul Ovidiu Mocanu (24 de ani), secondat de Benchea și Telcean (ambii 23), gazdele de la Unirea au avut în primul „11” jucători experimentați precum M. Coman (35 ani), Murgoci (32) sau Hilohi (30), iar pe banca de rezerve pe Valentin Munteanu (35). Runda viitoare, în ultima etapă a turului din sezonul regulat, Aerostar va primi vizita noii lidere, KSE Târgu-Secuiesc, diferența dintre cele două formații fiind de numai un punct.
În acest context, o victorie pe teren propriu ar permite „aviatorilor” să revină în fruntea ierarhiei din Seria 2. Dacă Aerostar rămâne sus chiar și în condițiile înfrângerii suferite la Braniștea, în schimb cealaltă divizionară C băcăuană din Seria 2, Viitorul Onești este în cădere liberă. Sâmbătă, trupa lui Ovidiu Dănănane a suferit o nouă corecție severă: 1-4 acasă cu Sporting Liești. Această a șasea înfrângere la rând țintuiește gruparea oneșteană pe locul 8, la doar trei puncte de primul loc retrogradabil ocupat de Dacia Unirea Brăila (care a spart gheața, obținând prima victorie: 4-0 cu Limpeziș) și, totodată, pune serios sub semnul întrebării permanența antrenorului Dănănae pe banca „alb-verzilor”.
În ceea ce privește Seria 1, care a avut ca uvertură, vineri, derby-ul băcăuan câștigat de FC cu 3-0 contra CSM-ului, rezultatele de sâmbătă au inclus și o mică surpriză. Astfel, lidera Știința Miroslava s-a împiedicat acasă, de CSM Bucovina Rădăuți: 0-0. În ciuda acestui pas fals, gruparea pregătită de Cristi Popovici continuă să conducă ostilitățile în Seria 1, având două puncte față de FC Bacău și trei de CSM Bacău.
Seria 1
Rezultatele etapei a opta: FC Bacău- CSM Bacău 3-0, Ceahlăul Piatra Neamț 2- Șoimii Gura Humorului 2-0, Știința Miroslava- CSM Bucovina Rădăuți 0-0, Gloria Ultra- ACS USV Iași 3-0, Șomuz Fălticeni- CSM Vaslui 1-3.
Clasament: 1) Știința Miroslava 19p., 2) FC Bacău 17p., 3) CSM Bacău 16p., 4) CSM Vaslui 15p., 5) Gloria Ultra 14p., 6) CSM Bucovina Rădăuți 13p., 7) Ceahlăul 2 7p., 8) Șomuz Fălticeni 6p., 9) Șoimii Gura Humorului 5p., 10) ACS USV Iași 1p.
Programul etapei viitoare/ sâmbătă, 26 octombrie, ora 15.00: CSM Bucovina Răduți- Gloria Ultra, Șoimiii Gura Humorului- Știința Miroslava, CSM Bacău- Ceahlăul Piatra Neamț 2, CSM Vaslui- FC Bacău, ACS USV Iași- Șomuz Fălticeni.
Seria 2
Rezultatele etapei a opta: Dacia Unirea Brăila- Voința Limpeziș 4-0, Viitorul Onești- Sporting Liești 1-4, CSM Adjud 1946- Sepsi Sfântu-Gheorghe 2 0-1, Unirea Braniștea- Aerostar Bacău 3-0, KSE Târgu-Secuiesc- CSM Râmnicu-Sărat 2-0.
Clasament: 1) KSE Târgu-Secuiesc 19p., 2) Aerostar Bacău 18p., 3) Unirea Braniștea 17p., 4) Sporting Liești 16p., 5) Sepsi 2 15p., 6) CSM Râmnicu-Sărat 12p., 7) CSM Adjud 1946 6p. (golaveraj 9-13), 8) Viitorul Onești 6p. (6-18), 9) Dacia Unirea Brăila 3p., 10) Voința Limpeziș 0p. * Voința Limpeziș a fost sancționată de FRF cu pierderea a șase puncte.
Programul etapei viitoare/ vineri, 25 octombrie, ora 15.00: Aerostar Bacău- KSE Târgu-Secuiesc , CSM Râmnicu-Sărat- Dacia Unirea Brăila, Sepsi 2- Unirea Braniștea. Sâmbătă, 26 octombrie, ora 15.00: Voința Limpeziș- Viitorul Onești, Sporting Liești- CSM Adjud 1946.