„Aviatorii” își reiau azi pregătirile cu patru noutăți: Bogdan Miron, Andu Moisi, Andrei Gavrilă și fostul internațional U21, Marius Chelaru, achiziționat de la Poli Iași.
Gata cu vacanța! Lidera Seriei I din Liga a III-a, Aerostar Bacău sună astăzi adunarea. Iar la reunirea fixată pentru ora 12.30, „aviatorii” vor prezenta și patru noutăți de lot: portarul Bogdan Miron (30 de ani), fundașul Andu Moisi (23 ani) și mijlocașii Andrei Gavrilă (20 ani) și Marius Chelaru (22 ani). Acesta din urmă a fost achiziționat zilele trecute, de la prim-divizionara Poli Iași, fiind o adevărată lovitură de imagine pentru Aerostar în condițiile în care mijlocașul a făcut parte din lotul selecționatei Under 21, alături de Ianis Hagi, Dennis Man și Florinel Coman. „Chelaru a ales Aerostarul pentru seriozitatea de care dă dovadă clubul nostru și pentru obiectivele pe care ni le-am propus”, a declarat presedintele CS Aerostar, Doru Damaschin, care a dezvăluit ce așteaptă de la 2020: „În primul rând, să promovăm în liga secundă, iar apoi să nu mai facem greșelile pe care le-am făcut sezonul trecut în liga secundă. Și mi-aș mai dori ca autoritățile să ni se alăture, în sfârșit. Spun asta gândindu-mă că la nivel de Liga a II-a, dar nu numai, ne confruntăm cu multe cluburi sportive susținute de consiliile locale, cluburi care, având alte posibilități financiare, «strică», dacă pot spune așa, piața transferurilor.”
Antrenorul Daniel Munteanu s-a declarat mulțumit de achizițiile făcute: „Prin mutările efectuate, ne axăm pe jucători pe care ne vom baza cu siguranță și în Liga a II-a, acolo unde vrem să ajungem la vară”. Săptămâna aceasta Aerostar ar mai putea aduce doi jucători, dintre care un atacant. „Dacă se materializează și transferul unui atacant, va fi perfect”, a adăugat antrenorul Munteanu.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.