18 noiembrie 2024

Aerostar, ca și promovată în Liga a II-a

Cu șapte puncte avans față de a doua clasată, „aviatorii” revin în B în contextul în care FRF este hotărâtă „să înghețe” eșalonul al treilea în baza clasamentului actual. „Înghețarea” campionatului ar asigura și salvarea de la retrogradare a CSM Bacău. La nivelul Ligii a IV-a, barajul de promovare se va da în trei, pe teren neutru.

Două din cinci
Lipsește doar…[lock_content]



anunțul oficial. Care va veni cât mai curând. Posibil, chiar la mijlocul acestei săptămâni. Cu prilejul Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal. Decizia însă este ca și bătută în cuie după videoconferința pe care președintele Federației, Răzvan Burleanu, a avut-o săptămâna trecută cu conducătorii cluburilor de Liga a III-a și care a reliefat faptul că majoritatea grupărilor nu dispun de fondurile necesare pentru a respecta protocolul recomandat de Ministerul Sănătății și Ministerul Tineretului și Sportului după ieșirea, în 15 mai, din starea de urgență decretată din cauza pandemiei de COVID-19. Concret, având și suportul majorității cluburilor, FRF intenționează „înghețarea” campionatului de Liga a III-a pe baza actualului clasament înregistrat după derularea a 16 etape din totalul de 30. Echipele situate pe locul 1 în Seria 1, respectiv 4, promovează direct ca urmare a numărului mare de puncte pe care le au față de urmăritoarele lor. Este vorba de Aerostar Bacău, lidera Seriei 1, cu șapte puncte avans față de Foresta Suceava și de U Craiova 1948 SA, care are 13 lungimi de undă față de Șoimii Lipova în clasamentul Seriei 4. În schimb în celelalte trei serii, unde lupta la vârf este mult mai strânsă, promovarea se va decide pe teren. Cu prilejul unui „baraj”. Unul în dublă manșă între prima și a doua clasată. În Seria 2, confruntarea se va da între Unirea Slobozia și Mostiștea Ulmu, despărțite de numai trei puncte în clasament, în Seria 3, între Progresul Spartac și CSM Slatina, aflate la egalitate de puncte, iar în Seria 5, între Fotbal Comuna Recea și Minaur Baia Mare, situate la două puncte una de alta. După toate probabilitățile, cele trei jocuri de baraj Unirea Slobozia- Mostiștea Ulmu, Progresul Spartac- CSM Slatina și Fotbal Comuna Recea- Minaur Baia Mare vor avea loc spre sfârșitul lunii iulie.

„Aviatorii” nu se hazardează
Conducerea CS Aerostar Bacău a preferat să nu se hazardeze în a comenta acest scenariu propus de FRF. Într-un comunicat postat pe pagina de facebook a clubului se precizează că „având în vedere că nu există o hotărâre definitivă a Comitetului Executiv al FRF, CS Aerostar Bacău preferă să nu emită judecăți de valoare cu privire la o posibilă promovare în L2”. Poziția „aviatorilor” este una în concordanță cu politica dezvoltată de-a lungul anilor de gruparea băcăuană: multă sobrietate, foarte puține speculații. De altfel, Aerostar este unul dintre puținele cluburi din Liga a III-a care, beneficiind de o bază sportivă proprie și de o susținere materială adecvată, și-ar putea relua pregătirile în conformitate cu normele guvernamentale referitoare la ieșirea din starea de urgență. Încă de luna trecută, președintele CS Aerostar, Doru Damaschin, lua în calcul ca, în cazul în care nu se va decide „înghețarea” competiției, echipa băcăuană antrenată de Daniel Munteanu, Andrei Vatră și Florin Anton să-și reia pregătirile după mijlocul lui mai: „Noi estimăm că vom putea reîncepe antrenamentele cel târziu pe 18 mai. Îmi vine greu să cred că starea de urgență va fi prelungită și după mijlocul lunii mai. Ar însemna să oprim lumea în loc. Sigur, sănătatea este prioritară, dar, în mod gradat, trebuie reluate și activitățile curente. Aerostar nu a renunțat sub nicio formă la promovare. Mergem mai departe, spre B. Noi privim în perspectivă, nu pe termen scurt, dovadă și faptul că am construit o echipă tânără, de viitor, cu care dorim să performăm”. În aceeași idee, antrenorul Daniel Munteanu preciza că achizițiile operate iarna trecută au făcute „nu pentru a ne ajuta să promovăm în B, ci pentru a face față în B”. Și cu siguranță că, o dată revenită în B, Aerostar își va continua campania de întărire a lotului astfel încât să devină o realitate pe termen lung a campionatului cadet.

CSM Bacău salvată. Pentru moment

Revenind la foarte probabila „înghețare” a Ligii a III-a, o altă măsură este ca niciuna din echipe să nu mai retrogradeze în Liga a IV-a. Decizia reprezintă un adevărat colac de salvare pentru cealaltă divizionară C băcăuană, CSM. Aflată într-o situație dificilă în clasament (penultimul loc în Seria 1), CSM Bacău și-ar asigura astfel permanența în eșalonul al treilea, în care a promovat vara trecută. De văzut însă și în ce condiții își vor putea continua activitatea „CSMeii”. Se vehiculează ieșirea echipei de sub tutela municipalității băcăuane și trecerea ei în domeniul privat, însă în contextul economic post-pandemic este puțin probabil ca sponsorii să se înghesuie și ca viitorul formației să fie unul stabil. Istoria recentă ne arată că, exceptând Aerostarul, toate exercițiile financiare publice sau private derulate în ultimii ani în peisajul fotbalistic băcăuan s-au soldat cu adevărate fiasco-uri sportive, economice și de imagine. La drept vorbind, posibila criză economică generată de pandemia COVID-19 aruncă serioase semne de întrebare asupra întregului format al viitoarei Ligi a III-a. O Ligă a III-a care, în viziunea Federației Române de Fotbal, ar trebui să se extindă din ediția 2020-2021. Și, spre deosebire de cinci serii a câte 16 echipe, câte însuma până acum, să adune la startul său cinci serii a câte 18! În total, 90 de formații: 72 rămase din actualul sezon, trei retrogradate din Liga a II-a, 14 promovate din Liga a IV-a și o ultimă echipă stabilită de FRF. Până la a ști care vor fi criteriile în baza cărora va fi ocupat ultimul loc vacant, altele sunt întrebările esențiale. În primul rând, câte din cele 72 de echipe vor avea resursele economice necesare pentru a continua în Liga a III-a? Apoi, este sigur că se va mai retrograda din Liga a II-a? În fine, cine garantează că toate cele 14 echipe care-și vor asigura promovarea din Liga a IV-a vor beneficia de susținerea financiară necesară pentru a face față rigorilor eșalonului al treilea?

„Baraj” pentru ajungerea la… „baraj”?
Ajungând la campionatul Ligii a IV-a, să notăm modificarea formulei în care se va decide promovarea în C. Astfel, FRF a anunțat Asociațiile Județene de Fotbal că s-a renunțat la sistemul de baraj ce prevedea confruntarea tur-retur a câte două campioane județene. (Vă reamintim că în vechiul sistem, campioana Bacăului ar fi trebuit să se lupte pentru promovare cu campioana Vasluiului). Noua variantă presupune un baraj în trei, pe teren neutru. Tot pe criterii geografice, și tot în baza tragerii la sorți. Cele trei echipe se vor confrunta în sistem turneu, fiecare cu fiecare, iar echipa cu numărul cel mai mare de puncte va promova în C. Astfel, spre deosebire de vechiul sistem, care permitea promovarea a 21 de echipe, noua formulă va face ca în C să ajungă doar 14. Două dintre acestea vor veni din Moldova și vor fi alese dintre campioanele județelor Vaslui, Bacău, Botoșani, Suceava, Neamț și Iași. Până la mini-turneele de „baraj” pentru promovarea în Liga a III-a este posibil să asistăm însă la meciuri de baraj pentru deciderea unora dintre campioanele județene. O variantă plauzibilă și în cazul Ligii a IV-a băcăuane. Astfel, dacă nu va exista timpul fizic pentru derularea celor șase etape din play-off la care ar urma să ia parte, în baza criteriilor sportive și de licențiere, FC Dinamo Bacău, Viitorul Curița, CSM Moinești și UZU Dărmănești, AJF Bacău studiază alternativa unui „baraj” (fie tur-retur, fie în manșă unică, pe teren neutru) între liderele celor două serii ale campionatului județean, FC Dinamo Bacău și Viitorul Curița. Un eventual duel FC Dinamo Bacău- Viitorul Curița ar urma să aibă loc cel târziu la finalul lunii iulie, în condițiile în care „barajul” în trei pentru promivrea în C se va desfășura în jurul datei de 5 august.

Liga a II-a, cu două serii?
Deși nu a fost pusă oficial în discuție, circulă varianta ca, din sezonul 2020-2021 campionatul Ligii a II-a să revină la un format cu câte două serii a câte 12 sau 14 serii, împărțite pe criterii geografice.

[/lock_content]




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014