Gazprom Petrol Stations, reteaua de statii distributie carburanti, va sustine echipajul Adrian Raspopa si Catalin Grigoriu in sezonul 2014
Dupa un sezon in care au castigat patru raliuri si au urcat pe podium de alte patru ori, Adrian Raspopa si Catalin Grigoriu sunt pregatiti sa lupte in 2014 pentru titlul de campioni nationali. Echipajul bacauan va fi sustinut anul acesta de un nou sponsor, Gazprom Petrol Stations, reteaua de distributie carburanti situata in segmentul premium si care a intrat recent pe piata romaneasca de profil. Noului proiect i se va alatura si Tapio Laukkanen, campion national in Finlanda si Marea Britanie, in calitate de manager sportiv.
Adrian Raspopa, triplu campion national, revenea la inceputul sezonului trecut in Campionatul National de Raliuri cu o noua masina, un nou copilot, dar cu aceeasi determinare de a castiga raliuri si un nou titlu. Dupa doar doua etape de acomodare, Adrian si Catalin Grigoriu, noul sau copilot, au reusit sa urce la Raliul Tulcei pe cea mai inalta treapta a podiumului in clasamentul rezervat automobilelor cu doua roti motrice. Au mai urmat alte trei victorii, cu una mai mult decat cele ale echipajului campion, insa noul format cu coeficienti implementat in 2013 i-a obligat pe cei doi sa se multumeasca cu titlul de vicecampioni.
“Dupa 16 ani de curse am ajuns intr-un moment important al carierei mele, acela de a fi sustinut de o companie de renume. Sunt extrem de fericit si flatat de acest lucru dar in acelasi timp sunt obligat sa obtin rezultate foarte bune. Pentru moment vom avea un program dedicat Campionatului National de Raliuri, iar pe parcurs vom vedea cum decurge noul proiect. Consideram ca munca depusa de-a lungul acestor ani ne este rasplatita si chiar daca am avut unele perioade care au fost marcate de eforturi, de moment bune sau mai putin bune, acest nou proiect este un nou inceput. Sunt mai optimist si determinat ca niciodata iar obiectivul nostru in acest an este titlul la doua roti motrice si o clasare cat mai sus in top 10 la general.” a declarat Adrian Raspopa inainte de Raliul Brasovului.
Cu cateva zile inainte de inceperea recunoasterilor pentru prima etapa, Adrian Raspopa este extrem de nerabdator sa-si reia locul la volanul Citroen-ului DS3 R3 alaturi de copilotul sau, Catalin Grigoriu. “Abia astept sa luam startul la Brasov si sper sa avem parte de o vreme frumoasa, astfel incat sa reusim un rezultat foarte bun. Vom porni in acest sezon in maniera in care am terminat anul trecut, cu aceeasi abordare de maxim atac. Ne dorim foarte mult acest titlu si daca anul trecut conjunctural ne-a scapat printre degete la Sibiu, in acest an ne dorim sa fim feriti de ghinion si sa avem un parcurs rapid si curat. Pentru acest lucru cred ca prezenta lui Tapio Laukkanen, in calitate de manager sportiv al echipajului nostru, ne va ajuta sa regasim in noi macar o parte din viteza finlandezilor pe probele speciale din Romania. Catalin depune eforturi pentru a face loc raliurilor in programul lui extrem de incarcat si acest lucru ma bucura foarte mult pentru ca impreuna am sudat un echipaj frumos si rapid in 2013, iar in 2014 vom putea lupta pentru victorii.” a mai spus Adrian Raspopa.
Alaturi de Gazprom Petrol Stations, Adrian Raspopa si Catalin Grigoriu se vor implica activ in acest an si in dezvoltarea retelei de statii de alimentare din Romania, prin promovarea activa a brandului Gazprom Petrol Station pe piata romaneasca, performantele obtinute de cei doi urmand sa fie un adevarat ambasador in acest sens.
„Incepand cu editia din acest an a Campionatului National de Raliuri, Gazprom Petrol Stations sustine echipajul Raspopa/Grigoriu. Prin acest parteneriat, ne dorim sa fim alaturi de ei si de suporterii lor, pentru a ridica moralul si performanta echipajului in noul itinerar competitional. Gazprom Petrol Stations este o retea tanara, dinamica, care a ales sa sprijine performanta sportului pe patru roti, sport ce promoveaza aceleasi valori ca si cele ale companiei: rezultate colective, pozitivism si cooperare.”, a declarat Vadim Smirnov, directorul general al NIS Petrol Romania, compania care opereaza reteaua Gazprom Petrol Stations.
Echipajul Adrian Raspopa/ Catalin Grigoriu este sustinut in sezonul 2014 al Campionatului National de Raliuri de partenerii prinicpali Gazprom Petrol Stations, Popasul Trebes, Comfert, Dedeman, Pambac, Simba si partenerii tehnici Omniasig, Sky Wellness, Mere de Itesti si GoPro.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.