Au crezut ca scapa de saracie si au ajuns pe mâinile unor proxeneti care le-au promis ca vor avea grija de ele.
Din nefericire, aceasta este soarta multor minore ce provin din familii dezorganizate, fara venituri, care fac eforturi supraomenesti sa supravietuiasca. Noua proxeneti sunt judecati pentru trafic de minori si rele tratamente aplicate minorilor intr-un dosar cu sapte victime cu vârste intre 13 si 17 ani. Unii au recunoscut faptele si au primit deja condamnari cu inchisoarea intre trei si sase ani.
Cinci dintre proxenetii arestati si trimisi in judecata anul trecut si-au recunoscut faptele, iar Tribunalul si Curtea de Apel Bacau s-au pronuntat si i-au condamnat la pedeapsa cu inchisoarea intre trei ani si patru luni si sase ani si opt luni. Pentru alti trei inculpati, va continua procesul penal. Cea mai mare pedeapsa a primit-o Nicolae Ciubotaru, din Onesti, recidivist si coordonatorul retelei de proxeneti, dar si concubina lui, Florica Ungureanu.
Procurorii au aflat despre aceasta retea, dupa ce una dintre victime a depus plângere la Politie. Proxenetii racolau tinere, in special minore, din zona municipiului Onesti si localitatile invecinate, provenite din familii dezorganizate si sarace, pe care le atrageau cu sume modice de bani, mâncare si un adapost in care sa duca o viata mai buna. Traficantii speculau orice problema din familia victimelor, cum ar fi saracia sau neintelegerile dintre tinere si parinti.
“Am hotarât sa ma mut acasa la el (la un proxenet, n.r.), fiindca aveam conditii mai bune ca la mine acasa. Ma ducea la Slanic Moldova, la piscina, si imi dadea bani de buzunar”
– Alexandra C., minora de 15 ani.
O alta fata de 14 ani sustine ca a plecat de acasa din cauza tatalui vitreg care era alcoolic si nu mai putea locui cu el. Victima a proxenetilor a ajuns si o copila de 13 ani, abandonata de parinti care au decis sa se mute in Italia.
Dupa moartea bunicului matern care o avea in grija, fata a fost usor de pacalit de proxeneti care s-au oferit sa se ocupe de ea si sa o protejeze. Fetele erau duse la locuintele traficantilor din Onesti si Manastirea Casin, izolate si plasate la diversi clienti. In naivitatea lor, ele credeau ca banii produsi sunt strânsi de „protectorii” lor pentru a le ajuta sa plece in Franta, unde ar fi câstigat mai multi bani.
Rolul determinant in racolarea tinerelor le aveau fiicele proxenetilor, implicate activ de parintii lor in activitatea de proxenetism. Cu vârste apropiate victimelor, 13-15 ani, acestea reuseau mai usor sa le atraga pe fete in locuintele lor. Fiicele minore aveau sarcini precise – le supravegheau pe victime, negociau tarifele cu clientii si incasau banii.
Fiica de 16 ani a altor doi proxeneti, Gheorghe si Emilia C., fata de care continua cercetarea judecatoreasca, a practicat prostitutia impreuna cu fetele racolate. „C. Gheorghe, impreuna cu sotia lui, C. Emilia, a cazat-o in locuinta din Manastirea Casin pe minora C.A., de 14 ani, care practica prostitutia impreuna cu fiica lor minora, de 16 ani, incurajând aceste activitati ilegale si profitând de banii obtinuti de cele doua fete din prostitutie”, spun anchetatorii.
In acest dosar, mai este trimis in judecata un italian, cercetat in libertate pentru patru infractiuni de acte sexuale cu minori si pornografie infantila in sisteme informatice. Acesta a refuzat sa dea declaratii in fata anchetatorilor si instantei. Un alt proxenet avea rolul de a negocia vânzarea fetelor altor traficanti si de a pune la punct planul pentru transferarea victimelor in Franta, unde ar fi continuat sa fie exploatate sexual.
Specialistii spun ca unele dintre victime au dezvoltat sindromul Stockholm, manifestând sentimente de simpatie si empatie fata de exploatatori si ajungând sa creada ca acestia sunt, de fapt, oameni cumsecade care le-au facut numai bine. Unele dintre fete se simteau chiar datoare fata de proxeneti pentru ca le gazduiau si hraneau.