La data de 01.04.2014, în jurul orei 13.15, în comuna Dofteana, a avut loc un eveniment rutier în urma căruia o minoră a decedat.
Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 32 de ani, din judeţul Vaslui, care conducea un autocamion pe un drum comunal, în apropierea Gării CFR Dofteana, a accidentat cu semiremorca pe care o tracta, o minoră de 13 ani din localitate, care se deplasa în zonă.
În urma evenimentului rutier minora a decedat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost negativ.
În cauză poliţiştii continuă cercetările şi au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.