De-a lungul secolelor, poporul român a manifestat o tendință persistentă de a admira tot ceea ce este străin și de a subestima propriile valori naționale. Această atitudine nu numai că subminează încrederea în sine a românilor, dar are și implicații profunde asupra dezvoltării culturale, economice și politice a țării.
Admirația excesivă față de tot ce este străin și disprețul față de propriile realizări au rădăcini adânci în istoria României. Perioadele de dominație străină, cum ar fi stăpânirea otomană sau austro-ungară, au contribuit la această mentalitate. În acele vremuri, elitele românești erau adesea educate în străinătate și aduceau cu ele valori și perspective occidentale, pe care le considerau superioare celor autohtone.
În plus, naționalismul emergent din secolul al XIX-lea a avut o dublă fațetă: pe de o parte, a promovat unitatea și identitatea națională, iar pe de altă parte, a exacerbat complexele de inferioritate față de Occident. Românii au fost adesea învățați să privească spre Vest ca model de civilizație și progres, subestimând astfel potențialul intern și realizările naționale.
Această mentalitate are efecte semnificative asupra modului în care românii se percep pe ei înșiși și pe ceilalți. Faptul că un specialist român este adesea subestimat în favoarea unui străin oarecare reflectă o lipsă de încredere în competențele și cunoștințele autohtone. Aceasta afectează toate domeniile, de la știință și educație până la cultură și economie.
În loc să se concentreze pe rezolvarea problemelor interne, românii sunt adesea preocupați de „ce vor spune străinii”. Această atitudine poate duce la politici și decizii care prioritizează imaginea externă în detrimentul intereselor naționale reale. De exemplu, aderarea la diverse structuri internaționale a fost adesea percepută mai mult ca un obiectiv de prestigiu decât ca o oportunitate de dezvoltare concretă.
Este posibil ca această tendință să fi fost exacerbată de operațiuni psihologice și de propagandă. În perioadele de dominație străină, manipularea opiniei publice era un instrument comun de control. Promovarea unei imagini negative a tot ce este național și idealizarea modelului străin ar fi putut fi folosite pentru a menține populația într-o stare de subjugare și dependență.
De asemenea, mass-media contemporană joacă un rol semnificativ în perpetuarea acestei mentalități. Produsele culturale și informaționale importate sunt adesea prezentate ca standarde de referință, în timp ce creațiile locale sunt subestimate sau ignorate.
Pentru a depăși această problemă, românii trebuie să își redescopere și să își valorifice propriile resurse și realizări. Educația joacă un rol important în acest proces, prin promovarea unei istorii și a unei culturi naționale autentice și prin încurajarea unei perspective critice asupra influențelor externe.
