O licitatie organizata in urma cu trei ani in comuna Letea Veche, pentru concesionarea unei suprafete de luciu de apa si teren, continua sa fie subiectul unui proces in instanta. Acuzatiilor de favorizare a unei firme prin intocmirea tendentioasa a caietului de sarcini li se adauga si cele de continuare a „afacerii”, chiar daca Justitia nu si-a spus ultimul cuvant.
Cel nemultumit de rezultatul licitatiei este administratorul firmei SOLO IMPEX, care sustine ca a fost defavorizat de organizatorii licitatiei, Primaria comunei Letea Veche, la stabilirea criteriilor si acordarea punctajului pentru cele doua firme concurente care au achizitionat caietul de sarcini. Mai mult, Constantin Enache, administratorul firmei Solo Impex, acuza angajatii Primariei Letea Veche ca au continuat abuzurile si dupa aceea. „Secretarul comunei a facut si caietul de sarcini si s-a ocupat de organizare. Am facut contestatie, insa nu a tinut cont de acest lucru si a intocmit contractul de concesionare. Pe baza acestui contract firma respectiva a obtinut finantare PHARE si a demarat investitia, desi cauza era pe rolul instantei. Am si castigat, prin sentinta civila nr. 568/08.11.2006, in dosarul 8586/2005. Au declarat recurs, iar acum este pe rolul Tribunalului”, a declarat Constantin Enache.
Secretarul se da nevinovat
De cealalta parte, autoritatile locale din Letea Veche resping acuzatiile aduse si sustin ca instanta va avea ultimul cuvant, dar si ca au respectat toate prevederile legii la organizarea licitatiei si desemnarea castigatorului. aSi eu pot spune ca am pierdut o suta de milioane de euro din cauza cuiva, nu este greu de facut o acuzatie. Cauza este in curs de judecare, la Tribunal, nu am ce sa comentez, deoarece astept decizia instantei. Daca ii vor da sau nu dreptate dansului, va fi decizia judecatorilor, asta este. Eu pot sa spun ca toate criteriile legale au fost respectate, iar dansul a gresit ca a formulat contestatia dupa trecerea termenului in care putea face acest lucru”, a precizat Lucian Domnica, secretarul comunei Letea Veche.
Scris de Codrin Pop
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.