Adicătelea, de ce să pierim?

Îi ascultam topit de interes și de curiozitate pe bătrânii care mai aveau resurse să povestească despre vremurile grele prin care au trecut, despre război, foamete și câte și mai câte grozăvii ale trecutului abject. Nu mi-aș fi imaginat o clipă că aș putea ajunge, la rându-mi, să le povestesc puștilor curioși despre cumpenele umanității, la debut de mileniu III.

Or crede sau nu, le voi spune cum ne-a pocnit în vintre o vietate microscopică, punând umanitatea pe pauză vreo doi ani. Și-apoi, când lucrurile nici nu se risipiseră de-a binelea, a apărut un aiurit care, supărat pe nu știu ce sau nu știu cine, s-a apucat să facă ordine prin lume, trasând imaginar o noi granițe. Și nu oricum, ci pornind un război, așa, dintr-odată, după ce și-a golit intestinul în drumul său spre somptuoasa sală mărginită de coloane a Kremlinului. Războiul, operațiunea militară, conflictul sau oricum ar numi, unul sau altul, marea dramă care se petrece în Europa zilelor noastre, mie îmi repugnă. Nici n-are cum să nu te dezguste un conflict fratricid, mârșav, purtat de militari împotriva … civililor lipsiți de apărare.

Asta să fie bărbăția cazacilor, major influențați, de-a lungul timpului, de popoarele turco-tătare?! Îmi pot explica atrocitățile din Ucraina gândind că, poate, genetic, rusul este creat (cum, din păcate, s-a văzut, în trecut) să se comporte cu o inexplicabilă agresiune mai ales față de cei neajutorați, slabi, căzuți la pământ. Și asta în ciuda timpului care-a trecut (peste ei și peste-ntreaga lume) care-ar fi trebuit să vindece răni, dar mai ales să-i înțelepțească pe lideri și gloata ce-o conduc. Mai ales că rus, ucrainean, tot pe-acolo-s, dacă le socotim sorgintea comună, cu începuturi în Rusia Kieveană, ridicată taman pe Marea Lavră, mănăstirea de deasupra peșterilor de la Kiev. Creștini ortodocși, cu toții. Mai puțin bolșevicii care l-au negat vehement pe Dumnezeu, impunând ateismul în masă.

În fine, mi-e din ce în ce mai cert faptul că cekistul și cu-ai lui apostoli se află în plină criză de personalitate, manifestând furie, agresivitate și o incapacitate de a respecta regulile de orice fel, dar și o toleranță scăzută la frustrare. E încăpățânat, tot timpul nemulțumit și pus pe gâlceavă. Uitând că e la vremea senectuții (anul ăsta schimbă prefixul) și mai înțelept ar fi să se gândească la nepoți, la ce le va lăsa în urmă, nu să tragă cu ochiul spre sinistrul buton roșu. Ferească-ne Dumnezeu! Până la urmă, avem aceeași planetă și, oricare ar fi intențiile „țarului”, și el și-ai lui tot pe ea își duc traiul. De ce trebuie să moară lumea, cu ei cu tot?