Uneori, adevărurile despre istoria noastră națională sau despre unii dintre români nu le aflăm, din păcate, din paginile istoriei noastre oficiale. Este nevoie, de multe ori, să ascultăm glasul străinilor sau discursul artiștilor și literaților noștri… Să privim către Revoluția din Decembrie 1989, cea pe care ,,în interior” o ,,judecăm” uneori cu patimă, excesiv de subiectiv. Unii nu acceptă nici măcar gândul că a fost o revoluție.
„A fost sau n-a fost?”, filmul regizat de Corneliu Porumboiu, onorat cu premiul Caméra d’Or la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, sintetizează probabil cel mai expresiv, sub masca dramei și comediei, percepția despre ultima noastră revoluție…
Amar, un condei îndrăgostit de aforism, Vasile Ghica, în volumul „Rezervație gri” sintetiza evenimentul istoric dintr-o altă perspectivă: „Revoluţia din 1989 ne-a oferit libertatea, dar nu şi instrucțiunile de utilizare a ei”…
În „Homo deus. Scurtă istorie a viitorului” (Iași, EdituraPolirom, 2018, pp. 121-125),Yuval Noah Harari realizează o radiografie obiectivă a Revoluției, pornind de la mitingul din 21 decembrie 1989, când Ceaușescu, în balcon, „amuțește, ochii i se deschid larg și înlemnește, nevenindu-i să creadă ce se întâmplă.[…] În acea fracțiune de secundă […] se prăbușește o lume întreagă.
Cineva din public a huiduit. Lumea nu s-a pus nici astăzi de acord cine a fost prima persoană care a îndrăznit să huiduie. Apoi a huiduit altă persoană, și alta, și alta, iar în câteva secunde masele au început să fluiere, să înjure și să strige: „Ti-mi-șoa-ra! Ti-mi-șoa-ra!”
Mirarea lui Harari: „Ceea ce este însă cu adevărat șocant nu e momentul în care s-a prăbușit sistemul, ci faptul că a reușit să supraviețuiască decenii la rând. De ce sunt atât de rare revoluțiile? De ce masele aplaudă și aclamă uneori secole în șir și fac tot ce le poruncește bărbatul de la balcon, cu toate că, teoretic, ar putea să atace în orice clipă și să-l sfâșie în bucăți?” Devorarea idealurilor Revoluției: „România democratică și-a privatizat rapid bunurile, pe care le-a vândut pe nimic foștilor comuniști, singurii care au înțeles ce se petrece și care au colaborat pentru a se îmbogăți reciproc.
Companiile de stat care controlau infrastructura națională și resursele naturale au fost vândute foștilor lideri comuniști la prețuri modice, în vreme ce pălmașii partidului au cumpărat case și apartamente aproape pe degeaba”. Firimituri de Revoluție pentru truditorul onest: „Noua elită a României, care controlează țara până în ziua de astăzi, este alcătuită preponderent din foștii comuniști și familiile acestora. Masele care și-au sacrificat viața la Timișoara și București s-au mulțumit cu firimiturile, fiindcă nu au știut cum să coopereze și cum să creeze o organizare eficientă ca să-și urmărească propriile interese”.
În final, Harari compară Revoluția Română din 1989 cu Revoluția Egipteană din 2011: „Foștii comuniști români nu erau mai inteligenți decât bătrânii dictatori sau decât demonstranții din București și Cairo. Avantajul lor a fost cooperarea flexibilă. Au cooperat mai bine decât mulțimile și au fost dispuși să dea dovadă de mai multă flexibilitate decât încuiații Ceaușescu și Mubarak”.
