ADEVĂRURI DESPRE TOP 10 MANIPULĂRI ANTI-REFERENDUM

    Referendumul este expresia pură a democrației și a suveranității unui popor. Acesta are scopul de clarificare în art.48 din Constituția României a CĂSĂTORIEI ca fiind uniunea liber consimțită între UN BĂRBAT ȘI O FEMEIE.

    Iată câteva din manipulările care au tot circulat în această perioadă despre referendum și care e defapt răspunsul adevărat.



    1.Nu este necesară clarificarea cuvântului ”soți” din Constituție.
    Adevărul : Termenul actual de ”soți” din art.48 Constituție, nu stabilește clar nici numărul, nici sexul soților. De exemplu, pot fi considerați soți 3 bărbați. De aceea trebuie înlocuit termenul de ”soți” cu ”un bărbat și o femeie”.

    2.Referendumul urmărește redefinirea familiei.
    Adevărul : Art.26 Constituție ocrotește viața de familie. Acest articol rămâne neschimbat. Ceea ce se schimbă este art.48 din Constituție, mai precis, definiția căsătoriei. Așadar, Referendumul nu este despre familie, ci este despre căsătorie.

    3.Referendumul afectează familia monoparentală lăsând-o în afara legii.
    Adevărul : Mămicile cu copii din afara căsătoriei/divorțate/văduve/separate sau bunicii cu copii sau orfani au fost și vor fi în continuare ocrotiți de Constituție prin art.26, pentru că formează o familie. Referendumul este pentru art.48, mai precis definiția căsătoriei.

    4.Referendumul discriminează/încalcă drepturile altor minorități.
    Adevărul : Nu există în nicio lege internațională sau românească un drept de căsătorie între un bărbat și un bărbat. Acest drept este numai pentru un bărbat și o femeie. De aceea, Referendumul este perfect legal, nu discriminează și nu încalcă nici un drept pentru că acest drept nu există. Nicăieri.

    5.Nu este necesar acest Referendum pentru că există deja definiția căsătoriei în Codul Civil.
    Adevărul: Codul Civil este o lege organică, ce se poate modifica în parlament, în 2 ore, în funcție de presiuni, interese, situații de moment. Constituția e deasupra Codului Civil și se schimbă deosebit de greu. De aceea e nevoie să protejăm definiția căsătoriei din Codul Civil și să o copiem în Constituție.

    6.Căsătoriile între un bărbat și un bărbat nu ne afectează cu nimic.
    Adevărul: Prin căsătorie, vor avea dreptul să adopte copii. Mai mult, copiii vor învăța din manuale că e normal să ai 2 tați, ceea ce deja se întâmplă. Se vor modifica filmele, desenele animate, reclamele, emisiunile, dezbaterile. Se va înăspri legea și va dispărea libertatea de exprimare și libertatea religioasă. Oricine va putea fi acuzat de discriminare, homofobie, intoleranță, instigare la ură. Se vor plăti amenzi, se va merge la închisoare. Aceste lucruri se întâmplă deja în alte țări, unde căsătoria între persoane de același sex e legalizată.

    7.Referendumul este scump.
    Adevăr: El este expresia democratică a 3.000.000 de români. El este mai ieftin decât suma de bani alocată pentru un singur an din cei 4 ani planificați pentru reeducarea ideologică a părinților din România. Dacă acest Referendum nu va trece, statul român va plăti 70.000.000 Euro /an pentru reeducarea părinților cu ideologia de gen, va plăti operații de schimbare de sex, va plăti tratamente nominale de schimbare a genului. Statul plătește deja manuale școlare care promovează familia dintre un bărbat și un bărbat. La care se adaugă costurile pentru implementarea modificărilor legislative cu scop represiv.

    8.A mai fost un Referendum și tot degeaba, nu s-a întâmplat nimic.
    Adevăr: Acel Referendum a fost o Consultare populară cu caracter consultativ. Parlamentul trebuia să voteze legea ca parlamentarii să își reducă numărul la 300. Pe când acest Referendum este decizional. Revizuirea definiței căsătoriei ca fiind între un bărbat și o femeie a fost adoptată deja de Parlament, iar prin acest Referendum definiția va fi confirmată de societate.

    9.Referendumul este al lui Dragnea.
    Adevăr: Inițiativa celor 3.000.000 de români a traversat 4 Guverne: în 2015 Cioloș, apoi Grindeanu, Tudose, Dancilă. Este exclus ca Referendumul să fie al lui Dragnea. Este al cetățenilor români care au semnat pentru revizuire. Organizatorul Referendumului este Guvernul, nu PSD. După o astfel de logică și alegerile de anul viitor sunt ale partidului care e majoritar la guvernare.

    10Intrebarea de pe buletinul de vot e manipulatoare, se urmărește votarea unor legi ascunse.
    Adevăr: Legea 3/2000, art. 7 prevede un mod STANDARD pentru orice referendum: cetățenii au dreptul să răspundă cu DA sau NU la întrebarea: ”Sunteți de acord cu legea de revizuire a Constituție României în forma aprobată de Parlament?”. Legea de revizuire a art.48 a fost adoptată și publicată în Monitorul Oficial. Nu poate exista suspiciunea că întrebarea se referă la altceva decât legea de revizuire așa cum a fost adoptată și publicată în Monitorul Oficial. Întrebarea este absolut legală și corectă.