De ce o anexă?
Pentru a împlini provocarea de ordin didactic pe care am lansat-o în ediţia precedentă a rubricii noastre. Ca să realizăm analiza comparativă a variantei de început (din 1857) cu cea din contemporaneitate (din antologia „Ca o vatră, limba noastră” – 1982 –, cu câteva rectificări pe care am fost obligaţi să le facem), se impune să publicăm prima formă a celor şase strofe ale poeziei. Precizăm că pe la mijlocul secolului al XIX-lea era folosit alfabetul de tranziţie, aşa încât a trebuit să transliterăm o parte din text, trecând literele chirilice în echivalentul (uneori aproximativ) latin.
LIMBA ROMĂNEASCĂ.
Mult e dulce și frumoasă,/ Limba ce vorbimu,/ Altă limbʼ armonioasă/ Ca ea nu găsimu,/ Saltă inimaʼ n placere/ Cîndu o ascultămu,/ Și pe buze aduce miere/ Căndu o cuvîntămu,/ Romănașulu o iubește/ Ca sufletulu său./ O, vorbiți scriți Romănește,/ Pentru Dumnezeu!
Romăncuţe tinerele,/ Visuri de amoriu,/ Ale voastre drăgănele/ Le iubescu de moriu./ Dar vorbindu în limbi străine/ Nu potu să vʼ ascultu;/ A fugi în lume-mi vine/ Căci mi-i ciudă multu;/ Inima mi se receşte,/ Moare visulu meu,/ O, vorbiți scriți romănește,/ Pentru Dumnezeu!
Glumele săntu mai bogate,/ Au tonu mai firescu,/ Romăneşte cuvăntate,/ Aşa să trăescu!/ Pe o glumă romănească/ Sufletulu mi-aşi da,/ Iar pe una franţozească,/ Zău nici o para,/ Ce-i străinu nu se lipeşte/ Du sufletulu meu;/ Glumiţi dar şi romăneşte,/ Pentru Dumnezeu!
Frați, ceʼ n dulcea Romănie/ Nașteți și muriți,/ Șiʼ n lumina ei cea vie/ Dulce vieţuiți!/ Voi pe cîţi patria cheamă/ Dragi copii ai sei/ Fără ca să ceară seamă/ La bravi sau mişei,/ Arătaţi cumu că trăeşte/ Elementulu seu;/ Şi vorbiți, scriți romănește,/ Pentru Dumnezeu!
De ce limba strămoşească/ Să nʼ o cultivămu?/ Au voimu ca să roșească/ Țărna ce călcămu?/ Limbă, țeară, vorbe sfinte/ La strămoși era,/ Ei ar plănge în morminte/ Căndu ne-ar asculta./ Alu loru geniu ne şopteşte/ Din mormăntu mereu:/ O, vorbiți scriți romănește/ Pentru Dumnezeu!
Iar tu, măndra mea iubită,/ Tu, dacă voeşti,/ Să-mi spui că eşti fericită/ De căndu mă iubeşti;/ Dacă vrei de fericire/ A mă îmbăta/ Şi în ceriu cu-a ta iubire/ A mă străpurta;/ Dacă inima-ţi simţeşte/ Ceea ce simţu eu;/ Spune-mi-o în romăneşte,/ Pentru Dumnezeu!
Supplementum atitudinal
Citim un motto din trei cuvinte: „Mult e dulce…”, pus unei poezii publicate în 2014. Îi aparţine lui Ştefan Baciu şi este o diatribă la adresa scriitorilor care batjocoresc limba română („Epistolă lui Vlad Ţepeş”, în revista „Poesis”).
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
