S-a întâmplat la 23 noiembrie 1918: de la Bacău (Aerodromul Mărgineni) a plecat spre Blaj echipajul Vasile Niculescu – Victor Precup, pentru a preda/primi documente de excepţională însemnătate, menite a statua Unirea cea Mare. Acum, la centenar, cele două oraşe înfrăţite s-au întrecut în a organiza manifestări pe măsura importanţei evenimentului de atunci. La Bacău, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, Dumitru Fulea, a transmis un mesaj din care nu a lipsit referirea la rolul istoric al Blajului în clădirea unei strategii de promovare a limbii române. Ne-a lăsat pe noi, realizatorii rubricii de faţă, să ducem mai departe subiectul.
Pe faţada unei vechi construcţii din Blaj citesc următorul înscris: „La data de 11 octombrie 1754 şi-a deschis în această clădire cursurile cea dintâi şcoală sistematică din ţara noastră în care învăţământul s-a predat în limba română – Şcoala de Obşte –, deschisă tuturor şi de toate vârstele pentru a se deprinde în cetanie, cântare şi scrisoare, nici o plată de la ucenici aşteptându-se”. (La Bacău, în 1839, Constantin Platon a înfiinţat Şcoala Domnească, unde a predat fără a avea pretenţia să fie remunerat.) Dedesubt, pe o placă mai mică, nume mari: Samuil Micu-Clain, Gheorghe Şincai, Petru Maior, „istorici şi iluminişti din Transilvania, fruntaşi ai Şcolii Ardelene”, care au fost profesori în acel loc. Deasupra, emblematic, cu literele cele mai mari, vorbele lui Ion Heliade-Rădulescu: „De aici a răsărit soarele românilor”.
Profesor de limba română la Seminarul din Blaj a fost şi Timotei Cipariu, între 1827 şi 1830, supranumit „părintele filologiei româneşti”. Este, alături de Vasile Alecsandri ş.a., fondatorul Academiei Române. Timotei Cipariu, astrist, a scris un „Compendiu de gramatica limbii române” (Blaj, 1855) şi este primul filolog care a aplicat în lingvistica de la noi metoda de cercetare comparativ-istorică.
• RUDA LUI DOO. Pe 15 noiembrie 2018, în autobuzul Alba Iulia – Blaj, întind şoferului două bancnote de 10 lei. „Doauă?!” mă întreabă mirându-se. „Nu, unul, dar nu ştiu cât e un bilet până la cap de linie”. Îmi restituie 11,50 lei şi încă ceva: un fonetism plin de dulceaţă şi de… viaţă lungă. (Şoferul meu are sub 40 de ani.) Muntenii îl au pe /doo/, moldovenii pe /doî/, iar literar este /două/.
• PROPUN UN NOU CUVÂNT. În editorialul din foaia omagială „Centenarul zborului Marii Uniri”, îmi iese de sub condei „jertfelnicia”, convins că e cuvânt de-al nostru. Vorbind despre înaintaşii care au pus mai presus de interesul personal destinul ţării şi al neamului ei, am considerat că valoarea sacrificiului are drept sinonim jertfelnicia. Acum constat că există doar jertfelnic „masă din altar pe care se pregătesc sfintele daruri”. Eu l-am asimilat altor calităţi umane precum destoinicie, vrednicie, dărnicie, statornicie ş.a.
• ÎNARIPATUL VASILE ALECSANDRI. Textul fluturaşului lăsat să zboare din elicopter, deasupra Bacăului, în ziua de 20 noiembrie, are două aripi care flanchează numele lui Vasile Alecsandri şi apoi o virgulă. Suntem întrebaţi dacă e corectă cumularea a două semne de punctuaţie. Răspundem că da, e posibilă utilizarea concomitentă a liniei de pauză şi a virgulei, de vreme ce perechea de linii închide o apoziţie explicativă, iar virgula izolează o construcţie incluzând un circumstanţial de loc şi o propoziţie atributivă: „Din urbea care-l dăduse în urmă cu o sută de ani (14 iunie 1818) pe autorul imnului «Hora Unirii» – Vasile Alecsandri –, a ajuns în inima Transilvaniei, la Blaj, pe calea aerului, înălţătorul mesaj scris de autorităţile române aflate la Iaşi”.
