În urmă cu jumătate de secol, în luna noiembrie, ziarul Steagul Roșu din Bacău publica un articol emoționant despre o fetiță pe nume Nicoleta, în vârstă de doar 9 luni, care își pierduse părinții – nu printr-o tragedie clasică, ci printr-o dispariție inexplicabilă. Internată inițial la secția de pediatrie a spitalului din Bacău pentru îngrijiri medicale, micuța Nicoleta a rămas fără familie, în ciuda eforturilor autorităților de a-i găsi părinții.
După ce a fost mutată temporar la Spitalul din comuna Parincea, soarta Nicoletei părea incertă. Totuși, povestea ei a ajuns să fie citită de doi oameni cu suflet mare: soții Șaran, muncitori la Combinatul de Celuloză și Hârtie „Letea”.
Aceștia au scris redacției ziarului, exprimându-și dorința de a înfia fetița și de a-i oferi o viață plină de dragoste și stabilitate. „Deși suntem căsătoriți de 20 de ani, am fost lipsiți de bucuria de a avea un copil. Dispunem de tot ceea ce este necesar pentru ca Nicoleta să se dezvolte, să crească un om întreg și integru, prin grija și dragostea noastră…”, scriau aceștia.
Redacția Steagul Roșu le-a încurajat dorința, îndrumându-i către secția de pediatrie pentru a demara formalitățile de adopție.
Ce s-a întâmplat cu Nicoleta?
Povestea Nicoletei a rămas, însă, fără un epilog public. Articolul din ziar a fost probabil punctul de plecare al unui nou început pentru micuța abandonată, dar nu știm cu certitudine dacă procesul de adopție s-a încheiat cu succes. Dacă soții Șaran au reușit să-și îndeplinească dorința, Nicoleta ar fi putut avea o copilărie liniștită și plină de iubire, crescând într-un cămin cald, așa cum și-au dorit cei doi muncitori.
Astăzi, la 50 de ani de la acel articol, Nicoleta ar avea aproximativ 51 de ani. Poate că este o femeie împlinită, poate chiar mamă sau bunică, fără să-și amintească începuturile dificile ale vieții. Sau poate că și-a descoperit povestea și și-a căutat originile.
Un apel către comunitate
Dacă există persoane care își amintesc de această poveste sau au informații despre ce s-a întâmplat cu Nicoleta și familia Șaran, ar fi emoționant să aflăm mai multe. Povestea ei este un exemplu de compasiune, bunătate și dorința de a oferi o a doua șansă unui copil aflat în dificultate.
Poate că în arhivele personale sau în memoria comunității din Bacău se află răspunsurile pe care le căutăm. Povestea Nicoletei rămâne un simbol al omenirii și al speranței într-o lume mai bună.
