Pe data de 16 ianuarie 1972, în paginile ziarului „Steagul Roșu” din Bacău, apărea un articol dedicat colectivului de mecanizatori din satul Strugari. Textul sublinia eforturile depuse de acești oameni în slujba agriculturii și comunității locale, oferind o privire asupra realităților cotidiene ale unei secții de mecanizare din perioada socialistă.
Într-o zi mohorâtă de iarnă, liniștea aparentă a dealurilor Strugarilor ascundea forfota unei munci intense la secția mecanizare condusă de Gheorghe Crăciun, un tractorist cu experiență și un membru devotat al partidului comunist. La sediul secției, ordinea și hărnicia erau evidente: motoarele erau demontate, piesele organizate cu grijă, iar mecanizatorii, cu mâinile aspre și pline de vaselină, lucrau neobosit pentru revizuirea utilajelor agricole.
Rezultatele muncii: depășirea planului și sprijin pentru cooperativă
Anul 1971 s-a încheiat cu realizări notabile pentru secție. Veniturile planificate au fost depășite cu 50.000 de lei, un rezultat impresionant, mai ales în contextul reliefului dificil și al fertilității reduse a solului din zonă. Deși producțiile agricole nu erau impresionante, datorită eforturilor mecanizatorilor, mulțumirea cooperativelor a crescut considerabil.
Printre cei mai apreciați lucrători erau Egenică Ioian, Constantin V. Lazăr, Constantin Munteanu, Constantin C. Moisei, Constantin P. Crăciun și mulți alții. Colectivul era caracterizat ca fiind „un tot unitar”, în care disciplina și colaborarea erau cultivate activ.
Recuperarea celor indisciplinați
Un aspect remarcabil al secției era preocuparea pentru modelarea caracterelor. Valentin, inițial un muncitor indisciplinat, care producea lucrări de slabă calitate și pierdea timp prețios, a fost corectat prin dialog și sprijin colectiv. Sub îndrumarea lui Gheorghe Crăciun și prin implicarea colegilor mai experimentați, el a reușit să se reintegreze și să devină un membru valoros al echipei.
Planuri pentru 1972
La momentul redactării articolului, mecanizatorii lucrau intens pentru a finaliza reparațiile utilajelor agricole până pe 15 februarie. În paralel, efectuau transporturi și lucrări neagricole pentru terți, generând venituri suplimentare. Pe lângă activitatea de reparații, secția se dedica și amenajării incintei, reflectând preocuparea pentru un mediu de lucru ordonat și funcțional.
Portretul mecanizatorilor din Strugari
Articolul din „Steagul Roșu” surprindea o realitate tipică pentru acea perioadă, în care munca fizică intensă, dedicarea și spiritul de echipă erau esențiale. Deși rezultatele obținute de mecanizatori nu erau „spectaculoase”, devotamentul lor pentru sprijinirea cooperativelor agricole și pentru creșterea producției era apreciat și considerat demn de respect.
Acești mecanizatori, „vrednici, buni gospodari”, rămân un exemplu al spiritului de solidaritate și al efortului colectiv, trăsături definitorii pentru comunitățile rurale ale României socialiste. Deși vremea și contextul economic s-au schimbat, memoria lor persistă ca o mărturie a unei epoci în care oamenii și munca lor erau nucleul dezvoltării locale.
