Prima dată a jucat teatru în Bacău, la începutul anilor 2000 iar joi seară a fost prezent în premiera serialului de televiziune „Adela” de la Antena 1. Băcăuanul Romeo Visca, care îl joacă pe Vali Dincă în această producție, are o carieră impresionantă, pe lângă alte producții de televiziune în România fiind actor la Londra. Derulează însă și diverse proiecte în cetatea filmului de la Hollywood, dincolo de ocean. Pentru a-l cunoaște mult mai bine pe Romeo Visca, un băcăuan rămas cu sufletul în Bacău, vă prezentăm un interviu cu actorul din „Adela!, realizat imediat după premiera serialului.
-Înainte de toate, băcăuanii sunt convins că ar dori să te cunoască mai bine. Să începem cu un scurt CV.
-În primul rând am să încep cu studiile. Am făcut gimnaziul, o parte la Onești și o parte la Colegiul Național de Artă „George Apostu”, la secția Pian-Clarinet. Au urmat anii de liceu pe care i-am făcut la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău, la clasa doamnei diriginte, și director în același timp, prof. Margareta Neacșu, la secția Filologie-bilingv engleză. Trebuie să spun că doamna Neacșu a rămas de-a lungul anilor un puternic sprijin moral al meu, întrucât a fost una din puținele cadre didactice care a crezut în mine, deși am fost un elev „dificil” pe alocuri. Și când spun dificil nu mă refer că eram un copil-problemă, ci la faptul că am avut o personalitate destul de puternică și de multe ori am fost catalogat un copli rece, distant, arogant, uneori impertinent. N-a fost niciodată în firea mea să las capul plecat în fața „autorității”, de orice natură, fără să primesc explicații logice. Nu sunt o fire supusă la comandă. Respect atât cât sunt respectat și tratat așa cum se cuvine. Iar doamna Neacșu m-a tratat mereu ca pe un egal, nu ca un copil-elev, și asta a făcut-o să rămână printre puținii oameni cu adevărat în sufletul meu.
-Ne-am îndepărtat de subiectul studii. Ai terminat liceul la „Alecsandri” în 2005. Ce a urmat?
-Apoi am terminat studiile de licență la Universitatea „Nicolae Titulescu” București, la Facultatea de Relații Internaționale, în 2008. Au urmat Teatru la RADA în Londra-2011, Master (cu Onoruri) în Arta Fină – Actorie de TV și Film la New York Film Academy în Los Angeles 2016 și un Master neterminat (n-am dat examenul) în Diplomatic Studies la Westminster University tot în Londra.
Bacăul a fost mereu în sufletul meu
-Destinul te-a dus în alte colțuri ale lumii. Ce amintiri te leagă de Bacău?
-Sunt născut în Onești, am crescut o perioadă la țară, în comuna Urechești, unde am făcut o parte din școala primară, după care am mers în Bacău. Am stat aici pe perioada liceului. A fost, cred eu, cea mai frumoasă perioadă din viața mea, până la facultate. Am strâns prietenii puternice cu o parte din foștii colegi de liceu, cu care după ani și ani tot vorbesc de parcă nu i-am văzut de ieri. Bacăul a fost mereu în sufletul meu pentru că sunt o persoană care se atașează foarte repede de amintiri, fiind un tip emoțional de fel. Mi-aduc aminte de cum „chiuleam” prin baruri gen Subway sau Latin, sau de alergatul de dimineață prin parcul Cancicov, de cum ne strângeam la lăcușorul din parc, grupul nostru de „rockeri”, de autobuzul 18 care mă ducea acasă. Am avut o perioadă apartament la Narcisa și apoi am locuit în spate la Casa de Cultură. Apoi mi-aduc aminte de Teatru, unde am urcat prima dată pe scenă la 14 ani, jucându-l pe Lefter în „Două Loturi” de Caragiale, într-o adaptare pentru tineret. Au trecut 20 de ani de atunci. Aș mai putea să povestesc despre „Luceafărul”, magazinul de unde îți cumpărai la vremea aceea cele mai frumoase lucruri, sau de pizza de la Intermeridian. Dar cel mai multe amintiri sunt legate de perioada din „Alecsandri”. Am avut norocul să am unii dintre cei mai mișto profesori: doamna Neacșu, doamna Popa, de engleză, doamna Terenteac, de geografie, sau doamna Dulhac, tot de engleză. Bacăul este și va rămâne un oraș al sufletului meu.
-Când ai fost ultima dată acasă, în Bacău, și cum a fost?
-Am fost recent în Bacău, pentru că am avut nevoie să iau ceva ce nu găseam nicăieri. E mai puțin important…Și vă spun sincer că mergând acolo după, 12 ani, cred, a fost puțin ciudat. Am condus dinspre Onești spre Bacău și când am intrat în oraș, dintr-o dată m-am pierdut. Eram într-un pasaj, care a dat undeva lângă Judecătorie, eu știind că drumul era altfel. Efectiv m-am pierdut în Bacău. Am tras pe dreapta și-am pus GPS-ul. Ideea e că s-au schimbat multe. Unele în bine, altele… nu prea. Există totuși o modernizare în curs, vizibilă… nu știu cât de eficientă, dar nu e treaba mea să comentez. Prefer să văd lucrurile pozitive, și sunt. Străzile curate, lumini peste tot, zona centrală amenajată și întreținută, piața modernizată. Acum, cum este să trăiești în Bacău în 2021, nu știu. Dar vă spun un lucru. Când am mers, mi-am luat un apartament în regim hotelier, pe o aplicație de închirieri. Când am intrat în scara blocului m-a lovit mirosul acela, vechi, de „scara blocului”. Acela, dureros! Mirosul care-ți spune că dacă nu tragi tare, nu scapi de acolo. Și mi-am adus cumva aminte că eu de aia am tras tare. Să nu fiu nevoit să mă întorc la „mirosul ACELA de bloc”. Sper să fiu înțeles corect.
Vali Dincă din „Adela”
-Joi seara, pe 14 ianuarie 2021, a avut loc premiera serialului de la Antena 1 în care ai un rol important. Ce înseamnă acest rol pentru tine?
-Da, s-a lansat „Adela”, cea mai recentă producție semnată de Ruxandra Ion pentru Antena 1. Sunt foarte bucuros că fac parte din proiect, mi-am dorit mult să joc într-un proiect de-al dânsei. O respect profesional și personal extrem de mult și o apreciez pentru tot ce a făcut în televiziunea din România și nu numai. Mi-am dorit să joc în ceva semnat de Ruxandra Ion și mi-am îndeplinit obiectivul. În „Adela” îl joc pe Vali Dincă – un personaj pe axa centrală a poveștii principale, un tip venit să facă dreptate după ce are loc o dispariție misterioasă. Pentru mine rolul este un contre-emploi extraordinar. Total diferit față de ce am jucat eu până acum, adică roluri negative de fond, pe construcție outside-in (aducerea personajului la mine) – procedură pentru care sunt cunoscut în breaslă. Vali de la „Petrești” a trebuit să devină „realitate” într-un timp foarte scurt și să-i dau în „greutate” imediat, tocmai pentru a nu crea o discordanță între personaj și nivelul meu de interpretare. N-am avut mult timp să-l pregătesc. Nici nu știam cu ce să încep, pentru că nelocuind în România de atât de mulți ani, n-am știut ce reper să-mi iau. Nu știam dacă TV-ul de aici poate să răspundă la ce înțeleg eu prin „actorie” după 15 ani de jucat pe alte meleaguri. Apoi, după câteva luni aici, am înțeles că ce știu eu să fac e diferit pentru publicul din România, și atunci trebuie să mă adaptez la ce se face aici. Așa am înteles că VALI trebuie să existe undeva în România asta și m-am dus și l-am găsit. Sper ca publicul să-l placă.
-Ce înseamnă acest rol pentru tine?
-Pe mine pandemia m-a prins acasă, în Londra. Doar ce venisem din Los Angeles pentru sărbătorile din 2019, și la o lună, totul s-a închis. Apoi, evident că s-au închis și teatrele, sălile de spectacol, tot. În Londra eu joc la Rose Theater, și totul s-a închis. Ulterior am văzut un casting de-al Ruxandrei Ion, am trimis materialele, am luat proba și aia a fost. Dacă totul era închis și a apărut ceva de filmat în Europa, am zis de ce nu. Ia să mai joc și ceva acasă. E primul proiect după „Iubiri Secrete” pe care l-am făcut pentru Prima TV în 2011-2012 la care am zis da. Am tot primit oferte în ultimii trei ani să revin, dar am considerat că nu era timpul. Uite că a venit exact când trebuia. Producții în care am jucat sunt multe: am patru lung metraje, peste 30 de scurt metraje, premii pe la diferite festivaluri (ultimul chiar anul trecut pentru „Donna” în Las Vegas), dar cred că România mă cunoaște pentru „Iubiri Secrete” și acum mă va ști pentru „Adela”, rol pe care am să-l fac atât timp cât o să simt că e ok.
-Ce proiecte de viitor ai?
-Momentan sunt dedicate 100% „Adelei”, nu mă bag în ceva ca să mă duc cu jumătate de preț. Nu. Nu mor de foame ca să fie nevoie să fac cinci proiecte concomitent. Nu cred în treaba asta. Nu înțeleg de unde ar mai fi energie. Fac unul și bun, decât cinci și mediocre. Ăsta e crezul meu. Între filmări, zbor acasă la Londra și mă ocup de business-urile mele de acolo. Eu stau în România doar cât filmez, apoi vin înapoi acasă. Am terminat de scris și un lung metraj. Vreo 160 de pagini pe care acum vreau să le bag în corectură să mă duc spre 140, ca e cam măricel. Apoi, spre finalul anului vreau să cred că se va da drumul la zboruri din nou, pentru că am treabă și în LA.
-Locuiești la Londra și la LA. Cum te-ai acomodat acolo?
-Locuim în Londra din 1999. Acolo e acasă. Stăm într-o zonă bună a Londrei, avem două magazine, căsuța noastră, mașinile noastre. O viață decentă și confortabilă. Slavă Domnului că nu trebuie să zic DA la proiecte pentru că am nevoie, ci doar dacă vreau să fiu parte din ele. E important aspectul acesta când ești în zona artistică. Arta nu se face din nevoie material, ci din cea spirituală, cred eu. Dar nici spiritul nu funcționează dacă-ți taie curentul că n-ai avut bani de facturi. De asta am zis că pentru a face artă, ori ai o susținere puternică, ori asigură-ți spatele printr-un alt business, ca să poți să spui NU atunci când un proiect nu ți se potrivește. În fine. Iar în LA stau doar pe proiect. Am apartament acolo, dar LA nu e acasă. Cultura americană e foarte diferită față de cea europeană. Dupa cinci ani de stat non-stop am hotărât să mă duc acolo doar când am un proiect care să merite timpul meu de a sta acolo mai mult de două-trei luni. Nu mă înțeleg cu oamenii care nu gândesc măcar o secundă în afara zonei lor de confort, „out of the box” cum e expresia, sau cu egoismul nejustificat. Și Hollywood-ul e cam așa, o junglă în care trebuie să înghiți orice pentru „success”. Iar eu nu sunt adeptul acestei strategii. Mie nu-mi spune nimeni ce și cum să fac, sau, ce, cât și cum vorbesc. Am decență și discernământ să știu valorile bunului simț, astfel că pot avea propriile păreri/nevoi de exprimare. Pentru mine nu trebuie nimic decât doar ce vreau eu.
O cola la 2 lei și o cafea la 1 leu
-De ce ți-e dor cel mai tare din Bacău?
-De o plimbare pe centru, statul la o terasă cu foștii colegi și vorbit până la ore târzii în noapte. De când am crescut, farmecul pierdutului de timp cu prietenii a dispărut. Acum suntem toți ocupați, „importanți”, stresați etc. Mi-e dor doar să luăm o cola la 2 lei și o cafea la 1 leu, să împărțim nota făcând chetă și să râdem ca apucații din orice. Mi-e dor de mine în perioada Bacău, cred. Și de copilăria rămasă acolo.
-La final te rog să transmiți un gând celor de acasă, din Bacău.
-Vă mulțumesc mult pentru tot sprijinul față de mine și de cariera mea în toți acești ani. Sper că am reușit măcar 1% să vă fac într-o zi viața mai frumoasă și sper ca acum, cu noul proiect „Adela!, să vă aduc în casă o poveste cu totul și cu totul fascinantă. Pentru mine, publicul chiar este cel mai important, și fără de el, noi, artiștii, am fi nimeni. Nu lăsați pe nimeni să vă spună altfel. VOI, sunteți cei mai importanți.
