Cu prilejul sărbătorilor Pascale, polițiștii băcăuani desfășoară activități informativ-preventive în cadrul campaniei naționale de prevenire „Sărbători în siguranță”. Campania are ca scop creșterea gradului de informare și conștientizare a populației cu privire la criminalitatea specifică perioadei vacanței pentru copii, precum și cea asociată Sfintelor Sărbători de Paște.
Campania va fi implmenetată în perioada 12 aprilie – 4 mai 2025, iar activitățile preventive se axează pe mai multe direcții de acțiune, astfel:
– prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului (furturi din locuințe, furturi din buzunare, tâlhării etc.);
– siguranța minorilor;
– prevenirea faptelor antisociale în locurile publice (loviri, încăierări, tulburări ale ordinii și liniștii publice etc.);
– prevenirea consumului de droguri;
– prevenirea criminalității specifice discriminării, xenofobiei și discursurilor motivate de ură.
Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și cei ai Serviciului Rutier au desfășurat activități de prevenire a victimizării minorilor și a infracțiunilor contra patrimoniului, împreună cu elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Alexandru cel Bun” din Berzunți.
Poliţiştii au prezentat copiilor principalele reguli de circulație rutieră, semnificațiile indicatoarelor și marcajelor rutiere, în special cele atribuite trecerii pentru pietoni. De asemenea, le-a fost explicat mecanismul de funcționare al semaforului electric, dar și semnificaţia indicațiilor polițistului care dirijează traficul rutier.
Totodată, cei mici au înțeles că hoții nu se deghizează precum răufăcătorii din desenele animate și că trebuie să aibă grijă atât de obiectele lor, cât și de datele personale sau alte informații pe care să nu le dezvăluie în mediul online.
Întâlnirea polițiștilor cu copiii din Berzunți a avut caracter interactiv, aceștia având ocazia să adreseze întrebări și să povestească experiențe personale sau despre care au auzit în comunitate, ori mass-media.