80 DE ANI DE LA ELIBERAREA LAGĂRULUI DE EXTERMINARE AUSCHWITZ-BIRKENAU
Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului este 27 ianuarie, dată la care, în 1945, cel mai mare lagăr nazist de exterminare, cel de la Auschwitz-Birkenau (astăzi în Polonia) a fost eliberat de armata sovietică.
Această zi de comemorare a fost decisă prin Rezoluția Adunării Generale a Națiunilor Unite, pe 1 noiembrie 2005.
Ziua de 27 ianuarie marchează eliberarea lagărelor de concentrare naziste şi sfârşitul Holocaustului, în care milioane de evrei au fost ucişi de către regimul nazist, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Descoperirea lagărelor de concentrare naziste a arătat întreaga oroare a planurilor lui Hitler de a extermina evreii din Europa şi alte minorităţi, iar dezvăluirile făcute de media au şocat lumea întreagă. Nu este cunoscut numărul exact al evreilor ucişi în Holocaust, cifra cel mai frecvent notată de istorici este de şase milioane, la care se adaugă şi peste cinci milioane de alte victime ale atrocităţilor naziste: circa trei milioane de polonezi, o jumătate de milion de sinti şi roma, mai mult de 15 mii de homosexuali, persoanele cu handicap şi membrii ai cultului creștin „Martorii lui Iehova”, toţi etichetaţi drept „duşmani ai statului german”. Au fost ucişi în total 1,5 milioane de copii.
În Ziua Internaţională de Comemorare a Holocaustului se aduc aduc omagii, se aprind lumânări şi au loc marşuri ale durerii în memoria victimelor Holocaustului. Sunt gesturi simbolice, cărora li se adaugă Memorialele Holocaustului “Yad Vashem” din Israel, Memorialul Holocaustului din SUA, Memorialul Holocaustului din Berlin sau alte zeci de astfel de instituţii din marile oraşe ale Europei, Statelor Unite ale Americii, Asiei sau din Israel, care ţin vie amintirea victimelor genocidului.
Un episod aparte al Holocaustului din Europa s-a petrecut în Transilvania de Nord, teritoriu aflat sub administrație maghiară.
În martie 1944, în Transilvania de Nord și Maramureș erau aproximativ 135.000 evrei. La 22 martie, Miklós Horthy a numit un nou guvern, condus de Döme Sztojay.
În contextul înaintării rapide a armatei sovietice, guvernul emite mai multe decrete pentru a rezolva problema evreiască, referitoare mai ales la teritoriile alipite Ungariei.
Astfel, prin Decretul nr. 6163/1944, s-au stabilit măsurile generale în vederea deportării la Auschwitz.
Evreii din localitățile rurale sau orașele mici au fost transferați în ghetouri organizate în Cluj, Dej, Șimleu Silvaniei, Satu Mare, Baia Mare, Bistrița, Gherla, Oradea, Târgu Mureș, Reghin, Sfântu Gheorghe, Sighetu Marmației și Vișeu de Sus.
Ghetoizarea evreilor din Transilvania de Nord a început la 3 mai 1944, la ora 5 dimineața. Ghetourile s-au organizat în depozite, fabrici scoase din uz, cărămidării, păduri sau în cartierele sărace cu populație majoritar evreiască. În toate ghetourile, condițiile de trai au fost cumplite (supraaglomerare, igienă corporală și asistență sanitară improprii, insuficiența hranei și a apei).
Violența fizică a fost o caracteristică a vieții în ghetou, jandarmeria și poliția maghiară i-au torturat pe cei ghetoizați pentru a le smulge informații cu privire la locul în care și-ar fi ascuns bunurile de valoare.
Primul transport a plecat spre Auschwitz la15 mai 1944. În următoarele 24 de zile, au fost deportați 289.357 de evrei din Ungaria. Printre aceștia s-au aflat și 131.639 de evrei din Transilvania de Nord. Dintre aceștia, aproximativ 15% au supraviețuit.
Politica de exterminare a evreilor a continuat până în ultimele zile ale ocupării Transilvaniei de Nord.
Astfel, în septembrie 1944, când se aflau în retragere, trupe de jandarmi maghiari, sprijinite de localnici, membri ai gărzii civile maghiare, au masacrat și torturat peste 126 de evrei în localitatea Sărmașu, județul Mureș.
Oficialii militari și civili maghiari și germani implicați în „Soluția Finală” din Ungaria, inclusiv din Transilvania de Nord, au fost judecați după război.
O suită de activități dedicate Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, desfășurate la inițiativa profesorului Gabriel Stan, în intervalul 21-27 ianuarie 2025, la care au participat elevi și profesori de la Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău, au avut drept scop, nu doar păstrarea memoriei victimelor, dar mai ales sensibilizarea tinerii generații în fața pericolului pe care îl reprezintă intoleranța, discriminarea și ura.
Dintre ele remarcăm:
vizită virtuală la Muzeul Holocaustului din Transilvania de Nord (Șimleu Silvaniei);
evocarea tragediei Evei Heyman, reflectată în lucrările „Am trăit atât de puțin” (jurnal) și „Eva, fata mea” de Agnes Zsolt;
vizionarea filmului „Unde este Anne Frank?”, de Ari Folman, o animație despre speranță, generozitate, respectul și empatia față de cei de lângă noi, amintindu-ne, totodată, de tragediile generate de ură;
prezentarea lucrărilor „Viața și imperiul morții” și „Jurnal însîngerat”, de Oliver Lustig, supraviețuitor al lagărului nazist de exterminare de la Auschwitz-Birkenau.
O secvență specială în succesiunea activităților educaționale a fost dedicată Evei Heyman.
Éva Heyman (n. 13 februarie 1931, Oradea, România – d. 17 octombrie 1944, Lagărul de exterminare Auschwitz-Birkenau, Germania Nazistă) a fost o fetiță de treisprezece ani care, asemănător Annei Frank, a scris un scurt jurnal în ghetoul din Oradea, înainte de a fi deportată în lagărul de concentrare de la Auschwitz și de a deveni o victimă a Holocaustului.
La începutul anului 1944 a început să ţină un jurnal, în contextul în care oraşul intra sub incidenţa dură a legilor antievreieşti care îi dezbrăcau pe membrii acestei comunităţi de drepturi şi averi.
Mama Évei Agnes Zsolt, a recuperat jurnalul la întoarcerea sa după război, publicându-l la Budapesta în 1948. Ulterior au fost publicate traduceri în alte limbi, inclusiv în română. Éva a fost denumită și Anne Frank a Transilvaniei sau Anne Frank de Oradea.
În contextual desfășurării acestor activități educaționale, comemorative, organizatorii au amintit și de Pogromul din București (21-23 ianuarie 1941), de la care se împlinesc 84 de ani, episod distinct al Holocaustului din România, prin prezentarea materialului „#Povești de viață din timpul Holocaustului”, realizat în scop educațional de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”. Acesta a reprezentat o serie de manifestări violente și crime împotriva evreilor, care au avut loc în timpul Rebeliunii legionare din ianuarie 1941.
În zilele 21-23 ianuarie 1941, la București, a izbucnit o revoltă legionară, condusă de Horia Sima, împotriva „Conducătorului”, generalul Ion Antonescu. Evenimentul a fost alcătuit dintr-o serie de acțiuni violente și crime împotriva evreilor din Capitală.
Bilanţul final cuprinde peste 120 de morţi, majoritatea macabrelor asasinate fiind comise în pădurea Jilava – unde au fost înregistrați 90 de morți – precum şi la Abator, pe şoselele Fundeni şi Pantelimon.
„Prin organizarea acestor activități educaționale variate, nu doar că am marcat „Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului”, dar totodată am încercat să contribuim la formarea unor cetățeni responsabili, capabili să recunoască și să combată intoleranța și discriminarea în toate formele sale.
Această suita de evenimente dedicate liceenilor a fost o ocazie de a reflecta asupra trecutului și de a edifica un viitor mai bun, în care astfel de tragedii nu se vor mai repeta.
În contextul actual am considerat oportun să realizăm și o scurtă prezentare a unui eveniment tragic, din istoria contemporană a României, Pogromul de la București (21-23 ianuarie 1941)”, ne-a declarat prof. Gabriel Stan, de la Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău.
Link-uri utile
1. https://www.holocaustmuseum.ro/
3. file:///D:/Downloads/Romania-Vechiul-Regat-Pogromul-de-la-Bucuresti-1.pdf
4. file:///D:/Downloads/INSHR-EW-povestideviata-din-Transilvania-de-Nord-Cluj-Napoca.pdf
5. https://roholocaust.com/eveniment/3~pogromul-de-la-bucuresti?sfnsn=mo
MEDALION
Eva Heyman
Eva Heyman s-a născut în februarie 1931, la Oradea, într-o familie de evrei. De altfel, în perioada în care s-a născut, în Oradea trăiau cam 30 de mii de evrei și o bună parte erau avocați, medici sau arhitecți. Ca o curiozitate, mai toate clădirile emblematice ale Oradei au fost construite sau deținute la un moment dat de evrei.
§ Părinții Evei Heyman se numeau Bela și Agnes. Tatăl era arhitect, în vreme ce mama lucrase multă vreme în farmacia deținuță de bunicul Evei.
§ După divorțul părinților, Eva a locuit cu bunicii materni și până la un punct, a avut o copilărie fericită. Probabil, lucrurile nu s-ar fi schimbat prea mult dacă în 1939 nu ar fi izbucnit al Doilea Război Mondial. Un an mai târziu, România ceda Transilvania de Nord în favoarea Ungariei Hortiste și pentru evreii din Oradea și nu numai, începea coșmarul.
§ Întâmplarea a făcut ca Eva Heyman să țină un jurnal din ziua în care a împlinit 13 ani. E drept că a apucat să scrie doar două luni, însă din paginile jurnalului, aflăm că Evei îi plăcea să facă sport: să patineze, să facă gimnastică sau să meargă cu bicicleta. Mai aflăm că îi plăceau și căpșunile cu frișcă și că era îndrăgostită de un băiat de vârsta ei.
§ Lucrurile frumoase se cam opresc aici, pentru că jurnalul Evei Heyman este o cronică a Holocaustului, văzut prin ochii unui copil de 13 ani.
§ Eva și-a notat felul în care erau torturați evreii, sau cum le-au fost confiscate toate bunurile care ar fi putut folosi armatei. De la lenjerie de pat, la mașini de scris, până la aparate radio. Ce ar fi putut face soldații cu bicicleta Evei, rămâne un mister dar episodul este relatat pe larg în jurnal.
§ „Să vă fie ruşine! Luaţi bicicleta unui copil! Ăsta-i furt curat!”, a spus Eva Heyman. I s-a răspuns că “un copil de evreu nenorocit nu mai are dreptul să aibă bicicletă şi nici pâine, căci evreii mănâncă pâinea de la gura soldaţilor”.
§ La o lună de când a început să scrie în jurnal, Eva și toată familia ei au fost mutați cu forța în ghetoul amenajat la o aruncătură de băț de centrul Oradei. Au trăit în condiții greu de imaginat și Eva a scris cum cei aflați în ghetou îi cereau otravă bunicului ei, farmacist de profesie. În mai 1944 au început deportările și trenul morții în care au fost aruncați Eva și bunicii ei, s-a oprit la Auschwitz.
§ Printr-o minune, mama Evei Heyman a supraviețuit Holocaustului și după Război, a aflat ce i s-a întâmplat fiicei sale. În 1948, jurnalul Evei a fost publicat în maghiară și în 1991 a fost tradus și în limba română.
