26 noiembrie 2024

Activități de prevenire desfășurate de polițiștii băcăuani în unitățile școlare din județ

Siguranţa copiilor reprezintă un domeniu prioritar de interes pentru toate instituțiile implicate în procesul de formare a tinerei generaţii. Fie că vorbim de familie, şcoală sau alte autorităţi cu atribuţii directe în acest domeniu, cu toţii suntem interesaţi să avem un mediu sănătos şi sigur pentru creşterea şi dezvoltarea copiilor.

Astfel, polițiștii au fost prezenți, în această săptămână, la Grădinița ”Ami Kids” Bacău, Școala Gimnazială nr. 1 Tg. Ocna, Școala Gimnazială ”Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” Onești și Școala Gimnazială ”Emil Racoviță” Onești pentru a implementa alături de elevii Programul ,,Şcoala Siguranţei Tedi”. Programul are ca scop informarea copiilor cu privire la potenţialele pericole şi furnizarea de soluţii prin metode educative adecvate vârstei lor.



Poliţiştii de prevenire, rutieră și proximitate au prezentat copiilor principalele reguli de comportament în trafic, indicatoarele rutiere, aspecte privind trecerea pentru pietoni şi le-au explicat semnificaţia semaforului pentru pietoni, dar și recomandări referitoare la adoptarea unui comportament preventiv la şcoală, acasă sau pe timpul vacanţelor.
În interacțiunea cu polițiștii, elevii au beneficiat de vizualizarea unor materiale și filmulețe educativ-preventive menite să le dezvolte un set de abilități la care să apeleze în diverse situații de risc.

Poliţiştii de prevenire și proximitate au discutat și cu elevii mai mari, tema principală fiind siguranța online, în contextul în care copiii petrec tot mai mult timp pe Internet. Întâlnirile au avut ca și scop promovarea campaniei „Eroii Internetului”, o colaborare între Asociația Adfaber, Google și Poliția Română, care sprijină elevii cu sfaturi adaptate vârstei pentru a preveni riscurile existente în mediul online și pentru a profita de toate avantajele oferite de Internet. Alături de polițiști, elevii au dezbătut importanța parolelor puternice sau a pericolului dezvăluirii de date personale, precum și accesarea unor link-uri dubioase ori comunicarea cu persoane necunoscute.

Și elevii de gimnaziu au fost în atenția polițiștilor fiind desfășurate activități preventive, cu scopul conștientizării de către copii a potențialelor pericole online, aceștia fiind cei mai vulnerabili în fața provocărilor întâlnite în mediul virtual. Subiectele abordate au adus în atenție beneficiile și pericolele la care se pot expune copiii atunci când utilizează internetul într-un mod neadecvat: cyberbulliyng, furt de date personale, amenințare, expunere la materiale ilegale sau cu conținut dăunător, ademenirea minorilor către diverse comportamente riscante etc.

De asemenea, polițiștii de prevenire, siguranță școlară și proximitate au supus atenției elevilor școlilor gimnaziale, dar și celor de la Colegiul Național ”Grigore Moisil” Onești mesajele unei noi campanii defășurate la nivel național privind prevenirea faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase. Polițiștii au avut ca obiectiv informarea elevilor și conștientizarea de către aceștia a consecințelor (fizice, psihologice și juridice) ce ar putea rezulta în urma săvârșirii faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase inclusive în incinta unităților de învățământ.

Polițiștii băcăuani continuă activitățile de prevenire adresate copiilor/elevilor până la sfârșitul acestui an școlar!



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014