20 noiembrie 2024

Acțiuni ale unui proiect Erasmus Plus la Onești

Școala Gimnazială Nr. 1 din municipiul Onești a fost gazda unui grup format din 17 profesori și 18 elevi din Polonia, Italia, Turcia și Suedia. Ei s-au aflat în municipiul Onești pentru desfășurarea celei de-a cincea mobilități cuprinse în cadrul Proiectului Erasmus Plus “Made by Two Hands” (“Făcut de două mâini”) și au avut bucuria de a participa la numeroase activități dintre cele mai interesante și atractive.

Cu multă căldură oaspeții au fost întâmpinați la Școala Gimnazială Nr. 1 de către prof. Cristina Chirculescu (coordonator al acestui proiect) alături de celelalte cadre didactice ale școlii și de elevi în frumoase costume naționale.



Gazdele au oferit celor sosiți la Onești din țări îndepărtate și un frumos spectacol, cu reușite momente artistice, elevii fiind felicitați pentru faptul că deopotrivă iubesc învățătura dar și dansul și muzica. Bucuriile și “provocările” cele mai mari cu care participanții la acest proiect s-au întâlnit la Onești au fost date de vizitele făcute la o cunoscută fabrică de biscuiți și la un laborator de patiserie din municipiu. Aici, profesori și elevi, s-au străduit ca să afle cât mai multe secrete pentru realizarea unor delicioase produse alimentare.” Oaspeții noștri au experimentat istoria, mitul și magia unui loc minunat, cum este Castelul Bran.

Locurile vizitate și întâlnirile cu meșteșugari autentici au contribuit la familiarizarea cu meșteșugurile tradiționale românești . ~n cadrul acestei mobilități s-au desfășurat vizite și la alte obiective din municipiu Deosebit de atractiv a fost Atelierul de quilling, desfășurat în scoală, care alături de cercurile de cusături tradiționale, origami și de decorațiuni au pus în valoare creativitatea, imaginația și îndemânarea atât a profesorilor, cât și a elevilor. Momentul de rămas-bun a fost și cel mai greu, mai ales pentru elevii care au legat prietenii pe parcursul acestui proiect”, ne-a declarat prof. Cristina Chirculescu, de la Școala Gimnazială Nr. 1 Onești.

Activitățile proiectului s-au derulat foarte bine prin implicarea cadrelor didactice: Zaharia Dan și Orîndaru Maria – directori ai Școlii Gimnaziale Nr. 1, Melinte Mihaela, Călin Gabriela, Nădejde Delia, Colimiș Maricica, Ursachi Carmen, Aivănesei Cristina, Abaza Irina, Bolocan Mihaela, Vlăduț Elena, Munteanu Iulian, Sburlan Corneliu, Sbîrcea Gheorghe – profesori ai acestei școli și Ionescu Mirela-bibliotecar la aceeași instituție școlară. Prof. Cristina Chirculescu, coordonatoare a proiectului, a mai declarat:” Reușita acestei întâlniri de la Onești a arătat că dorința de a construi împreună, de a pătrunde pe noi teritorii ale culturii și civilizației europene a învins!”




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014