Poliţiştii au verificat peste 900 de autovehicule destinate transportului public şi transportului de marfă, în urma unei acţiuni pentru reducerea riscului rutier pe drumurile publice din judeţul Bacău.
În perioada 12 – 18 octombrie a.c., poliţiştii rutieri au fost prezenţi pe drumurile publice din judeţ, în cadrul unei acţiuni organizată la nivel national, pentru reducerea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri și conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.
Pe parcursul celor şapte zile, poliţiştii au verificat peste 900 de autovehicule destinate transportului de persoane şi transportului de marfă.
Astfel, în urma verificării a 469 de mijloace de transport în comun, au fost sancţionaţi 45 de transportatori de persoane (dintre care 9 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 7 pentru neutilizarea centurilor de siguranţă sau a dispozitivelor de retenţie, 1 pentru că au condus un autovehicul cu defecţiuni tehnice, 4 pentru lipsa unor documente ale conducătorilor de vehicule sau ale vehiculului, şi 24 pentru alte abateri rutiere).
De asemenea, la regimul transportului public de marfă, poliţiştii au identificat 66 de vehicule la care au constatat nereguli (dintre care 21 cazuri de nerespectare a regimului legal de viteză, 3 situaţii de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice sau alte substanţe, 3 infracţiuni, 15 cazuri de neutilizare a centurilor de siguranţă sau a dispozitivelor de retenţie, 2 autovehicule cu defecţiuni tehnice, 1 autovehicul care nu avea marfa asigurată corespunzător, 1 caz în care au lipsit documentele vehiculului şi 21 de situaţii ale altor abateri rutiere).
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.