5 noiembrie 2024

Acțiune a polițiștilor băcăuani pentru combaterea vitezomanilor

Polițiștii rutieri au organizat, în perioada 18-21 iunie a.c., o acțiune în județul Bacău la care au fost angrenați polițiști rutieri şi de ordine publică. În acest context, au fost constatate 277 de abateri de la regimul legal de viteză.

Polițiștii de la rutieră şi cei de ordine publică din tot judeţul au desfășurat o acțiune pentru depistarea persoanelor care nu respectă prevederile legale privind circulația pe drumurile publice sau alte norme legale.
S-a acţionat în special pentru constatarea încălcărilor regimului legal de viteză. S-au folosit echipamentele video de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor instalate pe autospecialele de poliţie.



În urma controalelor pe drumurile publice din judeţ, polițiștii au aplicat 412 sancţiuni contravenţionale la regimul rutier. Dintre acestea, 277 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru încălcări ale limitei legale de viteză.
În cadrul acțiunii, polițiștii au reținut 100 de permise de conducere, dintre care 90, pentru depășirea limitei de viteză legală cu peste 50 km/h și au fost retrase 15 certificate de înmatriculare.

Poliţiştii au acţionat cu aparatul radar pe DN 2-E 85,pe ambele sensuri de mers ale localităţilor Nicolae-Bălcescu, Cleja, Răcăciuni, ocazie cu care au depistat un conducător auto de 42 de ani, din Bacău care rula cu viteza de 134 km/h , în localitatea Cleja, sens în care au aplicat sancţiune contravenţională în valoare de 1305 lei şi i-au reţinut permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile.

De asemenea, în afara localităţii Dumbrava a fost depistat un tânăr de 28 de ani, din judeţul Iaşi în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 160 km/h. Poliţiştii l-au sancţionat contravenţional cu suma de 1305 lei şi i-au reţinut permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri