În perioada 29-30 august a.c., un efectiv de 96 de poliţişti din mediul urban şi rural au acţionat, pe diferite intervale orare, în municipiul Bacău şi pe raza celor 46 de comune din competenţa secţiilor de poliţie rurală, pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale.
Poliţiştii au instituit 19 filtre, au efectuat controale în trei pieţe şi 45 de unităţi economice şi au legitimat 1034 de persoane.
Cu ocazia desfăşurării acţiunii, poliţiştii au constatat 10 infracţiuni, din care 6 la regimul rutier şi 4 judiciare, fiind cercetate penal 8 persoane.
Poliţiştii au aplicat 248 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 89.720 de lei, din care 143 de contravenţii au fost constatate la regimul rutier, 69 pentru încălcarea normelor de convieţuire socială, 10 pentru efectuarea unor acte de comerţ ilicit, iar restul pentru alte abateri, fiind reţinute, totodată, 14 permise de conducere şi retrase 16 certificate de înmatriculare.
Poliţiştii vor continua organizarea de astfel de acţiuni preventiv- reactive pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.
Un bărbat din comuna Faraoani a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii, sub influenţa alcoolului.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentrație de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.