Pe vremea când eram în școala primară, învățătoarea ne spunea că nu există în lume țară mai frumoasă și mai bogată decât România. Cred că mulți cei din generația mea au prins câte o învățătoare cu un astfel de discurs, indiferent că învățau la Târgu-Jiu, Constanța ori Săpânța. Ca principal argument, „tovarășa” ne arăta harta patriei, care beneficia de toate formele de relief, plus ieșire la mare.
Și dacă i se părea că nu am fi pe de-a-ntregul convinși, ne indica și stema RSR, cu holde, sonde, brazi etc. Între timp, holdele, sondele, brazii etc au dispărut, o dată cu gaura făcută în steag în decembrie 1989: primul semn al „găurilor” de mai târziu. Și tot prin copilărie îl auzeam și tooot auzeam pe Tudor Gheorghe cum îi dădea cu „Acolo este țara mea”, un cântec ce preaslăvea vitejia și „dorul de moșie” al poporului român.
În ziua de azi, discursul învățătorilor pe teme patriotice- în cazul în care vreun dascăl se încumetă să-l țină- ar trebui profund schimbat. La fel ca și versurile bardului oltean. Altfel, țara lui și a lor nu ar mai fi aceeași cu a mea și a dumneavoastră. Prin urmare, țara mea este acolo unde sunt mulți locuitori și foarte puțini oameni. Și acolo, acolo unde sunt multe șosele proaste și foarte puține autostrăzi, acolo să știți că e țara mea. Țara mea mai e și acolo unde banul public e al nimănui și fiind al nimănui, trebuie să sfârșească în buzunarele cuiva.
Acolo este țara mea: unde șmecherii tratează țara ca pe propria lor moșie. Țara mea este acolo unde, dacă sunt condamnați defnitiv, politicienii aleg să fugă în străinătate, iar dacă sunt prinși și băgați la la zdup, se apucă să scrie cărți pentru a ieși cât mai rapid, în speranța că se vor cocoța din nou în funcții. Acolo este țara mea: unde nu mai există respect. Și unde normele elmentare de politețe precum salutul au devenit la fel de rare precum plutoniul îmbogățit. Și apropo de îmbogățiri: țara mea este acolo unde există oameni foarte bogați pentru că sunt corupți și oameni foarte săraci pentru că sunt onești.
Acolo este țara mea și neamul meu ce-l românesc: unde parcurile și spațiile verzi dispar pentru a face loc complexelor rezidențiale, iar dacă nu dispar, sunt lăsate în paragină. Țara mea este acolo unde patri(h)oții cântă „Deșteaptă-te, române” cu o mână la inimă și cu cealaltă în buzunarul vecinului, după cum a mea țară este și acolo unde nu se cântă „Deșteaptă-te, române”, ci imnul Ținutului Secuiesc.
Țara mea este acolo unde degeaba ai școală – școala adevărată- dacă nu ai pile și sfinți în Paradis. Și da, păcatele noastre, țara ni-i taman acolo unde preoțimea ia și de pe morți, și de pe vii, și de pe sfinți, și de pe păcătoși. Și având în vedere toate astea, țara mea este acolo unde spui „Doamne ajută!” chiar și atunci când te gândești că nu ne mai poate salva nimeni și nimic.
