Demult, in precambrianul democratiei originale românesti, stramosii actualilor dinozauri politici erau niste vietati nu cu mult diferite de oamenii de rând, nu aveau girofar la masina si inca mai mâncau salam in camerele de hotel in care erau gazduiti când Parlamentul se intrunea in sesiune.
Nu spun decât ca politicienii de atunci erau mai „umani”, mai aproape de realitati si mai bine intentionati.
Comisionul era exceptia si nu regula, iar bunul simt nu se transformase intr-un apendic inutil. In doua decenii, evolutia a fost rapida.
Selectia naturala a functionat impecabil, iar conditiile de mediu au dus la aparitia politicianului feroce care nu vede decât interesul propriu.
Actualii reptilieni din politica nu se dau jos din pat pentru sume derizorii, iar functiile le-au creat organe sensibile, destinate detectarii din timp a spagilor.
Vocabularul, insa, a involuat. Creierul li s-a modificat, in sensul ca nu mai sunt in stare sa abstractizeze foarte mult. Ideile lor sunt limitate, capacitatea de procesare a informatiilor a scazut.
In viata sociala, politicienii nu pot combate cu succes problemele ridicate de public; nu au nici capacitatea intelectuala si nici vocabularul care sa le permita acest lucru. De aceea, au dezvoltat mecanisme de protectie.
Vorbaria multa si inutila in care nu spun nimic, desi dau impresia ca o fac, de exemplu. Schimbarea subiectului, atacul neasteptat la aspecte neesentiale, cunoscut si sub denumirea de sindromul „ba pe-a ma-tii”, porcaiala adversarilor, sunt alte metode prin care politicianul român reactioneaza când e nevoit sa-si apere pielea.
Desigur, aceeasta specie are dusmani naturali. Dar, cei mai mari dusmani ai politicienilor sunt chiar ei, pentru ca aceasta specie este una canibala. Si ar face orice pentru a-si mentine statutul social, scaunul, functia si sacul cu bani.
