Poporul evreu aştepta un rege mare, puternic. Îl visau bogat, îmbrăcat în haine luxoase, şezând pe un tron de aur. Voiau să-L vadă domnind asupra tuturor popoarelor şi umilindu-i pe duşmani, constrângându-i să se plece la picioarele lor (Ps 72, 9-11). Nutreau speranţa ca împărăţia sa să fie veşnică şi universală.
Fragmentul evanghelic ne prezintă răspunsul lui Dumnezeu la aceste aşteptări. Suntem pe Calvar. Isus este răstignit pe cruce între doi tâlhari. Deasupra capului său se află inscripţia: „Acesta este Regele iudeilor“.
Oare acesta este regele aşteptat? Unde sunt semnele regalităţii sale? El nu domneşte din înălţimea unui tron de aur, ci se află pironit pe o cruce. Nu e înconjurat de slugi care se închină la picioarele sale, dar se află în faţa unor persoane care-l insultă. Nu e îmbrăcat în haine preţioase, ci e complet gol. Priviţi crucea! El nu ameninţă pe nimeni, din contra, foloseşte cuvinte de iubire şi de iertare pentru toţi. El nu-i constrânge pe duşmani, ci El însuşi bea oţet din mâna lor. La coasta sa nu se află miniştrii săi, generali de armată, ci sunt doi tâlhari. Cât de ciudată este regalitatea lui Cristos!
Căpeteniile poporului se află şi ele la picioarele crucii. Ele sunt adevăraţii responsabili. Ele, la fel ca şi bătrânii poporului lui Israel, ar fi trebuit să recunoască în Isus pe Mesia promis. În schimb, şi-au bătut joc de El, pentru că e incapabil să se salveze pe sine însuşi, nu coboară de pe cruce.
De ce oare Isus nu a coborât de pe cruce aşa cum au cerut ei? De ce nu a săvârşit o minune? Dacă ar fi făcut-o, i-ar fi convins pe toţi că este Fiul lui Dumnezeu şi ar fi scăpat de moarte. Da, probabil dacă ar fi coborât de pe cruce, toţi ar fi crezut. Dar în cine? Într-un Dumnezeu puternic, tare, care-i distruge pe duşmanii săi, care răspunde cu rău la rău, care impune frică şi respect. Însă acesta nu este Dumnezeul lui Isus.
Celebrând astăzi sărbătoarea regalităţii lui Cristos, să reascultăm invitaţia făcută de Isus acum 2000 de ani: „Luaţi asupra voastră jugul meu şi învăţaţi de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima” (Mt 11,29). Aceasta este ziua în care trebuie să ne întrebăm în ce măsură am răspuns, ca persoane şi comunitate deopotrivă, la această invitaţie.
Pr. Richardo-Dominic Baciu
