Am o legătură sentimentală cu Deșteptarea, de peste treizeci de ani. Sunt foarte vii în mintea mea momentele acelea absolut extraordinare când au apărut primele numere. Lucram la revista Ateneu, în aceeași clădire cu ziarul vechi, care s-a eliberat de constrângerile dogmatice, de cenzură, devenind o nouă publicație, una a libertății de expresie, a angajamentului civic, și clipele acelea, prin revărsarea de entuziasm, au fost unice. A urmat o perioadă în care toți eram îmbătați de aerul tare al libertății, senzația mea fiind că trăiesc niște avântați ani romantici, plini de clocotul noului, de idealuri, de curaj. De ardenta dorință de schimbare în bine a traiului nostru într-o țară liberă.
Începând să scriu la ziar, la îndemnul criticului Constantin Călin, care a avut ideea unui supliment de cultură a ziarului, Sinteze, de remarcabilă ținută intelectuală, publicistică, a fost nevoie să-mi adaptez ritmul, să-mi găsesc rapid subiecte și tot așa să le trec în pagină. Așa s-a ivit prima mea rubrică, Logică de femeie, urmată de multe altele, de-a lungul timpului: Bold, Bricolaje, Antract, Întâlnirea de vineri, Cinemond. În sfârșit, puteam să-mi aleg temele, să scriu cum simțeam, să fiu eu însămi, fără teamă de cenzură. Nimeni și nimic nu mă mai îngrădea, totul era să-mi dau drumul la creativitate, și așa am făcut. Mi-am inventat mereu rubrici, am lucrat și la televiziune o vreme, lansând primele emisiuni culturale din Bacău („Cum vă place”, „Cultura azi”). Bucuria mea cea mai mare a fost să fac cunoscute faptele ieșite din comun ale unor oameni înzestrați, creativi, să scriu despre cărțile lor, despre spectacole, expoziții, filme, pentru că eu cred în puterile de nemăsurat ale artei, care ne atinge sufletele și le înalță.
Întotdeauna m-am simțit în largul meu la Deșteptarea, ceea ce a născut și consolidat strânsa legătură de care vorbeam. Dar nu numai despre mine este vorba aici, ci despre presă, care este o oglindă a vremurilor pe care le trăim. Altfel decât teatrul (pentru că am amintit ce spunea Shakespeare despre arta scenei), desigur. Pentru că presa trebuie să fie obiectivă, să informeze în chip corect, respectând adevărul. Fără fantezii, prejudecăți și manipulări. Pentru mine, un bun jurnalist este un om lucid, rațional, cult, onest, cu spirit critic, având curajul opiniilor sale. Un om care are conștiință, caracter, principii morale, demnitate, fiind o voce a celor mulți, față de care simte responsabilitate, și se pune în slujba lor. Este un luptător al cauzelor bune, nimic din ceea ce este omenesc nerămânându-i străin. Îl animă o mare curiozitate vizavi de toate aspectele vieții, vede corupția acolo unde este, dar nu răscolește numai în mizerie și gunoaie, nu scoate numai răul la suprafață, știind că e ușor să dărâmi, dar infinit mai greu să construiești. Arată oamenilor și faptele bune, evenimentele frumoase, părțile luminoase ale vieții trăite împreună într-o comunitate, transmițându-le încredere în spiritul civic și în puterea lor de a schimba lucrurile, prin voință și acțiune comună. Știu că, pentru mulți, jurnaliștii sunt incomozi, fiindcă au spirit critic, atitudine, sunt ireverențioși, băgăreți, bătăioși, demascând lucrurile incorecte, falsul, minciuna, interesele oneroase, nedreptatea. Dar prezența lor e necesară și rolul lor tot mai important în epoca post-adevărului, a postumanismului, a inteligenței artificiale, pentru că pericolele din lume cresc și o nouă barbarie e posibilă oricând, amenințând civilizația noastră. Iar presa liberă are datoria să lupte pentru drepturile, libertatea și demnitatea oamenilor.
Poate că sunt idealistă și am o latură romantică, sentimentală, recunosc, dar acesta e felul meu de a fi. Totul este în echilibru însă, pentru că orice derapaj spre extreme îmi este străin. Cred că nuanțele sunt esențiale în orice tip de gândire, de discurs, și sunt atrasă numai de oamenii buni și toleranți, iubitori de carte, de știință, de frumos, de seninătatea spiritului. Orice dogmatism, mesianism, misticism, progresism decerebrat îmi trezește fiori reci. „Ismele”, în general, la care adaug isteriile populiste, politicianismul la vedere nu fac altceva decât un rău imens.
De aceea este nevoie, pentru igiena unei societăți democratice în esență și nu doar în declarații (oricum, democrația nu pică din cer, pentru ea se luptă, se stă de veghe), de jurnalism independent, de bună calitate, și-i doresc Deșteptării să fie întotdeauna de partea dreptății, a oamenilor onești, a adevărului obiectiv.
La Mulți Ani (după cei 35) și la cât mai mulți cititori!
