La data de 27 august a.c., în jurul orei 19.00, un bărbat de 31 de ani, din Buhuși, în timp ce conducea un autoturism pe DN 15, în interiorul localității Hemeiuș, s-a angajat în efectuarea unei depășiri și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus din sensul opus de o femeie de 47 de ani, care a efectuat un viraj la stânga fără să se asigure în mod corespunzător.
În urma producerii evenimentului a rezultat rănirea unei pasagere din autoturismul condus de bărbatul de 31 de ani, care a fost transportată la Spitalul Județean Bacău, unde a rămas sub supraveghere medicală.
Rezultatele testărilor cu aparatul etilotest au fost negative.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.