18 ianuarie 2025

Accident cu trei răniţi la Nicolae Bălcescu

Evenimentul rutier s-a produs, astăzi, pe DN – 2, la Nicolae Bălcescu. Un bărbat de 63 de ani, din comuna Nicolae Bălcescu, conducea un autoturism pe un drum secundar, iar când a pătruns pe DN -2 nu s-ar fi asigurat corespunzător şi nu ar fi acordat prioritate, spun poliţiştii, unui alt autoturism, la volanul căruia se afla un tânăr de 24 de ani, din Bicaz, care se deplasa pe direcţia Bacău – Adjud.

În urma impactului, cei trei pasageri din maşina condusă de tânărul de 24 de ani, respectiv o tânără de 21 de ani, o femeie de 53 de ani şi un bărbat de 74 de ani, au fost răniţi, pentru unul fiind necesară şi intervenţia pompierilor de la Descarcerare, şi au ajuns la Spitalul Judeţean Bacău pentru îngrijiri medicale.



Toţi au fost internaţi în Secţia de Neurochirurgie, doi fiind în stare mai gravă.

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, şi se continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img