Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea” Bacău a reluat activităţile cu publicul larg, iar în data de 1 iunie, Ziua Internațională a Copilului, publicul va avea acces gratuit pentru a vizita expoziţiile noastre. Drept urmare programul de vizitare va fi programul obişnuit pentru public (cu pauze necesare pentru dezinfectarea suprafeţelor), astfel: Muzeul de Ştiinţele Naturii, Observatorul Astronomic „Victor Anestin” Bacău şi Casa Memorială „Ion Borcea” au program între orele 8 şi 16 (12. 00 – 12 30 şi 15. 30 – 16 00), iar Vivariul între orele 9 – 17 (13.00- 13.30 şi 16.30- 17.00).
Luni, 1 iunie 2020, va avea loc vernisajul virtual al expoziţiilor de desene şi fotografii rezultate în urma concursurilor organizate în perioada stării de urgenţă. Începând cu ora 11.00, veţi putea vizualiza online pe paginile noastre de social media dar şi pe canalul de Youtube, expoziţiile de desene şi fotografie.
La Observatorul Astronomic, premianţii şi participanţii, dar şi publicul larg vor putea admira cele mai frumoase lucrări premiate în urma concursurilor de desene: „Mai aproape de spaţiul cosmic” (4-8 ani), „Universul văzut prin ochii tăi” (clasele I – VIII) şi concursul de fotografie „Skybysmartphone” dedicat liceenilor şi adulţilor.
La Muzeul de Ştiinţele Naturii, vor putea fi admirate cele mai frumoase fotografii premiate în urma concursului de fotografie „Natura de la fereastra ta”.
La aceste concursuri s-au înscris 173 concurenţi din judeţul Bacău dar şi din alte judeţe din ţară cum sunt: Bistrița – Năsăud, Constanța, Cluj, Dolj, Galați, Iași, Ilfov, Suceava, Mureș, București, Neamț, Prahova, Vaslui şi Vrancea.
„Mulţumim vizitatorilor noştri, care au fost permanent în contact cu noi în mediul virtual şi îi aşteptăm să ne viziteze, deocamdată individual (nu în grup). Vizitele efectuate de grupurile de vizitatori, tururile ghidate, evenimentele publice sunt deocamdată restricţionate. Specialiştii şi întreg personalul instituției s-au asigurat că expoziţiile noastre atât de apreciate de public, sunt un mediu sigur pentru sănătate, dat fiind contextul existent, cauzat de prezenţa virusului SARS CoV-02. Din grijă pentru sănătatea și siguranța vizitatorilor noștri, am adaptat expoziţiile pentru a asigura respectarea noilor reglementări şi condiţii pe care va trebui să le respectăm atât noi cât şi publicul”, ne-a declarat dr. Gabriela Gurău, manager al Complexului Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea”.
Și Muzeul de Arheologie și Istorie, de Etnografie, din cadrul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” sunt deschise pentru public, în condițiile stabilite de recenta hotărâre de guvern, care stabilește accesul în instituțiile muzeale din România.