ACCENTE: Doamna de fier a medicinei bacauane

O trait o viata in halatul alb. Alaturi de pacientii pe care ii considera ca fiind copiii ei. A vibrat, a muncit, a suferit, a cunoscut gloria si istoria medicinei bacauane. Plecata din casa parinteasca imediat dupa ce a finalizat invatamântul primar, si-a croit drumul singura pentru a ajunge doctor. Asta si-a dorit.

Pentru asta s-a nascut. Sa fie medic. A trecut prin foamete, prin seceta, prin razboi. Dar si-a vazut visul implinit. S-a dedicat profesiei toata viata si este acum unul dintre cei mai cunoscuti medici din Bacau.

Este doamna de fier a medicinei bacauane. Un suflet mare, plin de energie si de bucurie. Toata viata i-a stat sub semnul ambitiei. Toata viata si-a petrecut-o la patul bolnavului si in activitatea medicala. Dr. Maria Rusu – mama, sotie, medic, coleg, bunica, director, sef. Toate la un loc.

Are o memorie de invidiat, o tinuta impecabila, un tonus si o energie greu de imaginat la vârsta ei. E mereu cu zâmbetul pe buze, plina de vitalitate, un bun orator si foarte punctuala. Asa am regasit-o, când ne-am intâlnit,intr-o dimineata de vineri. Matinala, asa cum a fost toata viata, ne-a primit in casa ei cu bratele deschise. Si am povestit.

Asa am aflat ca s-a nascut pe 17 septembrie 1926, la Hangu, pe Valea Bistritei, in judetul Neamt, la poalele Ceahlaului. A fost unicul copil al familiei Paraschiva si Vasile Onu, oameni frumosi la chip, omenosi si buni gospodari. A urmat scoala primara in sat, pentru ca apoi sa plece singura, la numai 12 ani, la Liceul teoretic „Calistrat Hogas” Piatra Neamt (pe atunci Liceul de fete). „Am avut o viata frumoasa si nu regret nimic din ce am facut. Chiar daca am fost fata de oameni simpli, de tarani autentici. M-am nascut cu o gena sanatoasa si cu o educatie sanatoasa, in vremuri foarte grele. Tata imi zicea mereu sa fac scoala, ca sa nu mai muncesc atât de mult, asa cum au facut-o ei”, spune senin si sincer.

Am mai aflat ca a fost inscrisa mai intâi la Scoala normala. Dar a refuzat cu inversunare. „I-am spus: «Tata, eu vreau sa fiu medic. De aceea ma duc la liceu». De mica, de la 3-4 ani, mi-am zis ca eu voi fi doctorita”, continua. A stat la camin, a cunoscut-o ca director pe Silvia Petrescu, sora lui Cezar Petrescu, de care s-a atasat foarte mult. Liceul a durat 8 ani. Asa cum era in acea vreme. Clasa I de liceu este echivalentul clasei a V-a de acum. A invatat, a tinut stacheta sus, fiind ambitionata si de colegii sai, care erau fii de doctori, de procurori, de preoti, de comandanti si ofiteri.

In clasa a VI-a de liceu, a prins razboiul

A venit si razboiul. Al Doilea Razboi Mondial. Era in clasa a VI-a. „Rusii si-au batut joc de noi atunci, nu nemtii. Mama avea o scoafa cu purcei si a ascuns-o in porumb sa nu o gaseasca aia. Ne-au luat si lenjeria de pe pat, brânza au aruncat-o, ca nu le placea. A fost cumplit”, povesteste cu amar. I-a fost frica, copil fiind, mai ales ca era si departe de casa. Nu uita zgomotul infiorator al avioanelor care survolau padurile, vede si acum soldatii cu mitraliera in spate. „M-am refugiat intr-o padure, unde am stat 4 zile si 4 nopti flamânda si singura. Asta la armistitiu. Am stat si inchisa intr-un beci sa nu fiu gasita. Sunt multe povesti. Era greu, seceta, foamete, tata nu mai lucra.” Timpul trece. Si cel prezent, si cel trecut.

Facultatea in Iasi

A trecut si razboiul, dar tatal i-a decedat in 1945, la 47 de ani. Era in clasa a VIII-a atunci, ultimul an de liceu. Au ramas fara niciun venit de nicaieri. Asa a cunoscut foametea, saracia, iar cel mai substantial ajutor venea de la preotul din sat.

„M-am dus ca frunza pe apa la facultate, in Iasi. Am dat admiterea la Medicina. Nimic altceva nu mai conta pentru mine. Era in 1946.”

Din acel an viata i s-a schimbat. Acasa, mama muncea sa poata sa isi tina fiica la studii, iar ea invata zi si noapte pentru a-si implini visul.

Am mai aflat, in acea zi de vineri dimineata, ca din anul III de studii s-a angajat ca intern, cu carte de munca. A avut bursa, casa, imbracaminte, bani. Asa a invatat si medicina practica, munca la patul bolnavului, a cunoscut sala de operatii. „Altfel, nu as mai fi fost medic niciodata”, marturiseste. Tot in anul III, in practica din clinica unde lucra, l-a cunoscut si pe medicul Dumitru Rusu, student in anul V la Chirurgie, care avea sa-i devina sot. A lucrat cu profesori universitari, cu sefi de clinica, cu medici renumiti.

Primul bolnav

Tot in acea dimineata de vineri mi-a mai spus ca „primul bolnav, pentru care a trebuit sa stabilesc diagnosticul si tratamentul, a fost un tânar de 18 ani. Un baiat frumos, care cazuse din copac si avea fractura de coloana. Era paralizat si ma intreba mereu daca va mai merge vreodata. Ce puteai sa-i spui?”, intreaba retoric si acum.

In 1950 s-a casatorit, iar in 1952 a terminat facultatea. Nu a vrut sa ramâna in Iasi, cadru didactic nu-si dorea sa fie, asa ca a ales spitalul. A avut ca alternativa Bacaul sau Piatra Neamt.

„Dar am ales Bacaul pentru ca deja era renumit pentru medicii foarte buni.” A intrat si in viata politica, in 1947, dar asta e alta poveste.

„Era propaganda politica in facultate si cumva ne-a obligat. Daca tatal meu facea politica, era taranist sau mai stiu eu ce, poate ca acum praseam pe la Hangu. Dar câte nu au fost! Ni s-a spus ca daca vrem imbracaminte, camin, hrana, bursa, bani, sa intram in partid. Habar nu aveam ce voiau de la mine. Erau vreo noua importanti de toti, dar eu stiam doar vreo trei din ei – pe Gheorghiu Dej, Ana Pauker, Vasile Luca. Asa ca m-am inscris in partid, ca altfel trebuia sa plec acasa. Alta varianta nu aveam.”

Primul loc de munca

Dupa facultate, s-a angajat ca medic la dispensarul din Serbanesti si la Spitalul de Copii in Bacau, pe vremea aceea amplasat lânga Piata Centrala, intr-un fost sanatoriu, cu 50 de paturi, ce apartinea unui evreu.

„N-avea canalizare, bucataria era stricata, nu era oxigen. Pe atunci oxigenoterapia consta in geamuri larg deschise prin care venea aer rece, de iarna, cu fulgi de nea aruncati de viscol.

Veneau câte 15 copii simultan, bolnavi de tuberculoza, la care le faceam in fiecare zi injectii intrarahidiene cu steptomicina. Era greu! Se facea un foc mare in curte sa incalzim sticle cu apa, sa putem aduce caldura in saloane si la copii.” Apoi spitalul s-a mutat la Gara, intr-o cladire ce a apartinut Securitatii. Acolo a gasit aceleasi conditii vitrege. „Erau butoaie cu apa in curte, iar mamele spalau pelincile copiilor si apoi se infasurau cu ele la brâu ca sa le usuce mai repede. Foarte greu, foarte, foarte greu.” Nu sunt povesti, sunt momente traite cu intensitate, cu suferinta, dar si cu ambitia de a crea un mediu mai bun pentru pacientii sai.

1958, primele discutii despre Spitalul de Pediatrie

Asa se face ca, aveam sa aflu in aceeasi dimineata in care intâlnirea noastra s-a lungit pret de câteva ceasuri bune, in 1958 s-au purtat primele discutii despre construirea unui Spital de Pediatrie, care sa faca parte din complexul spitalicesc al Bacaului.

„Eram deja director al Spitalului de Copii si am cerut membrilor de partid, oamenilor grei din judet, sa faceam acest spital. Nu se mai putea. Lumea era foarte saraca si foarte bolnava. Am reusit sa atrag fonduri de la Ministerul Sanatatii pentru a ridica acest spital”, povesteste cu toate detaliile vremii.

In acelasi an era si insarcinata cu unicul sau copil, o fata (acum medic de familie), dar a lucrat cot la cot cu factorii de decizie la proiectul acestui plan indraznet. Dupa o munca infernala, a avut bucuria si multumirea ca in 1961 aceasta unitate spitaliceasca (ce avea 285 de paturi pentru copii si 65 pentru mame) sa se dea in folosinta, ca sectie a Spitalului Judetean.

In acelasi an a dat si concurs de medic primar pe tara, unde a iesit pe locul III. A fost medic in Sectia de Pediatrie, iar ulterior si medic sef, din 1974 pâna in 1979, când a ajuns director al Directiei de Sanatate Publica, functie pe care a ocupat-o pâna s-a pensionat. Cu doua saptamâni inainte de Revolutia din 1989.

Povestea din dimineata de vineri a continuat. Cu multe amintiri frumoase, memorabile, greu de uitat.

Este povestea, frumoasa poveste a medicului Maria Rusu. Un om integru, demn de toata admiratia, un adevarat exemplu de viata pentru toti, noi ceilalti. Si careia zilnic trebuie sa ii aratam toata recunostinta. Un model pentru multi, despre care vorbesc cu drag si astazi colegi, medici, colaboratori.

Tot respectul nostru, doamna doctor!

A colaborat cu: dr. Angela Filimon, dr. Mihail Minculescu, dr. Eleonora Ciuhodaru – in sectia de Pediatrie, dar si cu doctorii Dumitru Anton, Florica Popovici, Sanda Ariton, Maria Stoian, Elena Orghidan, Elena Popa, Aneta Lezeriuc, Sergiu Marinescu, Eugenia Godja – in Spitalul de Pediatrie.
La Directia de Sanatate Publica a lucrat cu dr. Ioan Strutu, dr. Iosif Corsatea, dr. Mircea Papadopol, dr. Manole Paraschiv, dr. Constantin Ciobanu, dr. Valentin Zarea, dr. Gheorghe Godja, dr. Constantin Coneac, dr. Vasile Lezeriuc, dr. Petre Nicola.

In anii dinaintea Revolutiei din 1989, Bacaul era al doilea centru medical din Moldova, dupa clinicile medicale din Iasi, cu personal foarte bine pregatit. A fost perioada „de aur” a medicinei in care au profesat medici precum Gheorghe Popovici I si Gheorghe Popovici II, Ovidiu Dumitriu (Chirurgie), dr. Mircea Paunescu (Neurologie), dr. Stelian Popa (Maternitate), dr. Alexandru Radian (Oftalmologie), dr. Alexandru Iordachescu (Medicina interna), dr. Florica Vâsoiu (Boli infectioase), dr. Ioan Orghidan (ORL), dr. Aurel Potârniche (Radiologie), dr. Alexandru Udrescu (laborator), dr. Prodan (TBC), dr. Angela Filimon (Pediatrie) – toti sefi de sectie in Spitalul Judetean Bacau, care au colaborat cu dr. Maria Rusu, in perioada cât a fost director al DSP Bacau.

Parte din activitatea politica si de conducere:
– din 1947 a fost membra de partid
– aleasa ca membra in Biroul Organizatiei de Baza (in timpul facultatii)
– intre anii 1980 – 1981 a facut parte din Consiliul profesioral al Facultatii de Medicina
– membra in Comitetul Central al Muncitorilor Sanitari
– presedintele Comitetului Judetean de Crucea Rosie Bacau
– membra in Comitetul Judetean al Femeilor
– membra in Consiliul Sanitar Superior pe tara (asa a cunoscut-o pe Ana Aslan)
– membra in Colegiul Medicilor Judetean Bacau
– sefa Comisiei de Aparare Civila a judetului Bacau
– membra a Comitetului Executiv al orasului Bacau
– membra in Biroul orasenesc de partid (17 ani)
– membra in Biroul executiv de partid (10 ani)
– vicepresedinte oras Bacau – a raspuns de Sanatate, Cultura, Invatamânt si Munca
– deputat de Bacau (pe municipiu si judet) – 34 de ani
– membra in Comisia Sanitara a Marii Adunari Nationale
– deputat in Marea Adunare Nationala (din 1969)
– director al Spitalului de Copii
– director al Directiei de Sanatate Publica (1979-1989)
– pensionata in 1989
– dupa pensie – membra in Biroul Asociatiei Veteranilor de Razboi, membra de onoare in Fundatia „C. Brâncoveanu”

„Am 87 de ani, dar ma simt ca la 50 de ani. Ma caracterizeaza munca, corectitudinea, modestia, omenia, cinstea. Toata viata am fost disciplinata. Si acum sunt inconjurata de ceasuri, pentru ca imi place punctualitatea si respectarea cuvântului dat.”

„Cea mai mare bucurie a mea este sa ma regasesc cu oamenii, prietenii, dar, mai ales, cu micutii mei pacienti pe care i-am tratat si care acum sunt oameni in toata firea.”

„Acasa am avut o viata ordonata, civilizata, modesta, un sot exceptional si un copil foarte bun.”

FIICA dr. Maria Rusu, dr. Irina Mereuta – medic primar medicina de familie

„A fost o persoana foarte activa toata viata. O respect din tot sufletul pentru ceea ce este si ce a fost in viata mea. Am fost o norocoasa cu parintii pe care i-am avut. Mereu a fost intre noi o relatie foarte buna, o relatie de familie exceptionala. Am avut o copilarie fericita, nu am simtit lipsurile vremii. Nici nu am avut pretentii exagerate, dar asta a tinut si de educatia din casa, de ceea ce am vazut la parintii mei. Mama a fost foarte muncitoare, foarte activa, ii placea mult sa ajute, si pe cei din jur, si pe pacienti, deci profesional, dar si extraprofesional. Se implica mereu in orice. Pentru ea niciodata nu a existat «nu pot» si mereu gasea rezolvare in orice problema. Totul a tinut si de educatia pe care a primit-o in propria familie. Insa cel mai mult cred ca o caracterizeaza dragostea fata de cei din jur. Ea a fost facuta sa fie medic. Mai ales medic pediatru, pentru ca a iubit mult copiii.

A fost ocupata toata viata, pleca dimineata si ajungea seara acasa. Erau sedinte, garzi, conferinte, intâlniri, dar intotdeauna a stiut sa pastreze un echilibru intre viata profesionala si cea de familie. Eu, ca si copil, nu m-am simtit deloc neglijata sau trecuta, asa, in planul secund.
Poate ca, da, indirect, am fost influentata de personalitatea ei, de ambitia ei, de dragostea ei pentru medicina in decizia mea de a urma aceeasi cale – de a fi doctor. Nici nu aveam cum altfel. Ambii mei parinti erau medici, am crescut lânga halate albe si asta mi-am dorit si eu. Dar nu m-a obligat. Mereu ii vad pe amândoi, pe tata si pe mama mea, la masa din sufragerie, cum stateau si discutau pe cazuri, pe diagnostice, pe tipuri de tratamente. O atmosfera de familie frumoasa care m-a marcat.

Si acum sunt aceleasi discutii cu mama, dar cu mine, in calitate de medic. Am ales medicina de familie pentru ca asta mi-a placut. Poate a fost si o anumita conjunctura, dar nu regret nimic. Asta mi-am dorit sa fiu – medic generalist. Iar din 1986 numai asta fac si imi place.
In continuare, mama ramâne primul om pentru mine. Este sprijinul meu, confidentul meu, ajutorul meu. In orice.”

NEPOTUL dr. Maria Rusu, Alexandru Mereuta – student in anul III la Drept, la Universitatea Bucuresti

„Dumnezeu nu a putut fi peste tot, asa ca a creat bunicile”

„Pot spune ca oricine are capacitatea de a-si privi apropiatii din perspective multiple; la fel se intâmpla si in cazul meu, atunci când ma gândesc la bunica mea, dr. Maria Rusu. Primeaza, desigur, dragostea fata de ea, intrucât avem o relatie de tip bunic-nepot foarte strânsa, inca din copilaria mea.

In primul rând, pentru mine, dr. Maria Rusu are calitatea de bunica, aceasta fiind prima imagine pe care mintea mea o asociaza persoanei ei; o bunica ce stie intr-adevar sa fie o bunica, aspectul de fata fiind materializat in interactiunea noastra. O bunica ce a vegheat la educatia si dezvoltarea mea inca de când m-am nascut, indrumându-ma neincetat catre o atitudine justa, onesta si o perspectiva pozitiva, energica si plina de dragoste asupra existentei. Observ, totodata, o bunica ce s-a implicat activ in buna mea crestere, dându-si tot interesul si dedicându-si mult timp acestui scop.

In al doilea rând, se poate lesne observa omul Maria Rusu, fata de care am o admiratie si un respect deosebite. Analizând intreaga sa viata, vedem un om ce s-a nascut intr-o familie de tarani la poalele Ceahlaului, la mijlocul anilor ’20, un om care, desi situatia initiala nu ii permitea vederi prea largi asupra destinului, a lucrat foarte mult la propria-i persoana si a reusit, in cele din urma, sa razbata, sa invinga o soarta plina de adversitati si sa isi implineasca visele din copilarie – anume de a deveni medic -, ulterior chiar depasindu-si conditia. Vedem o persoana puternica, indrazneata, ce a preluat entuziasmul sangvinicilor, perseverenta colericilor si sensibilitatea melancolicilor deopotriva. O persoana ce a a fost martora atât razboiului, pierderii figurii paterne in timpul acestuia, foametei de dupa razboi si conditiilor grele din perioada in care urma cursurile Facultatii de Medicina din Iasi. Viata i-a rezervat totusi multe bucurii: bucuria unui camin fericit alaturi de bunicul meu, regretatul dr. Dumitru Rusu, interactiunile familiale fiind bazate mai ales pe iubire si respect, dar si bucuria unei stralucite cariere in medicina.

In al treilea rând, o putem privi pe Maria Rusu ca pe o doctorita exceptionala, ce a muncit din greu. Si-a practicat profesia cu multa dragoste si interes, chiar daca a avut si multe functii publice pe parcursul activitatii sale profesionale. O persoana ce a lucrat cu o acuratete greu de imaginat, dar care si-a pastrat mereu demnitatea, onestitatea si spiritul just, ajutând când era nevoie si admonestând când situatia o impunea. Pe lânga toate aceste lucruri, a conturat multe cariere si multe destine ale oamenilor din jurul ei. Un medic ce se mândreste cu recunostinta multor pacienti, in tratarea carora a lucrat cu multa atentie, afectivitate si energie.

Fiind de profesie medic pediatru, a fost un atuu si in ceea ce priveste educarea mea si grija pe care mi-o poarta si in prezent. Mama, bunica si medic, Maria Rusu da dovada de tarie de caracter si verticalitate. Este una dintre putinele persoane cu o experienta de viata atât de vasta din câte mi-a fost dat sa cunosc pâna in momentul actual. M-a invatat ce inseamna sa fiu un om corect, cât de mult conteaza sa fiu un om muncitor si mi-a prezentat limpede beneficiile si satisfactiile morale pe care le ai atunci când respecti aceste reguli. Sunt sigur ca toate cunostintele si invataturile pe care mi le-a transmis, si pe care continua sa mi le transmita, se vor sedimenta si vor iesi la suprafata când voi fi capabil sa le inteleg, concurând la transformarea mea intr-un om mai bun, având garantia atunci când o privesc pe mama mea, dr. Irina Mereuta, fiica ei. Inca o data, se intâlnesc si aici dibacia si precizia cu care bunica mea, dr. Maria Rusu, opereaza in conturarea si formarea de oameni si caractere.

In incheiere, marturisesc faptul ca familia este cel mai important lucru, fiind cea care te va sprijini neconditionat intotdeauna; ma simt binecuvântat si ii multumesc lui Dumnezeu ca am parte de o familie cu oameni minunati, anume mama mea, dr. Irina Mereuta, tatal meu, Sorin Mereuta, si, nu in ultimul rând, bunica mea, Maria Rusu, oameni pe care ii respect si ii iubesc din tot sufletul. Particularizând cazul bunicii, ma raliez proverbului conform caruia: «Dumnezeu nu a putut fi peste tot, asa ca a creat bunicile.»”

Dr. Dumitru Anton – doctor in stiinte medicale: „A facut ca prima zi de lucru pentru mine sa treaca usor si frumos”

„Prima data am vazut pe dr. Maria Rusu pe 15 iulie in 1965. M-am prezentat in Sectia de Pediatrie, unde am fost repartizat ca medic pediatru. A fost prima noastra intâlnire. Am vizitat atunci impreuna sectia, mi-a prezentat colectivul, mi-a acordat toata increderea. Aveam emotii, dar am avut noroc sa gasesc in ea o persoana foarte amabila si foarte grijulie fata de cadrele medicale tinere. Era deschisa, voia sa ne invete, sa ne pregateasca, sa fim buni. Atunci era deja medic primar, alaturi de alti medici renumiti, printre care dr. Angela Filimon sau dr. Elena Olinic. Asa a facut ca prima zi de lucru pentru mine sa treaca foarte usor si frumos, urmare a increderii si curajului pe care le-am gasit la dr. Maria Rusu.

Anii au trecut, am lucrat impreuna, in echipa, pâna in 1979, când a plecat la Directia de Sanatate Publica – DSP Bacau. Intre timp, din 1974 si pâna in 1979, a fost si medic sef de sectie la Pediatrie. Am prins impreuna garzi grele, dar am petrecut si vremuri frumoase.

Imi aduc aminte de o garda intr-o duminica dimineata, la Urgenta. Era vara, prin luna august cred. A venit un grup de copii de gradinita, vreo 6 de toti, deodata, cu intoxicatie acuta. Iesisera la câmp cu educatoarea. Erau din Nicolae Balcescu. Consumasera matraguna, o planta foarte toxica, care ingerata produce reactii atropinice – agitatie, bucurie, stare de euforie. A fost o veselie totala atunci. Strigau lozinci comuniste, recitau poezii cu tovarasul Ceausescu, râdeau. A fost tare amuzant. Erau atât de mici si atât de comici.

Sunt multe amintiri …

A fost repartizata la DSP in 1979, dar colaborarea noastra a continuat – eu, in calitate de medic sef al Sectiei de Pediatrie, ea, in calitate de director al institutiei. In ziua de 9 noiembrie 1979 a venit in sectie si, pur si simplu, m-a nominalizat ca medic sef, la o vizita de dimineata. A chemat tot colectivul format din 14 medici (sectia era mare, avea 240 de paturi) si m-a prezentat ca noul sef. A fost o surpriza pentru toti, dar mai ales pentru mine. Am ramas medic sef de sectie pâna in 2005. In 1986, Spitalul de Pediatrie s-a impartit in doua sectii – I si II, iar eu am preluat sefia Sectiei I.

Asta pâna in 2003, când cele doua sectii s-au unit din nou, a luat fiinta Spitalul de Pediatrie, iar medic sef si director al intregii unitati spitalicesti am ramas tot eu pâna in 2005, când am implinit vârsta 65 de ani. Am ramas in spital fiind medic cu doctorat in medicina si am iesit la pensie, in 2009, la 70 de ani. Deci, la un calcul simplu, jumatate de perioada din toata cariera mea de medic in activitate am detinut aceasta functie pe care mi-a incredintat-o dr. Maria Rusu.
Dupa ce dr. Maria Rusu a plecat la DSP am continuat sa lucram pe teren, in programele de ocrotire a copilului pentru scaderea mortalitatii infantile. Nu uit ziua in care, intr-o dimineata, in Tamasi – Furnicari, am intâlnit pe drum doi copii mici, de 3-4 ani, frati. Dr. Maria Rusu i-a oprit si i-a intrebat unde stau, ce manânca, cum sunt acasa. Am mers dupa ei. Am gasit o casuta mica, cât un bordei, unde mai era unul mic, intr-un patut. Când am revenit cu intrebarea privind mâncarea, cei mici ne-au aratat o gaura in podul casei in care era o oala cu bors de fasole. Si acum ma intreb cum ajungeau ei la acea oala pentru a mânca?

Apoi a fost Cenobilul, in 1986, si munca multa pe teren sa administram iodura de potasiu copiilor pentru prevenirea cancerului tiroidian. Mereu eram pe teren impreuna, prin frig, prin ploaie, pe caldura, ne informam reciproc. Sunt asa de multe amintiri … Nu pot sa spun decât ca ma consider un noros ca am cunoscut-o.”

Dr. Sergiu Stefan Marinescu – doctor in stiinte medicale: „Stia mereu ca se poate baza pe mine”

„Dr. Rusu Maria a fost intotdeauna si este un om cald. Am lucrat impreuna 30 de ani. Tot personalul de la Pediatrie am fost mereu in priza. Ea era tot timpul serioasa, capabila de orice, organizata. Putini oameni ca ea. Mie imi spunea «Neamtu’», din cauza severitatii mele. Tot timpul imi spunea ca sunt sever, prea sever cu pacientii, dar imediat dadea vina pe tineretea mea de atunci.

Când am cunoscut-o era insarcinata. Foarte ordonata, cu relatii foarte bune, constiincioasa, cu un sot foarte bun chirurg. O femeie deosebita, cu o putere enorma de munca. Toti copiii din sectie parca erau ai ei. Era de o blândete rara, le zâmbea mereu, se juca cu ei, le alina suferinta. Mereu era ca un comando in sectie, intra prima in spital si pleca ultima. Tot ce facea era cu multa pasiune. Si-a iubit meseria, isi iubeste semenii. Am avut garzi cumplite impreuna, dar mereu ma chema sa fiu lânga ea pentru ca stia ca se poate baza pe mine. A fost greu in acele vremuri, dar a vazut, a stiut, m-a citit ca si mie imi place mult aceasta meserie. Discutam permanent pe fiecare caz, colaboram, ne sfatuiam. Vremuri frumoase!

Ii doresc tot binele din lume, sanatate multa si sa se bucure de viata. Continui sa o respect si sa o admir. O femeie unica, demna de toata stima.”

Asistent Maria Ioan (pensionata in 2005): „Am cunoscut un om minunat, care a fost mereu acolo unde era nevoie”

„Pe doamna doctor Maria Rusu o cunosc din anul 1966, din Scoala Tehnica Sanitara, unde era profesoara de pediatrie. S-a ocupat in permanenta de ridicarea nivelului de pregatire profesionala atât in scoala, cât si la patul bolnavului, cânde ne lua permanent la vizita in spital si la probele practice. Am invatat foarte multe de la dr. Maria Rusu, dar si mai multe, ulterior, când am ramas sa lucrez in Sectia de Pediatrie. Am colaborat impreuna si in perioada cât a fost medic sef de sectie pâna când a fost avansata ca director al Directiei Sanitare din Bacau. Imi aduc aminte, acum, in ani, ca am prins impreuna cutremurul din ’77. A fost o mobilizare totala, pentru ca sectia a fost deteriorata destul de mult. Am fost chemata pe sectie, iar doamna doctor Rusu era deja acolo. Un om minunat, care a fost mereu acolo unde era nevoie.

A fost o buna organizatoare si in permanenta interesata de bunul mers al sectiei. Imi amintesc acum si de pregatirea pe care a organizat-o pentru o consfatuire nationala, parca prin 1986 era, unde a muncit foarte mult, antrenând tot colectivul pentru lucrari stiintifice. Atunci s-a editat si o carte cu lucrarile prezentate. Stiu ca pentru activitatea desfasurata a fost de multe ori evidentiata si apreciata pentru munca sa in domeniul sanitar.

A fost foarte atasata de noi, de intreg colectivul din spital, venind des in sectie, chiar si atunci când era la Directia de Sanatate Publica. Ne-a vizitat mereu si dupa ce a iesit la pensie. A fost si la iesirea mea la pensie, pe care am sarbatorit-o in sectie.
Ii multumesc pentru toata colaborarea, pentru dragostea pe care mi-a aratat-o mereu si pentru ajutorul pe care mi l-a acordat.”

Dr. Vladimir Corneliac – medic primar obstetrica/ginecologie, sef Sectie I Maternitatea Bacau

„Eu am cunoscut-o pe doamna doctor Maria Rusu mai intâi in calitate de pacient. Era prin anii ’53 – ’54. Copil fiind, cu un tata medic si el, care a infiintat Sectia de Boli Infectioase in Bacau, mereu ma imbolnveam. Aveam un fel de alergie si tot timpul eram prin spital. Asa am cunoscut-o si pe dr. Rusu. O doctorita recunoscuta in domeniu, un bun specialist. Am avut o traditie medicala foarte buna in Bacau, iar dr. Maria Rusu face parte din aceasta elita.

Drumurile noastre s-au intersectat apoi mai târziu, când am devenit si eu medic. Ca fiecare doctor trebuia, pe de o parte, sa asiguram asistenta medicala, iar pe de alta parte sa participam si la organizarea sanitara. Or, dr. Maria Rusu le facea deja pe amândoua, ca director al Directiei de Sanatate Publica. Un profesionist desavârsit.

Tin minte cum m-am trezit cu ea pe sectie, prin 1982 cred, la un control de rutina pe foile de observatie. Asa venea. Nici nu stiai când, in ce zi si la ce ora. Dar discuta foarte mult cu noi, medicii, despre anemia gravidei, cu referire si la anemia copilului, despre femeia negravida. Nu-si trimitea niciodata Corpul de Control sau inspectorii sanitari. Nu! Ea venea personal si discutam direct ca de la medic la medic. Era foarte bine pregatita. Intâi investiga si apoi lua masuri. Dar nu inainte de a discuta cu medicul curant, cu medicul sef de sectie si cu directorul spitalului. Nu era exploziva, nu lua decizii pripite. Un exemplu pentru multi oameni de conducere.

Pe acea vreme ne confruntam cu multe cazuri de malformatii, TBC, SIDA, distrofie, mortalitate infantila crescuta, iar impreuna luam decizii pentru reducerea lor si pentru preventie.
A fost un medic blând, atasat de pacientii sai. Student fiind, am lucrat si cu sotul dumneaei, Ticu Rusu cum ii spuneam cu totii. O familie deosebita.

Ultima oara m-am intâlnit cu doamna doctor Rusu in urma cu doi ani. Era la plimbarea de dimineata, toamna târziu. Am regasit in ea aceeasi energie si vitalitate care au caracterizat-o toata viata.”

Dr. Cornelia Cojocaru – medic primar oftalmologie: „O femeie foarte ferma, dar cu principii foarte bine conturate”

„M-as raporta vizavi de personalitatea doamnei doctor Rusu la doua intervale de timp, sa spun. Primul ar fi in perioada ’76 – ’80 când am ajuns, prin repartitie guvernamentala, la dispensarul din comuna Nicolae Balcescu, iar doamna doctor era atunci medic-director al Directiei de Sanatate Publica Bacau. Si daca vorbesc despre dumneaei in acea perioada, o descriu ca pe o femeie foarte ferma, cu principii foarte bine conturate si chiar severa, in anumite situatii.

Daca ma raportez la un moment mai incoace, spre timpurile de acum, privesc lucrurile cu alti ochi. As mentine calitatea doamnei doctor de a fi ferma, iar severitatea as putea sa o inlocuiesc cu rigurozitatea si responsabilitatea. As mai spune insa ca a fost, si cred ca mai e, un bun organizator, coordonator si un om de echipa.

In acea perioada, Directia de Sanatate Publica a avut o echipa de medici inspectori redutabili, doar enunt câtiva – dr. Vasile Lezeriuc, dr. Mircea Papadopol, dr. Dumitru Anton, dr. Nicola Petre – o lista lunga, dar cu oameni de calitate si foarte buni profesionisti, alaturi de doamna dr. Maria Rusu care facea parte din aceasta echipa de elita.

O femeie cocheta, foarte decisa in a-si pune in aplicare hotarârile pe care le lua, o sotie foarte devotata, o mama care si-a ocrotit si indrumat bine fiica, un om de la care ai avut ce sa inveti. Pentru ca viata vremelnic te pune in anumite pozitii când esti obligat sa iei anumite decizii, eu am avut ce invata de la dr. Maria Rusu in perioada când am colaborat.

Un om corect, profesionist. A fost lânga mine intr-o situatie care tinea de viata mea privata, in anii ’81 – ’83, când faceam o specializare la Bucuresti si când starea de sanatate imi punea in cumpana prezentarea mea la postul obtinut cu mari eforturi in Bacau. Erau posturi dure de rezidentiat, dar au fost din partea doamnei doctor niste sfaturi care au contat foarte mult in decizia mea de atunci. A fost atunci un moment mai dificil din perioada pregatirii mele profesionale, in care m-a ajutat mult.

Am revazut-o de multe ori. Când venea pe la Directia de Sanatate Publica, eu fiind director pe atunci acolo, o primeam mereu cu mult respect, pentru ca merita asta din plin. Bineinteles ca disparuse dintre noi acea relatie de subordonare, de amintire din perioadele de inceput, când eram aruncati in vâltoarea practicii medicale, când aveam mari responsabilitati, pentru ca faceam de toate – si igiena, si vaccinari, si igiena comunala si alimentara, si copii si adulti, care te obligau sa te ancorezi in viata comunitatii in care lucrai.

Acum revederea e placuta, dar e atinsa de umbre de tristete pentru ca timpul trece, lasa urme, nu iarta pe nimeni. Dar ramân amintirile. Sper sa fie in continuare sanatoasa, sa se bucure de alte privilegii ale vietii pentru ca investim foarte mult intr-o perioada din viata in profesie, mai neglijam anumite lucruri si când ajungi pe un alt platou dupa un anumit timp realizezi ca poate merita ca, la un moment dat, sa inversezi valorile.”

Dr. Maria Stoian – medic primar pediatru (pensionar): „A avut incredere in mine. Si mi-a dat curaj.”

„Sunt numai cuvinte de maxima lauda pentru doctorul Maria Rusu, un om cinstit, muncitor, constiincios. Am venit in Bacau in 1974, iar ea era sef de sectie pe atunci. Imi aduc aminte de punctualitatea ei, de respectul pentru cei din jur, de energia ei. Pur si simplu nu te puteai tine dupa ea. Isi iubea pacientii, nu facea deloc diferente intre ei. Cu ea in sectie aveai impresia ca permanent e cu tine, ca te protejeza si te sustine.

La petreceri ea si sotul, dr. Dumitru Rusu, erau sufletul distractiei, dansau, erau veseli.
Nu s-a rupt deloc de spital. Este un om deosebit, cum mai rar intâlnesti. Din 1987, spre final de an, m-a luat lânga ea la Directia de Sanatate Publica, in ideea de a ma lasa urmas. A avut incredere in mine. Am intrebat-o mereu de ce m-a ales pe mine si mi-a raspuns simplu – «Pentru ca esti un medic profesionist, pe care ma pot baza oricând». Mi-a dat curaj sa fiu mereu la inaltime. Sa fiu ca ea!

Din tot sufletul ii doresc sanatate, sa aiba viata lunga si sa ramâna acelasi om cinstit si muncitor, pozitiv si plin de energie. O iubesc din tot sufletul!”

Asistent Rica Popa (pensionar): „Viata ei a fost spitalul. Si copiii.”

„Am cunoscut-o pe doamna doctor Rusu Maria la inceputul carierei mele, in calitate de director al Spitalului de Copii. Era in 1960. M-a primit cu bratele deschise, cu un zâmbet larg, care mi-a dat curaj si incredere imediat. Ne-a initiat si ne-a ocrotit pe toti, cât am fost lânga dumneaiei. Am lucrat apoi, impreuna, când a fost in calitate de medic, in Sectia de Pediatrie. S-a luptat mult pentru ca Bacaul sa aiba un spital de pediatrie de sine statator. Apoi a continuat colaborarea cu noi si când a ajuns la Directia de Sanatate, unde a fost director pâna a iesit la pensie. A pastrat mereu legatura cu noi. Era un colaborator bun, un profesionist, un coleg bun, care iubea foarte mult copiii.

Cât a fost medic in spital permanent a creat o atmosfera placuta in jur. Nu am decât cuvinte de lauda, de apreciere si gânduri frumoase despre dr. Maria Rusu. Nu s-a rupt niciodata de spital, nici cât a fost in activitate, nici dupa ce a iesit la pensie. Viata ei a fost acolo. Acolo, cu noi si copiii. Tine mereu legatura cu noi si acum, cu medicii, mereu ne pregateste surprize frumoase.
Ultima data ne-am vazut in octombrie anul trecut, in spital. Am intâlnit acelasi om plin de viata, tonic, energic. Mi-a vorbit despre nepotul sau, Alexandru, pe care il adora. Nu pot sa-i doresc decât tot binele din lume, bine pe care intotdeauna l-a oferit semenilor.”

Dr. Elena Orghidan – medic primar pediatru (pensionar)

„Am numai cuvinte bune, de lauda si de profunda admiratie la adresa doamnei Maria Rusu. Am lucrat 20 de ani impreuna in Pediatrie. O fire activa, indrazneata, muncitoare. Toata iubirea mea e indreptata acum spre ea. Un om bun, un confident, un coleg de nadejde, foarte dedicat carierei si dragostei pentru copii.”

Dr. Dumitru Iaut – medic primar Unitatea de Primiri Urgente in Spitalul Judetean de Urgenta Bacau:
„Avea un stil riguros de a conduce.”

„Dr. Maria Rusu. Un conducator foarte bun, un om de suflet, un bun organizator. La fel cum Medicina e viata mea, iar Urgentele sunt ca si copilul meu, asa era si pentru ea, cu diferenta ca ce inseamna pentru mine Unitatea de Urgente a insemnat pentru ea Pediatria, cât a fost in activitate, dar si dupa ce a iesit la pensie. Eu sunt in Urgente din 1976. Dr. Maria Rusu era pe atunci inca medic sef la Sectia de Pediatrie, dar ne-am cunoscut mai bine in perioada când a fost la Directia de Sanatate Publica. Avea un stil de a conduce riguros, poate chiar sever, dar intelegator. Iar deciziile pe care le lua erau intotdeauna ferme si corecte. Pe Irina, fiica ei, am avut-o stagiara aici. Pe acea vreme stagiarii erau in subordinea sefului Policlinicii si a directorului de spital. Insa ea niciodata nu a facut presiuni asupra noastra, ca medici, pentru fata. Era si este un om echilibrat, mereu a fost asa, si foarte, foarte corect, cu o tinuta, o atitudine, o purtare ireprosabila. Un medic de calitate, bine pregatit profesional din toate punctele de vedere.”

Consfatuirea Centrala de Pediatrie (adevarat Congres National de Pediatrie), Bacau, 18 – 17 octombrie 1986

La nunta fiicei dr. Elena si Culita Popa

29.III.1978 Bacau, Casa de Cultura, sala mare, spectacol Sindicatul Sanitar

In anul 1962, in fata Sectie de Pediatrie Bacau, impreuna cu o delegatie suedeza care a vizitat spitalul

La deschiderea Spitalului de Copii (1961), pe scara de la intrare, alaturi de alti medici – dr. Stelian Popa, dr. Gh.Scriitoru etc

Consfatuirea Centrala de Pediatrie, Bacau, octombrie 17 – 18 octombrie 1986, prezidiu Casa de Cultura

In sala de sedinte Spital de Pediatrie, la raportul de garda (1976)

Alaturi de Alexandrina Gainuse, prim secretar, si un grup de reprezentanti ai Comitetului National de Cruce Rosie (1982)

Amintire de la elevele din anul II Pediatrie, 8 iulie 1967

In prezidu, 1984

Amintire, 23 august 1974

Decupaj dintr-o pagina a ziarul „Steagul Rosu”, anii ’85 – ’86

Dr. Maria Rusu alaturi de colegele sale de la Liceul „Calistrat Hogas” Piatra Neamt, dupa Bacalaureat (1946)

In sectia de Pediatrie, impreuna cu delegatia suedeza, 1964

Conferinta Judeteana a Asociatiei Nationale a Veteranilor de Razboi (28 iunie 2007)

La absolvirea liceului, in 1946