Acum 70 de ani apărea o carte fermecătoare, care a făcut istorie. E vorba despre „Micul Prinţ” de Antoine de Saint-Exupéry, cea mai tradusă carte din literatura franceză, o poveste şi pentru copii, dar şi pentru adulţi. Pe care, după ce ai citit-o, nu o poţi uita. Pentru că sub o formă extrem de simplă, în această micuţă carte se întâlnesc toate întrebările care ne dau bătăi de cap într-o existenţă.
Iar autorul ne face să înţelegem un lucru extraordinar prin intermediul simpaticului său personaj care ne aminteşte că „esenţialul nu se vede cu ochii” şi că „numai cu inima putem vedea lucrurile aşa cum sunt”. Asta dacă nu trădăm micul prinţ din noi, copilul care ne locuieşte. Cartea lui Saint-Exupéry trebuie citită cu inima, aşadar, numai astfel dezvăluindu-şi profunzimea, dincolo de aparenţa unei încântătoare poveşti cu o făptură micuţă, de un blond auriu, având la gât o lungă, lungă eşarfă.
Şi când te gândeşti că acest text minunat a fost considerat „nătâng” de mulţi editori din Hexagon, cartea apărând la New York, în dublă versiune, franceză şi engleză. După care va colinda pur şi simplu întreaga lume, fiind tălmăcită în peste două sute de limbi şi dialecte. Iar acum, la 7o de ani de la lansare, o prestigioasă editură franceză, Gallimard, a scos o amplă ediţie aniversară, sub titlul „Frumoasa istorie a Micului Prinţ”. Ediţia conţine textul original şi un voluminos dosar inedit, fotografii şi desene ale lui Exupéry, articole, cronici despre carte şi semnificaţia ei, analize despre felul cum a fost receptată în timp.
Această excepţională carte omagială va fi, din fericire pentru noi, tradusă şi în română, urmând să apară peste ceva timp la Editura RAO. Şi nu este puţin lucru faptul că un român, scriitorul şi regizorul Virgil Tănase, are o contribuţie importantă la realizarea acestui volum special. El semnează în cadrul dosarului critic un eseu numit „Temele din Micul Prinţ”, susţinându-şi, printre altele, ideea că la Saint-Exupéry omul este o fiinţă duală şi că „acest copil care ne locuieşte, acest Mozart care există în fiecare dintre noi şi pe care normele stupide ale existenţei sociale îl împiedică să se împlinească este firul de lumină care trece prin carnea noastră perisabilă, agăţată vremelnic pe acest fir ca o rufă pusă la uscat. El este permanenţa, partea noastră de imortalitate”. Frumos spus, nu-i aşa? Să nu ignorăm această parte a noastră nemuritoare şi micul prinţ din noi.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
