Accent: Domnul

În anii studentiei, teatrul la care mergeam cel mai des era BULANDRA. Erau acolo cele mai bune spectacole din Bucuresti, adevarate evenimente. În aceeasi cladire, la etaj, se afla si "Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica "I.L. Caragiale" si pentru toti studentii, spectacolele de la "Bulandra" constituiau cea mai buna, mai directa, palpabila scoala de teatru. Nu lipseau de la nicio reprezentatie si revedeau aceeasi montare de zeci de ori, seri la rând, pentru a "fura" meserie. Cel care dadea stralucire unica acelui teatru era Liviu Ciulei, caruia toti îi spuneau, simplu, Domnul. Ceea ce suna ca un fel de titlu regal, de majestate, într-un timp al tovarasilor. Pentru ca, sa fii, sa ramâi "Domn" în vremurile dictaturii comuniste, era semnul distinct al nobletei spirituale, sufletesti. Conducând Teatrul Bulandra, Domnul i-a imprimat un stil, creând o înalta scoala de arta scenica, un loc de referinta pentru istoria teatrului românesc. Dar, faptul ca era altfel construit, ca un aristocrat al spiritului, nu i-a fost iertat. A fost mereu hartuit de cenzura, desi adusese României atâta glorie, premiul de la Cannes pentru "Padurea spânzuratilor", dar si altele, la mari festivaluri de film. Spectacolele sale, invitate în strainatate, stârneau aplauze entuziaste pentru viziunea regizorala novatoare. Dar toate acestea nu au contat pentru cerberii vechiului regim, iar Liviu Ciulei a fost nevoi sa-si paraseasca tara. Si-a continuat în America activitatea de regizor si profesor de teatru, consolidându-si renumele. A confirmat astfel, din nefericire, o meteahna româneasca veche, aceea ca nu stim sa ne pretuim valorile. Despre Liviu Ciulei se pot spune o sumedenie de lucruri, cariera lui fiind una fabuloasa. Eu îmi amintesc minunatele spectacole: „Cum va place”, „Visul unei nopti de vara”, „Hamlet”, „Furtuna” de W. Shakespeare, „O scrisoare pierduta”, „Leonce si Lena”, „Play Strindberg” „Desteptarea primaverii”. O simpla cautare pe Google va poate furniza informatiile dorite. Puteti si sa ascultati pe Net câteva dintre interviurile pe care le-a acordat de câte ori a revenit în tara, dupa anii ’90, când a mai pus spectacole în scena, lucrând cu noua generatie de actori. Carora le-a lasat o impresie de neuitat. Pentru ca Liviu Ciulei raspândea un fel de magie si era unic si pentru modul în care stia sa iubeasca actorii, sa se apropie de ei, sa le descopere un potential nebanuit. Nu era genul de regizor care sa impuna, tipul dictatorial, dimpotriva, îi lasa liberi pe actori, astepta de la ei sa fie creativi, îi asculta, îi urmarea atent, sugerând ce voia prin indicatii date în soapta, cu infinita delicatete. Om de teatru total, actor, scenarist, regizor, scenograf, cineast de anvergura, Liviu Ciulei stia toate tainele acestor arte, carora le-a dedicat întreaga viata. Pe care si-a construit-o (ca un arhitect talentat ce era) sub semnul armoniei si al generozitatii. Ne va lipsi mult Liviu Ciulei, Domnul, un simbol al nobletei de spirit, calitatea atât de rara în stilistica vremurilor noastre.
Carmen Mihalache