Accent: De Martisor

Exista în lumea de azi o aglomerare haotica de semne, de informatie, astfel încât alegerea unui subiect devine foarte dificila. Dar, pentru ca astazi este prima zi de primavara, drept martisor m-am gândit la ceva luminos, bun, senin. Cum mai multe reviste îmi semnalau centenarul Nicolae Steinhardt, mi-am amintit câteva dintre minunatele îndemnuri ale parintelui de la Rohia, de pe vremea când citeam extraordinarul "Jurnal al fericirii". Si cred ca e un martisor foarte potrivit pentru cei care-si cauta împlinirea si linistea sufleteasca. Nicu Steinhardt (asa-i spuneau prietenii, si a avut multi) era un mare iubitor de taifas, de stat pe îndelete la vorba. Asa ca, în ultima parte a vietii, mai ales, a fost un interlocutor preferat pentru multi admiratori ai scrierilor sale, care i-au luat niste substantiale interviuri, si amintesc aici cartea lui Ioan Pintea. În timpul acelor dialoguri libere, descopereai un om fermecator, de mare vigoare intelectuala, care-si expunea cu verva ideile, acestea fiind foarte actuale. De aceea, Steinhardt a fost perceput ca un model, ca un învatator care te îndruma subtil, cu delicatete, spre gasirea sensului vietii, spre aflarea starii de fericire. Se stie ca, dupa perioada detentiei din anii comunismului, el a devenit un om profund religios, decoperind credinta si convertindu-se la crestinism. Prin tot ce a scris despre anii de închisoare, el a reusit sa transmita un mesaj luminos, optimist, insuflându-le si altora taria de caracter, o însusire atât de rara, necunoscuta multor oameni. Iar ceea ce mi-a placut cel mai mult la Steinhardt a fost si este acea nobila morala a bunatatii. În "Primejdia marturisirii", el ne spune cât se poate de limpede ca putem avea multe: inteligenta, cultura, istetime, supracultura, doctorate, supradoctorate, ca e o adevarata moda acum cu vânarea titlurilor academice. Dar ca toate acestea sunt în zadar daca suntem "rai, haini, mojici si vulgari, prosti si nerozi".Toate se duc pe apa sâmbetei, nu fac nici doi bani daca nu sunt însotite de bunatatea inimii.
"Nimic nu poate înlocui nitica bunatate sufleteasca, nitica bunavointa, toleranta si întelegere". Ne mai spune si alt lucru important parintele de la Rohia, ca nu trebuie sa confundam simplii facatori de carti cu scriitorii, simplii memorizanti de informatii cu oamenii de cultura. Daca acestia nu sunt si buni, degeaba. Cultura presupune bunatate si o subtirime a caracterului în credinta profunda a unui mare carturar si om, care ne-a dat câteva tulburatoare lectii de viata. Pe care ar fi bine sa le primim, pentru a descoperi sensul fericirii, inaccesibila celor "pizmareti, badarani, rai la suflet". O lectura din scrierile atât de vii ale lui Nicolae Steinhardt este ca o primenire binevenita, ca o proaspata briza în acest început de primavara.
Carmen Mihalache