15 noiembrie 2024

Acasa

Ne-a scris o doamna din Canada, stabilita acolo – daca am inteles bine – de mai multi ani si in aceasta vara ar vrea sa vina acasa, impreuna cu nepotii sau copiii. Dorinta ei ar fi ca in aceasta „excursie” copiii sa fie integrati, sa participe la activitati culturale specifice, astfel ca acestia sa ia cunostinta, sa participe efectiv la diferite manifestari.

Laudabil gând, interesant „traseu”. Doamna, de când ati plecat dumneavoastra din tara, din Bacau, s-au schimbat foarte multe lucruri, noi suntem bine, multi dintre noi muncim, la stat sau in economia privata, iar in timpul liber – atât cât il are fiecare – il folosim cum ne taie capul.



Eu am trei nepoti, un coleg are doi copii, o alta colega are doar unul, si unul pe drum, in Bacau sunt mii de copii, elevi, studenti, tineri specialisti, altii someri, o parte nici macar atât. Ca peste tot in lume.

Copiii dumneavoastra pot afla, pot participa la multe evenimente, pot vedea suficiente institutii culturale pentru a-si face o imagine asupra a ceea ce este Bacaul cultural, economic, institutional, turistic.

Ati pomenit de Biblioteca, sunt mai multe, avem, si in cartiere, filiale ale celei judetene, este una foarte bogata la Centrul Cultural International „George Apostu”, alta la Casa Memoriala „Bacovia”, una de specialitate la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” (aici sunt trei expozitii extraordinare, de istorie, etnografie si pictura, dar si Biblioteca pentru copii), cred ca si la Casa de Cultura „Vasile Alecsandri” sau la Complexul Muzeal „Ion Borcea”.

Acolo au loc zilnic diferite intâmplari culturale de o mare expresivitate si interes pentru copii, dar si pentru maturi. Ati putea sa vizitati acele lacasuri de cultura, cum de interes intr-o vacanta sunt expozitiile permanente de la galeriile ALFA si „Frunzetti”, la galeriile private KARO sau Transart, cea de la Casa Memoriala „Nicu Enea”, apoi Vivariul.

Toate portile sunt deschise zilnic, acum aveti ocazia sa vizitati Biserica Precista, noua Catedrala Ortodoxa „Inaltarea Domnului” sau Catedrala Catolica „Sfintii Paul si Pavel”. Mergeti, doamna, in parcurile orasului, pe malurile Bistritei, Siretului, la Tescani, unde a compus George Enescu opera Oedip, la Comanesti sau Moinesti, unde s-a nascut Tristan Tzara, intrati in librarii, la Teatrul de Animatie sau Teatrul „Bacovia”, daca mai au reprezentatii. Doamna, deschideti Google, presa locala, simtiti-va ca acasa!


Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Alte titluri

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014