Despre clasa politică se spune că este măsura exactă a societății. Dacă printre noi avem gunoaie care nu se vor da deoparte de la a face matrapazlâcuri de tot felul, numai să le aducă bani, prosperitate, succes pe toate planurile, la fel și în politichie vor fi asemenea specimene care vor căuta să tragă cât mai mult pe turta lor, în dauna generală a poporului. Nu le va cere nimeni socoteală, nici DNA-ul sau Justiția, nici opoziția sau sindicatele. Nici măcar „haștagiștii”, filozofii, actorii sau vedetele rock pe care, acu’ un an și ceva, îi vedeam leșinând pe stradă, de grija Ordonanței 13.
Acum, procurorii nu se mai bagă în seamă ca pe vremea Codruței, iar judecătorii nu se mai plâng că le vor fi tăiate pensiile de serviciu. Despre sindicate, nu mai spun, căci le-au închis gurile de când liderii lor au fost devoalați cu averi pe care nu și le puteau justifica. În plus, de când nu mai prezintă interes, picând examenul din toamna trecută, micile partide înființate de inadaptații marilor formațiuni politice abia mai scot câteva litere prin presa centrală. Din acest „irenism” general, nu putea lipsi nici opoziția.
Mai somnolentă ca niciodată, cu un lider care pare că mai mult plânge (în comparație cu urletele, rareori justificate, ale tribunului, în vremurile de debut ale democrației), opoziția preferă să se bucure de plajele din sudul Litoralului, sorbind dintr-un cocktail fără alcool … în așteptarea unui dezastru al guvernării. Nu mai mișcă nici măcar poleiții de la AUR, partidul dat pe „mute” de un drogat care se credea Che Guevara Parlamentului. Și asta în vreme ce „partidul meu” zburdă liniștit, în cârpeala politică ce ei o numesc guvernare, având, însă, grijă să le netezească drumul firmelor de partid spre tezaurul adus dintr-un click de la bogații lumii. Totul este liniștitit, ca o partidă plicticoasă de pescuit, pe o baltă dintre dealuri, unde abia mai adie vântul.
Ca un moment prelung de reculegere, ținut în amintirea unor vremuri mai agitate, când străzile erau umplute de sindicaliști, programele tv pline de anchete care țineau treaz românul, cu telecomanda la piept, până mijeau zorile, și microfonul Parlamentului sufocat de opoziție. Să fie ăsta calmul dinaintea furtunii?
