Esenţe emblematice
Dacă Alexandru Piru afirmase despre Eugen Simion (1933 – 2022) că este „cel mai penetrant analitic al literaturii române actuale”, poetul a exprimat în cheie aluziv-meditativă: „Risipiţi-mi fostul nume, într-o urnă în mormânt,/ Cine-am fost nu mai contează, nu contează cine sânt./ Elegia unui număr, lângă ruga unui pom,/ E mai grea ca elegia, prin cuvânt, a unui om.” (Din poezia dedicată de Adrian Păunescu „Criticului Eugen Simion, arhitect al noii generaţii literare”, în volumul „Locuri comune”, 1986)
La judecata literelor
Academicianul Marin Voiculescu i-a conspectat opera critică (în „Eternitatea spiritului românesc”, Iaşi, Editura „Junimea”, 1985), extrăgând citate ilustrative pentru ideea că lui Eugen Simion nu i se „mai pot ignora opera, curajul, numele”. Există o soluţie în toate, ne linişteşte criticul literar: „Ceea ce raţiunea refuză ia în primire poezia”, căci poetul este „cel care, cu ajutorul metaforei, vrea să refacă unitatea şi armonia pierdută a existenţei”. Fără să recurgă la jocuri de cuvinte, aşază două concepte într-o relaţie de complementaritate: „Poetul are sentimentul ideii, în timp ce criticul are ideea sentimentului”.
Filozofia lui este una constructivă: „Demitizat, demistificat, desacralizat, omul trebuie totuşi să trăiască”, însă pentru aceasta „are nevoie de valori şi de exemple care să-i redea încrederea că viaţa nu-i o pasă absurdă, că ceea ce face el nu-i fără rost, că libertatea şi frumuseţea morală nu sânt două vorbe goale”. În consecinţă, „a face este verbul cel mai demn de vocabularul nostru”.
Cultură şi tradiţie
A inventaria un anume fond cultural şi a constata că România este performeră la acest capitol implică o atitudine adecvată: „Cine iubeşte tradiţia şi vrea dezvoltarea ei, cine este cu adevărat patriot nu face din cultura trecutului un instrument de a lovi pe contemporani şi a limita libertăţile spiritului creator”. Mai explicit: „Cei care tind să divizeze cultura din trecut şi să clasifice valorile nu după calitatea lor estetică, ci după pasiunile şi interesele lor limitate dau dovadă de un irespect grosolan faţă de tradiţie, pe care, altfel, o pot copleşi cu vorbele lor mari şi goale”.
Limba română, (în) grija Academiei şi a şcolii
Cea mai clară dovadă a interesului arătat de Eugen Simion, ca preşedinte al Academiei Române, limbii române se află în cuvântul-înainte la DOOM, ediţiile a II-a (2005) şi a III-a (2021), găsind cu mâhnire că româna „este urâţită, simplificată, traumatizată de unii vorbitori fără carte şi fără bun-simţ”. La 14 iunie 2018, când a venit în Bacău pentru a celebra la zi bicentenarul naşterii lui Vasile Alecsandri la universitatea care poartă numele poetului, am ţinut să-i relatez o stare de lucruri pe care acad. Maya Simionescu, care îl însoţea, a calificat-o drept „un dezastru, ceva de necrezut”: de circa două decenii, în liceele pedagogice nu se mai predă limba română. Au comunicat amândoi celor îndrituiţi să ia atitudine, ceea ce se pare că s-a şi întâmplat.
.
