În fapt, în noaptea Sfintei Învieri, interdicţiile de circulaţie instituite prin Ordonanţa Militară nr. 3 îşi încetaseră efectele, ca de altfel toate ordonanţele militare ce se motivau pe Decretul Nr. 195/2020 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgenţă. Acest prim Decret, valabil 30 de zile, stabilea cadrul general al instituirii stării de urgenţă şi interdicţiile ce se pot aplica, respectiv limitarea drepturilor cetăţeneşti, din care vom enumera doar câteva din anexa nr. 2 la Decret, respectiv: „Măsurile de primă urgenţă cu aplicabilitate graduală 1. Izolarea şi carantina persoanelor provenite din zonele de risc;…3. Limitarea sau interzicerea circulaţiei vehiculelor sau a persoanelor în/spre anumite zone ori între anumite ore, precum şi ieşirea din zonele respective; 4. Interzicerea graduală a circulaţiei rutiere, feroviare…; 5. Închiderea temporară a unor restaurante, hoteluri, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociaţiilor şi ale altor localuri publice…”
Decretul a fost aprobat de Parlament prin Hotarârea nr.3 din 19 martie fără nici un amendament într-un singur articol. Decretul stabilea doar cadrul general, detaliile urmau a fi stabilite prin ordonanţe militare conform art. 4 pct. 2 din Decret, după care: „Măsurile de primă urgenţă cu aplicabilitate graduală prevăzute la pct. 1 – 7 din anexa nr. 2 se dispun de ministrul afacerilor interne sau de înlocuitorul legal al acestuia, cu acordul prim-ministrului, prin ordonanţă militară.” De asemenea, OUG nr.1/1999, care a creat cadrul legal general de instituire a stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, a reglementat şi condiţiile de redactare a Ordonanţelor Militare prevăzând la art. 24 că:
„Ordonanţa militară sau ordinul cuprinde: a) titlul şi numărul; b) autoritatea emitentă; c) baza legală a emiterii; d) perioada de aplicare.”
Având în vedere că Ordonanţa Militară nr.3 (care a instituit condiţiile declaraţiilor de deplasare) nu cuprindea perioada pentru care erau valabile interdicţiile de circulaţie, conform unui raţionament simplu, valabilitatea actului subsecvent, adică a ordonanţei militare nu puteau depăşi termenul de valabilitate a actului principal căruia i s-a subordonat. În speţă, Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă care a expirat pe 16 aprilie. Practic, efectele Ordonanţei Militare 3 şi toate interdicţiile instituite au încetat pe data de 16 aprilie. Prelungirea stării de urgenţă printr-un alt decret nu presupune prelungirea termenului de aplicare a primului Decret . Şi asta pentru că în conformitate cu prevederile OUG nr.1/1999 art. 5 decretul de instituirea a unei stări de urgenţă are o viaţă scurtă, 30 de zile. Prelungirea stării de urgenţă prin alt decret nu înseamnă prelungirea valabilităţii actului iniţial. Ci naşterea unui nou act ce reglementează un nou termen pentru aceeaşi situaţie ori o situaţie aproximativă şi care dă naştere altor acte subsecvente. Or, Ordonanţa Militară nr. 3 este/era motivată si subsecventă primului decret „expirat”. De altfel, prin Decretul de prelungire a stării de urgenţă în mod implicit se recunoaşte că pentru aplicarea noului Decret trebuie refăcută procedura, astfel că ordonanţele militare de până acum nu se prelungesc sine-die. Iată textul ultimului decret de prelungire a stării de urgenţă: „ART. 3… (2) Implementarea măsurilor de primă urgenţă cu aplicabilitate directă, prevăzute în anexa nr. 1, este în responsabilitatea ministerelor de resort şi a celorlalte organe de specialitate, potrivit domeniilor aflate în competenţa acestora, în măsura în care prin prezentul decret nu se stabileşte altfel. (3) Măsurile de primă urgenţă cu aplicabilitate graduală prevăzute la pct. 1 – 6 din anexa nr. 2 se dispun de ministrul afacerilor interne sau de înlocuitorul legal al acestuia, cu acordul prim-ministrului, prin ordonanţă militară, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.”
Noul Decret de prelungire a stării de urgenţă, nu prelungeşte şi anterioarele ordonanţe militare. În consecinţă, până la emiterea unui nou ordin militar care să reglementeze modul de aplicare a interdicţiilor prevăzute în noul decret, primul decret, pe care se întemeiază Ordonanţa Militară nr.3, dar şi aceasta din urmă şi-au încetat efectele.
Mai mult de atât, prin hotărârea de aprobarea a celui de al doilea decret de prelungire a stării de urgenţă, Parlamentul, ca for decizional, a aprobat Decretul preşedintelui de prelungire a stării de urgenţă aşa cum a fost formulat (neavând posibilitatea de intervenţie pe textul Decretului). Dar, Parlamentul a adăugat în hotărârea de aprobare unele prevederi ce vin în coliziune cu prevederile art. 2 din Decret, care a restrâns exercițiul „dreptului la viață intimă, familială și privată; inviolabilitatea domiciliului; dreptul la învățătură; libertatea întrunirilor; dreptul la grevă; dreptul de proprietate privată; libertatea economică”. Astfel, Hotărârea Parlamentului în art. 2 prevede că: „Pe durata stării de urgenţă, restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi se dispune numai prin acte normative cu putere de lege…. art. 3 modificarea, completarea sau abrogarea, după caz, a unor dispoziţii prevăzute în acte normative cu putere de lege, motivate de prevenirea şi combaterea epidemiei covid-19, se dispune numai prin acte normative cu putere de lege.”
După cum ştim, ordonanţa militară emisă de ministru nu are putere de lege. În art. 4 a Hotărârii de aprobare a celui de al doilea decret, Parlamentului a dispus: „Pe durata stării de urgenţă, Guvernul va acţiona pentru deplina respectare şi aplicare a Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale…” Analizând sumar art. 4 observăm că acesta anihilează prevederile art. 2 din Decret privind restrângerea unor drepturi, deoarece obligă Guvernul la „deplina respectare (sub.n.) a Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului”. Şi atunci, ce va respecta Guvernul? Decretul ori hotarârea de aprobare? Care normă prevalează? Conform Constituţiei, art. 93, Preşedintele României poate să instituie, potrivit legii (sub. n), starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară, dar are nevoie de încuviinţarea de către Parlament a măsurii, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia. Parlamentul are ultimul cuvânt, în termeni profani. Pe de altă parte, tot conform Constituţiei art. 73, Ierarhia normelor e aceea de, legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare. Reglementarea regimului stării de asediu şi al stării de urgenţă, conform aceleiaşi Constituţii, art.73, pct. 3, lit.g, e prin lege organică. Preşedintele a invocat în preambulul Decretului, ca normă de abilitare şi prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/1999, privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, adică, mai nou, ordonanţa atacată la CCR de Avocatul Poporului. Concluzia ar fi, în acest moment, că „restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi “, în absenţa unor norme care să circumscrie aceste îngrădiri prevederilor Hotărârârii nr. 4/2020 din 16 aprilie 2020 pentru încuviinţarea măsurii privind prelungirea stării de urgenţă şi ne referim la art. 2-4 enunţate mai sus, face ca premierul Orban şi guvernul să se afle pe nisipuri mişcătoare iar excesul de zel al unor autorităţi, de prelungire a unor interdicţii „expirate”, le poate dăuna grav carierei şi nu numai.
Jr. Adrian M. Ionescu
