Opt tineri subofițeri își încep de astăzi cariera militară alături de noi și sunt pregătiți să își îndeplinească cu succes misiunile ce le vor fi încredințate.
Comanda unității le-a adus la cunoștință câteva aspecte despre istoricul unității, complexitatea și importanța misiunilor desfășurate în cele 8 județe din competența teritorială a Grupării de Jandarmi Mobile Bacău și le-a urat mult succes în cariera militară, asigurându-i de toată deschiderea și solicitudinea pentru integrarea, cu succes, în activitățile specifice unității.
Cei 8 subofițeri au fost repartizați la detașamentele de ordine publică ale unității și vor participa la toate misiunile pe care le desfășurăm.
Timp de 6 luni, un tutore profesional, împreună cu ceilalți colegi cu experiență, le va îndruma primii pași în carieră.