A vrut sa se mute la oras, dar a nimerit tot la tara

“Palura din Serbanesti/ Cu doua gospodarii/ Si o droaie de copii.” Asa se prezinta Gheorghe Palura, locuitor al cartierului de peste 40 de ani. Avea jumatate din vârsta de acum când a decis ca este timpul sa-si paraseasca satul natal. „Noua copii purtam in scoala pe atunci, isi aminteste batrânul. Eu lucram la CAP si nu aveam cu ce plati atâtea chirii in Bacau. Am cumparat aici teren si am facut o casuta pe Siretului 79. Acum ii zicem «Casa memoriala». In jurul ei si-au cladit copiii casele lor.” Gheorghe Palura isi aminteste ca, atunci când s-a mutat cu toata familia pe Siretului, ulita era aproape pustie. Acum este plina de vile, „dar tot ca la tara arata”. Din cei 9 copii pentru care parintii si-au stramutat toata gospodaria, mai traiesc 7, „toti bine aranjati, fiindca au invatat si au muncit, spre multumirea noastra”. Doi dintre baieti, Neculai, ofiter de graniceri, mort in misiune, si Constantin, mecanic auto, „au plecat asa cum nu e drept, inaintea mea si a nevestei mele”. Ceilalti sunt un motiv de lauda si bucurie pentru tatal lor. Gheorghe e la Tulcea, in Marina Comerciala, Stelian e macelar in Spania de 6 ani si a reusit sa-si cumpere acolo un apartament, Petru e mecanic, Gelu este cel care a ridicat vila de la poarta, Florinela si-a deschis un magazin pe Mioritei, Lizica locuieste in Bucuresti si este maritata cu un maior, iar Marioara s-a casatorit cu un italian. „Toti sunt bine si toti ma ajuta. Altfel nu stiu cum m-as descurca. Am o pensie de 350 de lei, fiindca anii de CAP i-am pierdut, iar la Gostat la Traian am lucrat doar 11 ani dupa ce m-am mutat in Bacau. Norocul meu ca nu am nevoie de medicamente. Nu iau nicio pastila. Nu beau, nu fumez, nu inghit pilule. Pensia toata se duce pe curent si gaze.” Chiar daca pare vesel si multumit, pe Gheorghe Palura nu l-au ocolit necazurile, dar le-a privit intotdeauna ca pe o incercare a vietii. „11 ani mi-a stat nevasta la pat si am ingrijit-o. A fost la bai, la Vatra Dornei, intr-un februarie. Dupa ce s-a intors acasa, chiar pe 1 martie a iesit in gradina si când s-a aplecat pe un strat a ramas paralizata. S-a chinuit mult si e un an de când m-a lasat vaduv. Si eu am trecut printr-o cumpana. Am sarit de pe stogul de fân si am venit cu sira spinarii chiar pe un bolovan in care era infipta o teava.” 11 luni a stat in spital la Agigea, „teapan pe o scândura”. I s-au sudat oasele bine si „uite-ma, inca mai pot munci”. Nu are nimic a se plânge decât de „strada asta a noastra, care parca nu-i in Bacau. Acum mai ies in poarta, ca a plouat. Când se usuca nu mai poti respira de praf. Se pune pe garduri, pe copaci, pe suflet. Acum 40 de ani am zis «Hai la oras», dar vad ca am nimerit tot la tara.”
Doina Mincu