Teatrul Municipal „Bacovia” invită publicul la cea de-a treia premieră a stagiunii curente.
Este vorba despre spectacolul DESPRE ȘOARECI ȘI OAMENI, care va avea premiera în zilele de 11 și 12 noiembrie, de la ora 18.00, la sala mare a teatrului.
Spectacolul, după textul de John Steinbeck, tradus de Bogdan Budeș, este regizat de Mădălin Hîncu.
Scenografia este semnată de Clara Pop, lighting designul de Costi Baciu, sound designul de Adrian Piciorea.
Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Adrian Ionescu, Eduard Burghelea, Ștefan Huluba, Ștefan Alexiu, Marian Dumitru, Valentin Braniște, Tudor Hurmuz, Mădălina Mihai, Alexandru Bodron, Bogdan Buzdugan.
„Despre șoareci și oameni”, scrisă de celebrul autor american John Steinbeck și bazată pe romanul său cu același nume explorează teme esențiale ale condiției umane, precum prietenia, singurătatea, visurile și dezamăgirile, într-un context dureros de timpuri tulburi: Marea Criză Economică din Statele Unite. Una dintre temele centrale ale piesei este relația dintre George și Lennie, doi protagoniști complementari. George, ca protector al lui Lennie, exprimă loialitatea și datoria, în timp ce Lennie simbolizează vulnerabilitatea umană. Această relație complexă reprezintă subiect de discuție și reflecție, aducând la suprafață întrebări esențiale despre cum ne tratăm unii pe alții în societate. Într-o lume în continuă schimbare, povestea lui George și Lennie ne amintește de complexitatea relațiilor umane și a stărilor sociale, oferindu-ne o oglindă a problemelor actuale legate de discriminare, echitate și umanitate, ceea ce face ca această piesă să rămână actuală și relevantă pentru publicul de astăzi.
„M-au inspirat timpurile extrem de nefavorabile pe care le trăim și nevoia de a spune o poveste despre oameni prinși în malaxorul nemilos al Istoriei, fără niciun cuvânt de spus. Și o anumită tendință extrem de recurentă în rândul societății de a glorifica succesul facil și de a disprețui oamenii aflați la limita sărăciei”, declară regizorul Mădalin Hîncu
„Decorul reprezintă un mediu claustrant cu vedere la „luminița de la capătul tunelului”, la care toate personajele visează, însă de care nu se poate apropia nimeni. Idealul vieții lor este mereu deasupra, mult prea sus, niciodată aproape, iar speranțele rămân doar speranțe. Această atmosferă dezolantă este, totuși, presărată cu momente de prietenie, umor, empatie și devotament uman dus la extrem. Majoritatea costumelor sunt degradate aproape pictural și conțin câteva elemente contrastante, menite să susțină caracterul fiecărui personaj extrem de bine definit de Steinbeck în textul său”, explică scenografa Clara Pop.
Spectacolul este recomandat persoanelor peste 14 ani, durata fiind de 2 ore, fără pauză.
Biletele se pot achiziționa de la agenția de bilete și online, direct de pe site-ul teatrului, la secțiunea Bilete online.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.