Suntem în duminica numită a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, a cincea din Postul cel Mare al Paștelui și ultima din cuprinsul celor patruzeci de zile care se termină în vinerea dinaintea sâmbetei Sfântului Lazăr. Ne străduim a rămâne pironiți și pecetluiți întru bucuria înmiresmată a iubirii lui Dumnezeu, încercând a cuprinde lecția curajului nădăjduitor, dovada vie a înțelegerii faptului că tandrețea umană, convertită în gesturi de credință și de smerenie, determină iertarea lui Dumnezeu. A acelui mod, categoric divin, de a ne spune cât suntem de iubiți și de importanți.
Sărbătoarea zilei, care ne plasează între două pericope evanghelice, de la Marcu (10, 23-45) și Luca (7, 36-50), ne oferă o lecție importantă. Pentru a putea vibra la jertfa Mântuitorului, dar și pentru a redescoperi adevărata poftă de viață, trebuie să ne ridicăm din amețeala raporturilor de putere și de dominație. A fost aceasta și tentația Apostolilor, de a se visa funcționari comozi ai unui Dumnezeu cumsecade. Este, de ce nu, și ispita noastră astăzi… de a specula pe seama unui Dumnezeu necunoscut, pe Care nu-L trăim și de Care prea puțin ne împărtășim. Un dumnezeu fals, de cele mai multe ori construit după mintea și rigorile noastre. De aceea, sfatul care ne este pus la inimă acum, la vreme de postire, tocmai pentru a înțelege fundamentul tainic al devenirii noastre, este slujirea efectivă, motivată de iubirea ce trebuie adusă semenului nostru. Cu cât iubim mai mult pe Dumnezeu prin rugăciune, și pe semeni prin fapte, ajutându-i, cu atât suntem mai de cinste. O slujire căreia cel mai mare și cel dintâi trebuie să-i fie mereu inițiator și model: ”Purtați-vă sarcinile unii altora și așa veți împlini legea lui Hristos” (Galateni 5, 13). Altfel, postul devine o dietă ieftină.
Cât de minunat se potrivește acestui tablou icoana vieții Sfintei Maria Egipteanca, femeia păcătoasă devenită simbol al căinței și al măreției conștiinței grațioase, capabilă de eliberarea din păcat și de îndreptare, care ne amintește că avem suflet. Și de cât de mare poate fi puterea voinței și a credinței noastre. Dar și de mila Domnului, de nesfârșita Sa capacitate de iubire și de iertare. Să redescoperim, dar, pofta de viață în Hristos, mai ales acum…
Inspector scolar,
pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu
